Linkuri accesibilitate

Oamenii trec pe lângă clădirile avariate din orașul-port Mariupol - 14 aprilie 2022
Oamenii trec pe lângă clădirile avariate din orașul-port Mariupol - 14 aprilie 2022

Masacrul rusesc în Ucraina | SUA: Nimic nu va descuraja administrația Biden să susțină Ucraina. Bombe cu dispersie la Nicolaev: 5 morți

Moskva, cea mai importantă navă de război a Rusiei în Marea Neagră, s-a scufundat. Volodimir Zelenski i-a lăudat joi seară pe ucraineni pentru că au rezistat în cele 50 de zile de război în fața Rusiei.

Departamentul de Stat al SUA spune că nimic nu va descuraja administrația Biden să susțină Ucraina, este răspunsul SUA la amenințările Rusiei.

Echipajul crucișătorului scufundat Moskva a debarcat la Sevastopol.

2.864 de ucraineni au fost evacuați vineri din zonele de conflict, a anunțat vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuk.

Rusia a amenințat SUA cu „consecințe imprevizibile” dacă mai livrează arme Ucrainei. Primul zbor al ajutorului militar al SUA ajunge în Ucraina în 24 de ore.

Rusia a folosit bombardiere cu rază lungă de acțiune pentru a ataca orașul-port asediat Mariupol pentru prima dată de la invadarea Ucrainei, pe 24 februarie.

Moscow Times și RFI au fost interzise de Roskomnadzor, organul de reglementare a comunicațiilor din Rusia.

Rusia afirmă că a lovit, vineri dimineață, o uzină care produce și repară rachete antiaeriene și anti-navă din apropiere de Kiev. Atacul a venit la câteva ore după ce a recunoscut că nava de război Moskva s-a scufundat.

Ucraina spune că a lovit cu rachete crucișătorul rusesc din Marea Neagră, dar Rusia a declarat că un incendiu la bord a cauzat scufundarea. Indiferent de cauze, scufundarea acestei nave este considerată o lovitură puternică pentru flota rusă.

Ministerul rus al Apărării a declarat că atacurile asupra Kievului vor fi intensificate dacă Ucraina va viza teritoriul rusesc.

În orașul distrus Mariupol, oficialii ucraineni au acuzat ocupanții că exhumează cadavre pentru a ascunde dovezile crimelor comise.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulțumit joi seară forțelor sale armate și populației pentru lupta curajoasă pe care au dus-o în cele 50 de zile care au trecut de la începutul invaziei.

El a cerut Occidentului să-i dea arme „mai repede și mai repede” și a acuzat țările europene care continuă să cumpere petrol rusesc că „își câștigă banii cu sângele altora”, nominalizând Germania și Ungaria.

Între timp, președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia va schimba direcția exporturilor sale de petrol și gaze către Asia. El a avertizat că țările europene destabilizează piața prin îndepărtarea de gazul și petrolul rusesc.

Oficialii ruși continuă să afirme că Ucraina atacă zonele de frontieră din Rusia.

După ce la începutul lunii a interzis cărbunele rusesc, Uniunea Europeană ar urma să adopte o interdicție similară cu privire la petrolul rusesc, au declarat oficiali și diplomați ai UE.

Rusia a amenințat din nou Suedia și Finlanda cu privire la aderarea la NATO. Un oficial rus a declarat că a fi membru al Alianței „nu le poate întări securitatea naţională. De facto, vor fi în prima linie”.

Ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, a cerut ca mai multe arme să fie livrate țării sale. El a spus că acestea sunt necesare pentru a sparge asediul de la Mariupol.

Războiul din Ucraina are un impact „grav” asupra economiei zonei euro și a provocat creșterea costurilor cu energia, întreruperea lanțului de aprovizionare și scăderea încrederii consumatorilor, a declarat șefa Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde.

12:13 15.4.2022

Presă: Femeile din Ucraina care caută ajutor în UK, abordate cu mesaje nepotrivite de către bărbații britanici

Peste 4,7 de ucraineni - majoritatea femei și copii - au fugit din Ucraina în cele 50 de zile de război.
Peste 4,7 de ucraineni - majoritatea femei și copii - au fugit din Ucraina în cele 50 de zile de război.

O investigație a cotidianului The Times arată că femeile din Ucraina care folosesc grupurile de pe Facebook pentru a căuta o casă sigură în Marea Britanie sunt expuse riscului de exploatare sexuală.

O reporteriță care s-a dat refugiat ucrainean în UK a fost bombardată cu mesaje nepotrivite și cu sugestii sexuale de la bărbați, la doar câteva minute după ce a postat o cerere de ajutor.

Un bărbat sugerează să împartă „un pat mare, am putea dormi împreună” și apoi să se întâmple „ceea ce ne dorim amândoi”. Un altul este dornic să o anunțe pe o femeie care a fugit de război că este „atât de frumoasă”, în timp ce un al treilea o întreabă imediat: „Ești singură?”.

The Guardian scrie că unele mesaje primite de femeile din Ucraina sunt abordate cu o „libidinoșenie nedorită”, asemnătoare aplicațiilor de dating.

Potrivit sursei citate, aceste mesaje nu sunt doar „propuneri sexuale stângace” și se observă „parodia grotească” a unor bărbați din Regatul Unit care consideră că este potrivit să ofere „adăpost” unor femei care au fugit de amenințarea violului de către soldații ruși.

11:36 15.4.2022

Marea Britanie impune sancțiuni unor apropiați ai miliardarului Roman Abramovici

Roman Abramovici (stânga) cu Eugene Tenenbaum (dreapta) și fostul antrenor al lui Chelsea, Carlos Ancelotti. (foto de arhivă)
Roman Abramovici (stânga) cu Eugene Tenenbaum (dreapta) și fostul antrenor al lui Chelsea, Carlos Ancelotti. (foto de arhivă)

Marea Britanie i-a sancționat pe directorul clubului de fotbal Chelsea, Eugene Tenenbaum, și pe David Davidovici, un alt asociat al lui Roman Abramovici, pentru asocierea lor strânsă cu magnatul rus.

Guvernul britanic a declarat că a impus un ordin de înghețare a unor active în valoare de 10 miliarde de dolari legate de cei doi, precizând că este cea mai mare înghețare de active impusă vreodată de guvern, transmite RFE/RL.

„Vom continua cu sancțiunile până când Putin va eșua în Ucraina. Nimic și nimeni nu este exclus de pe masă”, a spus ministrul britanic de externe, Liz Truss.

Davidovici avea, de asemenea, o interdicție de călătorie, ceea ce înseamnă că i se va refuza dreptul de a intra sau de a rămâne în Marea Britanie.

Miliardarul Roman Abramovici, patronul clubului de fotbal Chelsea Londra, s-a numărat printre cei mai bogați cetățeni adăugați luna trecută pe lista sancțiunilor britanice și ale Uniunii Europene.

Pe 24 februarie, în ziua în care Rusia a invadat Ucraina, Tenenbaum a preluat controlul deplin al Ervington Investments Limited, care a servit drept vehicul de investiții pentru Abramovici timp de cel puțin opt ani.

Compania a investit în cel puțin opt firme, inclusiv în cel mai important motor de căutare din Rusia, Yandex, și în Via, o aplicație de ride-sharing.

Tenenbaum a declarat luna trecută pentru Reuters că firma sa a cumpărat Ervington Investments în conformitate cu toate legile și reglementările. Firma a fost transferată din nou luna trecută către Davidovici. Reuters a precizat că nu a reușit să îl contacteze imediat pe Davidovici pentru comentarii.

Guvernul britanic a declarat, atunci când l-a sancționat pe Abramovici, că acesta a fost un aliat apropiat al lui Putin timp de decenii. El a negat că ar avea legături strânse cu Vladimir Putin.​

10:59 15.4.2022

Rusia spune că va intensifica atacurile asupra Kievului

Ministerul rus al Apărării a avertizat vineri că va intensifica atacurile asupra capitalei ucrainene Kiev, ca răspuns la loviturile de pe teritoriul rus, după ce a acuzat Ucraina că a vizat orașe rusești de frontieră.

„Numărul și amploarea loviturilor cu rachete împotriva unor ținte din Kiev vor crește ca răspuns la orice atac terorist sau sabotaj comis de regimul naționalist de la Kiev pe teritoriul rusesc”, a transmis ministerul rus într-o declarație citată de AFP.

Ministerul a mai transmis că Rusia a lovit o fabrică militară din afara Kievului, joi seară, folosind rachete cu rază lungă de acțiune Kalibr, lansate de pe mare.

Rusia a mai spus că sistemul de apărare aeriană S-400 a doborât un elicopter ucrainean Mi-8 în apropiere de Cernigău. Potrivit armatei ruse, elicopterul doborât a fost cel care ar fi efectuat joi un atac asupra satului Klimovo, în regiunea rusă Briansk.

În cursul dimineții de vineri, mai multe explozii puternice s-au auzit în capitala ucraineană.

10:51 15.4.2022

Fost director CIA: Ucraina se va confrunta cu o provocare uriașă în estul țării

Forțele ucrainene se vor confrunta cu o provocare uriașă în estul țării, unde trupele rusești se concentrează pentru un nou atac, spune un fost director CIA.

David Petraeus a declarat la BBC că este pentru prima dată în timpul războiului când „îi veți vedea pe ruși cum își grupează toate eforturile într-o singură zonă, în loc să le concentreze în toată țara”.

„Deci, dacă vremea le este favorabilă, dacă terenul este uscat și pot ajunge cu vehicule de șenilat pe acele terenuri, pot alinia un număr de vehicule de la un centru la altul”, a comentat el despre factorii care ar putea schimba cursul luptelor.

Un alt factor ar fi rapiditatea cu care asistența suplimentară de securitate poate ajunge în Ucraina, a spus Petraeus.

El a adăugat că se pare că președintele rus Vladimir Putin „nu este interesat” să se angajeze în negocieri în acest moment și vrea un „succes tangibil pentru a sărbători pe 9 mai, când va avea loc la Moscova parada anuală de Ziua Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial”.

Guvernatorul din Luhansk îndeamnă locuitorii să se evacueze

Guvernatorul regiunii ucrainene Luhansk, din estul țării, a îndemnat locuitorii din zonă să evacueze.

Serhii Gaidai a făcut apel la oameni să se evacueze și să „aleagă viața”, după ce a declarat că o persoană a fost ucisă și cinci au fost rănite în timpul bombardamentelor rusești în orașul Kreminna.

El a adăugat că 32.000 de locuitori au fost evacuați cu trenuri și autobuze și i-a îndemnat și pe alții să facă același lucru: „Nu ezitați și plecați cât mai există această posibilitate”, a spus el.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG