Linkuri accesibilitate

Macron insistă: Zelenski să negocieze cu Rusia. Iohannis: Ucraina să primească statutul de candidat repede


Președintele francez Emmanuel Macron și cel român, Klaus Ioahnnis, au ținut o conferință de presă comună la baza militară de la Mihail Kogălniceanu.
Președintele francez Emmanuel Macron și cel român, Klaus Ioahnnis, au ținut o conferință de presă comună la baza militară de la Mihail Kogălniceanu.

Cei doi președinți, Macron și Iohannis, au afișat o atitudine extrem de prietenoasă în conferința de presă de după discuțiile care au durat peste o oră, dar au fost destul de ambigui pe temele fierbinți. Nu e clar nici dacă „dragă Emmanuel” și „dragă Klaus” s-au înțeles pe aceste teme.

Dispozitivul NATO din România va fi suplimentat, a anunțat miercuri preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, aflat în vizită la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”.

„În cadrul NATO, dispozitivul actual va lua amploare, îşi va spori capacităţile. Întâlnirea la nivel înalt de la Madrid va confirma această ambiţie şi este o dovadă suplimentară a unităţii noastre pentru a îndepărta orice ameninţare de pe Flancul Est al UE şi al NATO”, a spus Macron într-o declarație comună cu președintele Klaus Iohannis.

Macron, de la „Rusia nu trebui umilită” la „Zelenski trebuie să negocieze cu Rusia”

Ucraina trebuie ajutată și sprijinită în continuare pentru a se apăra, economic, financiar și umanitar, iar în chestiunea asta poziția Franței e „fără niciun compromis”. Dar, a atras atenția președintele francez, atunci când a fost întrebat despre aserțiunea cu „umilirea” Rusiei, trebuie să construim și pacea.

„Noi împărtășim același continent, Rusia va rămâne pe hartă acolo unde e, Rusia e o putere de temut și nu vrem un război cu poporul rus. Președintele Zelenski va trebui să negocieze cu Rusia”.

Și, a adăugat Macron : „Nici un discurs excesiv nu trebuie să ne umbrească viitorul”.

Emanuel Macron este adeptul formulei „pace contra teritoriu”, iar în acest moment negocierile cu Rusia la asta ar duce.

Un răspuns care nu a mulțumit, pentru că a fost întrebat cum se poate negocia cu un „agresor” fără să-l umilești.

Reiterând că Franța consideră fără discuție Rusia drept un agresor și că a condamnat ferm războiul, Macron a făcut apel la „luciditate”.

„Dificultatea acum este că trebuie să fim lucizi, denunțăm și condamnăm Rusia, dar trebuie să admitem că nu suntem într-un război cu Rusia. Deci, fie o victorie militară a Ucrainei, fie un acord cu Ucraina- Rusia”, a spus Macron.

Si, din nou: „Sunt frapat să văd că există o formă de escaladare verbală, eu încerc să fiu coerent cu ceea ce spun”.

Nu e greu de înțeles la cine face referire Emmanuel Macron- țările cu un discurs mult mai apăsat la adresa Rusiei și a lui Putin, care l-au criticat pentru declarațiile privind faptul că Rusia nu ar trebui „umilită” sunt Polonia, statele baltice și cele nordice.

Cât despre hărți, președintele Macron omite amenințările repetate ale oficialilor ruși că Ucraina nu va mai fi pe hartă.

Ultima în această retorică a fost făcută chiar miercuri de Dmitri Medvedev, un aliat al lui Vladimir Putin, care este în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei.

Medvedev a spus că solicitarea Kievului privind importurile de energie peste iarnă nu are sens pentru că, peste doi ani, Ucraina nu va mai exista. Doar o întrebare. Cine a spus că în doi ani Ucraina va mai exista pe harta lumii?”

Aderarea Ucrainei la UE. Iohannis: Statutul de candidat al Ucrainei trebuie acordat cât mai repede

Statutul de candidat al Ucrainei a fost clar pe agendă, iar președintele Iohannis a declarat că tema a fost discutată in extenso. Cei doi șefi de stat nu par să fi ajuns la un acord, iar acest lucru s-a văzut din declarațiile lui Klaus Iohannis.

„După părerea mea, statutul de candidat trebuie acordat cât se poate de repede. Este o soluție care ar fi corectă moral, o soluție care ar fi corectă economic și este o soluție care ar fi corectă din punct de vedere securitar. Vom încerca – Președintele Macron și cu mine am discutat in extenso astăzi această speță – vom încerca să găsim o soluție care este fezabilă și sustenabilă”, a spus Iohannis răspunzând unei întrebări.

Care ar putea fi însă această soluție „fezabilă și sustenabilă” s-a văzut din declarația oficială a președintelui român, care e mai puțin tranșată, semn că în sensul acesta au mers discuțiile.

„În viziunea României, cei trei aspiranți trebuie să beneficieze de cadrul optim de derulare a proceselor de reformă și de o abordare unitară, în conformitate cu propriile merite și cu progresele înregistrate în procesele de reformă. Am susținut importanța unui semnal politic clar privind hotărârea Uniunii Europene de a se angaja cu partenerii pe un traseu ambițios proeuropean, care să fie adoptat la Consiliul European din această lună, din iunie”.

Poziția lui Emmanuel Macron, a cancelarului german Olaf Scholz și a premierului italian Mario Draghi este cunoscută: nu vor o aderare „pe scurtătură”, ci una ca la carte, care, așa cum a spus Macron, ar putea dura zeci de ani.

S-a discutat desigur și despre propunerea lui Emmanuel Macron de revizuire a tratatelor UE, lucru menționat de președintele francez, nu și de cel român. Aici este un alt subiect aflat în disensiune între cei doi șefi de stat- România se numără printre cele 13 țări care s-au opus revizuirii tratatelor.

„Dragă Emmanuel” și „dragă Klaus” și-au mulțumit reciproc

Atitudinea ostentativ apropiată dintre cei doi șefi de stat se datorează, așa cum s-a precizat în discursuri „prieteniei de secole” (Macron).

„România nu este pentru Franţa o ţară ca oricare alta. Alianţa dintre ţările noastre se bazează pe o prietenie de două secole. În faţa unor crize grave care ameninţau securitatea sa, România a putut să conteze pe fraternitatea Franţei. Sunt mândru că astăzi continuăm această tradiţie istorică”, a spus Emmanuel Macron.

În mod concret, Franța lucrează, „la cererea autorităţilor române, la un plan ambiţios de susţinere a Forţelor Navale Române. Miniştrii de resort au putut să discute şi să stabilească un document-cadru şi pe plan politic şi militar dorim să consolidăm acest document-cadru şi această cooperare", a precizat Macron.

Iar Iohannis a insistat, așa cum era de așteptat, pe primirea României în Spațiul Schengen. „Am subliniat că extinderea spațiului Schengen va contribui la consolidarea securității și a rezilienței Uniunii în ansamblul său și la întărirea competitivității Pieței Unice, în beneficiul cetățenilor europeni”.

XS
SM
MD
LG