Curtea de Apel București a menținut joi decizia dată în urmă cu o săptămână de Tribunalul București, care a decis plasarea medicului Mircea Beuran în arest la domiciliu, respingând astfel contestația sa la măsura preventivă decisă de Tribunal. Decizia magistraţilor este definitivă.
Medicul Mircea Beuran a fost reținut săptămâna trecută de procurorii DNA, după mai mult de șapte ore de audieri, sub acuzația de luare de mită.
Medicul Mircea Beuran a fost interceptat de procurori atunci când a recunoscut că, în 2018, a primit mită 10.000 de euro de la o doctorandă, ca să o ajute să obțină un post de asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București.
Acesta e unul din motivele pentru care judecătorul de la Tribunalul București a decis menținerea sa în arestul acordat de procurori, chiar dacă unul la domiciliu.
Pe de altă parte, judecătorul a identificat și o altfel de componentă menită a califica fapta sa ca una de o gravitate extremă, tocmai prin faptul că a permis accesarea unor posturi pe baza unor criterii care nu au legătură cu performanța profesională, în beneficiul propriu, transformând o instituție de prestigiu în piață de desfacere.
- „Astfel, fapta presupus a fi săvârşită de către inculpat este de o gravitate extremă, care se răsfrânge asupra siguranţei şi eficienţei sistemului public de sănătate, în contextul în care medicii (care doresc posturi) accesează, prin intermediul inculpatului, aceste posturi, pe baza unor criterii pecuniare şi nu conform competenţei profesionale, urmate de obţinerea unor foloase considerabile pentru inculpaţii cu funcţii de decizie. Prin acţiunile sale, inculpatul a transformat o instituţie publică de prestigiu (...) în propria <piaţă de desfacere>, ca sursă personală de venituri ilicite (...). Fapta inculpatului este cu atât mai condamnabilă, în contextul corupţiei din domeniul medical/universitar, cu atât mai mult cu cât nivelul (ridicat) de salarizare al unui medic ar trebui să aibă corespondent în integritatea acestuia”, se spune în motivarea Tribunalului București.
În opinia magistratului „lipsa unei reacții ferme a autorităților” ar da semnalul unei încurajări tacite la comiterea unor fapte de acest tip și ar fi de natură să consolideze convingerea că numai prin „cumpărarea bunăvoinței factorilor de decizie” se poate ajunge la accesarea unor posturi de neatins pentru oamenii onești.
Magistratul amintește că tinerii absolvenți optează pentru state membre UE în care nu există alte condiționări cu excepția celor de competență și că „nu întâmplător, poate, un număr alarmant de tineri (inclusiv absolvenţi ai instituţiilor de medicină) au ales să părăsească ţara, indicând corupţia drept principala cauză a acestui <exod>. Că un post se cumpără, de cele mai multe ori, pe bani, o dovedeşte şi cazul de faţă”.
În ordonanța procurorilor DNA se arată că pe 18 decembrie 2018, Mircea Beuran a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București, martor în cauză, 10.000 euro, ca să propună în cadrul universității de medicină scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor. Până în prezent postul respectiv nu a fost scos la concurs.
Procurorii DNA au făcut joi percheziții, atât la spitalul Floreasca, unde este medic Beuran, cât și la locuința sa.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu, cel care a dezvăluit și cazul pacientei arse pe masa de operație la Spitalul Floreasca, a scris pe pagina sa de Facebook, după ce medicul Beuran a fost reținut de procurori, că în urmă cu câteva săptămâni l-a contactat un medic care susținea că Mircea Beuran i-ar fi cerut 10.000 de euro pentru a obține un post de asistent universitar.
„Am trimis medicul să se adreseze DNA, procurorii susțin că au fapte și probe că Beuran ar fi primit acești bani. Să înfunde pușcăria dacă este vinovat!", a scris Ungureanu.
Cine este Mircea Beuran
Mircea Beuran, 67 de ani, este chirurg la Spitalul de Urgență Floreasca din București și profesor universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București, fost șef de clinică chirurgicală și membru al Partidului Social Democrat.
În septembrie 2003, o comisie numită de Senatul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" a ajuns la concluzia că „Ghidul medicului de gardă”, publicat de Editura Scripta București în 1997, avându-i ca autori cordonatori pe ministrul Sănătății de la acea vreme, Mircea Beuran și dr. Gerald Popa reprezintă un plagiat, fiind o traducere a volumului „On Call - Principles and Protocol” - autori G.M. Jillis S.A. Marshall, J. Ruedy, aparut în "Blue Books Sers", Editura W.B. Sounders Company, Philadelphia, 1989.
Comisia a propus Senatului UMF „Carol Davila” sancționarea conf.univ.dr. Mircea Beuran cu retragerea tuturor titlurilor universitare. Cu această ocazie, Mircea Beuran a declarat că a folosit calitatea de coordonator al volumului în cauză la concursul de promovare pentru a ajunge conferențiar.
Pe 6 ianuarie anul acesta, Beuran a fost demis din funcția de șef al secției de chirurgie de la Spitalul Floreasca, după decesul pacientei de 66 de ani, care a luat foc pe masa de operație. Femeia a fost operată pe 22 decembrie, cu diagnosticul de cancer pancreatic, și a murit la scurt timp după ce a fost incendiată pe masa de operație în urma unor manevre chirurgicale greșite, în urma cărora s-a ales cu arsuri pe 30% din suprafața corpului. Scânteia a fost provocată de un bisturiu electric care, în combinație cu biocidul folosit la dezinfectare, a provocat incendierea pacientei. Chirurgi experimentați, inclusiv ministrul Sănătății, Victor Costache, au spus că biocidul nu se folosește în combinație cu bisturiul electric, detaliu care ar figura inclusiv pe prospectul dezinfectantului. Ancheta a arătat că s-au folosit cantități uriașe de biocid, contrar normelor. Din cauza stării precare de sănătate, pacienta incendiată, de 66 de ani, a murit pe 29 decembrie. La scurt timp de la aflarea adevărului în acest caz șocant, medicul Mircea Beuran a declarat că nu a fost prezent în momentul în care a izbucnit incendiul, deși el este cel care a închis intervenția chirurgicală și care apare în protocolul scris, de realizare a operației. Imaginile apărute între timp în spațiul public, preluate de pe camerele de supraveghere din sala de operație, îl arată pe renumitul chirurg că a pătruns în sala de operație cu încălcarea normelor de igienă: cu hainele de pe secție și cu ceasul la mână, făcând manevre asupra pacientei aflate încă pe masa de operație.
Medicul Beuran și-a construit faima de chirurg al vedetelor după ce a operat nume celebre și a fost declarat medic personal și numit consilier al președintelui Ion Iliescu.
Beuran a operat-o pe soția fostului președinte, Nina Iliescu, dar și pe fostul ministru al Justiției Florin Iordache, precum și numeroase vedete din showbiz. Tot el l-a operat și pe Omar Hayssam, în ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova, sirianul anchetat pentru răpirea a trei jurnaliști români. Tot Beuran a operat-o și pe Anca Petrescu, arhitectul care a realizat Casa Poporului.
Toate aceste intervenții și expuneri publice i-au adus lui Beuran reclama de chirurg al vedetelor și de monstru sacru al medicinei.
Legăturile sale cu Ion Iliescu și partidul înființat de acesta după 1989, actualul PSD, în continuarea nostalgiei după valorile întinate ale comunismului, sunt mult mai adânci și descind dinainte de 1989.
Un istoric a dezvăluit că Beuran a participat, în noiembrie 1979, la lucrările Congresului al XII-lea al Partidului Comunist Român alături de Ion Iliescu. Chirurgul de acum, pe atunci student, a fost prezent ca delegat al Comitetului Municipal București al PCR. Din aceeași delegație cu Beuran făceau parte, printre alții, Valentin și Zoe Ceaușescu (copiii cuplului dictatorial), Radu Beligan, poeții Adrian Păunescu și Mihai Beniuc, trubaduri ai regimului comunist, sculptorul Ion Irimescu, Ion Iliescu și unchiul său, Eftimie Iliescu.
Dezvăluirea a fost făcută într-o postare pe Facebook de Mihai Burcea, doctor în istorie al Universității București și cercetător specializat în perioada comunistă. Istoricul spune că a descoperit lista cu delegați la congres în ziarul Informația Bucureștiului, din 9 noiembrie 1979.
“Beuran l-a văzut pe viu pe veteranul Constantin Pârvulescu, atunci când acesta a dat de pământ cu Păunescu și apoi l-a acuzat pe Ceaușescu – chiar de la tribuna Congresului –, că a manevrat din umbră lucrările forumului pentru a fi reales”, comentează istoricul, referindu-se la unul dintre rarele momente când dictatorul a fost înfruntat public, intervenția lui Pârvulescu fiind însă repede acoperită de aplauzele și scandările celor din sală.
Peste 21 de ani de la acel moment, în toamna lui 2000, la 11 ani după ce Nicolae Ceaușescu a fost împușcat după un simulacru de proces în ziua de Crăciun, iar contestatarul său de odinioară i-a luat locul în vârful statului, Ion Iliescu îl alegea pe Mircea Beuran medic personal, pe durata campaniei pentru prezidențiale. Apoi, după realegerea în postul de șef al statului, în al treilea mandat de președinte, Iliescu l-a numit pe Beuran consilier prezidențial.