Linkuri accesibilitate

Medicii de familie și din policlinici renunță momentan la proteste. CNAS a promis să nu scadă tarifele până pe 30 iunie 2024


Medicii de familie au protestat în această perioadă față de propunerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de a scădea tarifele per pacienți.
Medicii de familie au protestat în această perioadă față de propunerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de a scădea tarifele per pacienți.

Medicii de familie și din policlinici și reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) au căzut de acord ca tarifele pentru pacienții de pe liste și serviciile medicale să nu scadă de la 1 februarie 2024.

Decizia ca tarifele să rămână la același nivel este valabilă până pe 30 iunie 2024.

Medicii vor renunța pentru moment la proteste și vor încheia în continuare contractele cu CNAS de la 1 februarie 2024, astfel încât pacienții să nu fie nevoiți să plătească consultațiile și serviciile medicale.

Medicii au spus că, dacă de la 1 iulie tarifele se vor micșora, ei își vor relua protestele.

„S-ar putea ca la 1 iulie să fim tot aici. Este doar o amânare a conflictului", a spus că Cosmin Alexandrescu, președintele Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator.

În urma negocierilor, medicul Gindrovel Dumitra, secretarul general al Colegiului Medicilor, că autoritățile au timp să găsească resurse pentru medicina de familie.

„Personal, cred că autoritățile au înțeles această problemă și că este un respiro pentru autorități să găsească resurse, iar după data de 30 iunie să nu ne mai aflăm în această situație”, a spus Gindrovel Dumitra.

Reprezentanții CNAS au spus că în perioada următoare cabinetele medicilor de familie vor fi controlate.

Reamintim că, pe 11 ianuarie, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat noi tarife pentru medicii de familie care ar fi însemnat o scădere a veniturilor cabinetelor medicale cu sume cuprinse între 30 și 50%.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG