Linkuri accesibilitate

3 minute | USR PLUS trece în opoziție, Smart Navalnîi & o amintire cu Ion Caramitru


Premierul Cîțu pare singura carte pe care K. Iohannis o joacă în aceste zile. Dacă dl. Cîțu pierde șefia guvernului, dl. Iohannis își va pierde influența în PNL. Dar negocierea nu e punctul forte al domnilor Iohannis, Cîțu, Cioloș sau Barna. Foto: 14 iulie 2021, ambasada Franței
Premierul Cîțu pare singura carte pe care K. Iohannis o joacă în aceste zile. Dacă dl. Cîțu pierde șefia guvernului, dl. Iohannis își va pierde influența în PNL. Dar negocierea nu e punctul forte al domnilor Iohannis, Cîțu, Cioloș sau Barna. Foto: 14 iulie 2021, ambasada Franței

În România, iminenta ieșire de la guvernare a USR PLUS și calculele legate de o nouă majoritate în Parlament amenință să acopere cel puțin două probleme grave și din ce în ce mai presante. Presa internațională insistă pe efectele retragerii din Afganistan, inclusiv cele politice.

Bun găsit, dragi prieteni,

De câteva zile, România a intrat într-o ecuație complicată. Când va fi depusă, citită și când va fi votată moțiunea depusă de USR PLUS și AUR în Parlament sunt întrebările simple. Mai greu e de știut cu cine se va alia PNL, sprijinit fățiș de președintele Iohannis, ca să rămână la guvernare.

Fixați-vă centurile, intrăm într-o zonă cu turbulențe

La capătul a câteva săptămâni de tumult, cu un vârf de sarcină pe 25 septembrie când liberalii trebuie să se adune la congres, vom afla dacă România va avea în frunte un guvern minoritar sprijinit în Parlament de USR PLUS sau, dimpotrivă, că împăcarea nu este posibilă, iar premierul liberal va fi sprijinit de PSD. Cert este că alianța dintre PNL și USR PLUS s-a dovedit nefuncțională.

E de presupus că urmează acuzații, amenințări & secvențe de șantaj sentimental cu „binele țării”, cap de afiș, dar esența este în altă parte. Prin definiție, politica este împărțirea resurselor publice, iar în ciuda prejudecăților, științele politice sunt chiar ... științe. Imprimați-vă în memoria vizuală aritmetica parlamentară, țineți minte că și pentru moțiunea de cenzură, dar și pentru învestirea unui nou guvern este nevoie de 234 de voturi, fixați-vă calm centura de siguranță - o să intrăm într-o zonă de turbulențe. Nu vă gândiți totuși la măștile de oxigen. „Nu dau turcii”, vorba străbunilor, nici nu „vin rușii”, vorba bunicilor. Nu încă. Dacă e vreo primejdie, Europa Liberă o va semnala din vreme. Așa că în aceste zile, folosiți, vă rugăm, manualul de instrucțiuni obișnuit, capitolele: „Urmează traseul banilor!” și „Cui folosește?”

Afganistan și Rusia, surse majore de îngrijorare

Talibanii au anunțat în această dimineață că au preluat controlul asupra ultimului bastion din Afganistan, Panjshir. Șeful rezistenței armate, Ahmad Massoud, a anunțat că este pregătit pentru negocieri. În zona văii muntoase Panjshir locuiesc între 150.000 și 200.000 de oameni, iar regiunea a fost unul dintre centrele rezistenței și în anii '80 contra sovieticilor, și în anii 2000, contra talibanilor.

Informația apare în toate marile publicații internaționale, cu o analiză în Le Monde legată de eficiența sistemului de apărare european și dezbaterile din NATO, și altele pe marginea interviului acordat BBC de șeful forțelor militare britanice, Sir Nick Carter, care a spus că „toți am fost prinși pe picior greșit” cu privire la rapiditatea ofensivei talibane. Iar controversele și temerile legate de Afganistan sunt abia la început.

Premierul Boris Johnson va avea de înfruntat întrebări dificile în Camera Comunelor cu privire la retragerea din Agfanistan. Serviciile de informații și analizele care spuneau că Kabul va rezista până la sfârșitul anului s-au dovedit greșite. Sursa: Reuters, iulie 2021
Premierul Boris Johnson va avea de înfruntat întrebări dificile în Camera Comunelor cu privire la retragerea din Agfanistan. Serviciile de informații și analizele care spuneau că Kabul va rezista până la sfârșitul anului s-au dovedit greșite. Sursa: Reuters, iulie 2021

Între timp, BBC citează un studiu al Institutului în Probleme de Criminalitate și Securitate al Universității Cardiff care atrage atenția asupra trolilor/postacilor pro-Putin care parazitează rubricile de comentarii ale marilor publicații occidentale, inclusiv The Times. Una din temele predilecte acum pare să fie retragerea occidentală din Afganistan promovată drept „sfârșitul civilizației occidentale”, o paralelă directă cu implicarea Occidentului în susținerea Ucrainei. Potrivit studiului Cardiff, comentariile suspecte sunt folosite apoi de anumite mass-media în Rusia ca fiind voci reprezentative pentru opinia publică din Marea Britanie care ar susține astfel politicile lui Vladimir Putin.

Asaltul trolilor pro-Kremlin e cu atât mai semnificativ cu cât la mijlocul lui septembrie în Rusia au loc alegeri pentru Duma, iar partidul Rusia Unită se află la cel mai jos nivel al popularității sale de la înființare, în ciuda eforturilor de propagandă ale regimului Putin. Între acestea și acțiunile insistente de a scurtcircuita campania de Smart Voting a simpatizanților liderului de opoziție Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare din februarie.

Poliția moscovită arestând un protestar Smart Voting la manifestația din 14 august 2021. Alegerile pentru Duma au loc pe 17-19 septembrie și sunt esențiale pentru modificările constituționale dorite de Vladimir Putin. El preconizează că va avea al cincelea mandat la Kremlin din 2024. Sursa: AFP
Poliția moscovită arestând un protestar Smart Voting la manifestația din 14 august 2021. Alegerile pentru Duma au loc pe 17-19 septembrie și sunt esențiale pentru modificările constituționale dorite de Vladimir Putin. El preconizează că va avea al cincelea mandat la Kremlin din 2024. Sursa: AFP

Organizația anticorupție a lui Aleksei Navalnîi a pus la punct o aplicație prin care alegătorilor le sunt oferite cele mai eficiente variante de vot în colegiile electorale, indiferent de culoarea politică a candidaților astfel încât formațiunea lui Vladimir Putin să piardă majoritatea în Duma. Aplicația se numește simplu Navalnîi.

Facturile la curent și gaz, grenadă amorsată politic

Pe de altă parte, toate publicațiile românești și internaționale consultate de Europa Liberă, de la Washington Post la El Pais, remarcă revenirea în forță a pandemiei. Premierul Cîțu, angrenat pe multele fronturi ale bătăliilor sale politice, pare să nu acorde suficientă atenție problemei. Ministrul Sănătății, doamna Mihăilă, va părăsi cabinetul, alături de toți colegii săi din USR PLUS.

În privința imensului scandal general de recentele (ne)reguli de pe piața liberalizată a energiei, vă rugăm să ne transmiteți în continuare facturi anonimizate dacă sunteți direct afectați. Facturi de mii și mii de lei, ba chiar cât prețul unui apartament, șocul acestor facturi în multe familii, folosirea banilor drept cash flow sub amenințarea „tăierii curentului”, modificările unilaterale de contract, comunicarea depreciativă sau ineficientă inclusiv din partea Protecției Consumatorului, alcătuiesc un tumult care, în cazul unei ierni dificile, va avea un impact politic devastator. Dintre toți miniștrii cabinetului Cîțu, ministrul Energiei, Virgil Popescu, e cel mai expus.

A murit Ion Caramitru. A murit Ivan Patzaichin

Ieri a fost o zi proastă cu vești proaste pe scena publică din România. Informațiile legate de tensiunile politice s-au amestecat cele două știri. Românii au pierdut două nume de referință. Nu l-am cunoscut pe Ivan Patzaichin, dar dincolo de biografia sportivă excepțională, mărturiile despre omenia sa ieșită din comun se tot adună. Cu Ion Caramitru am discutat de multe ori. Cel mai recent, cred, atunci când m-a ajutat să filmez pentru un documentar enigmatica rochie de argint a Reginei Maria (de argint la propriu) aflată în patrimoniul Teatrului Național. De și mai multe ori, am discutat on și off the record despre Revoluția Română din 1989.

Ion Caramitru la unul din protestele din Piața Victoriei din iunie 2019 contra guvernării Dragnea/Dăncilă.
Ion Caramitru la unul din protestele din Piața Victoriei din iunie 2019 contra guvernării Dragnea/Dăncilă.

Dar nu am avut timp niciodată să stăm de vorbă așezat. I-aș fi povestit că datorită lui, trei fetițe de 13, 12 și 5 ani, rămase singure acasă în ziua de 22 decembrie 1989, au reușit să nu le mai fie frică.

În acea dimineață, părinții care sunau des, nu dădeau nici un semn de viață. În serile din urmă, tata asculta non-stop Europa Liberă. Știam de masacrul de la Timișoara. Eram deci speriate, foarte speriate.

Revoluția Română la Timișoara. Aici, pe 21 decembrie 1989, după ce manifestanții preluaseră total controlul orașului. Armata refuza să mai tragă. În acea noapte a tras însă din plin la București. Numărul oficial al morților în decembrie 1989 este 1066.
Revoluția Română la Timișoara. Aici, pe 21 decembrie 1989, după ce manifestanții preluaseră total controlul orașului. Armata refuza să mai tragă. În acea noapte a tras însă din plin la București. Numărul oficial al morților în decembrie 1989 este 1066.

Dar când am deschis Radio România, în jur de 12.30, Ion Caramitru tocmai spunea: „Români, Dumnezeu și-a întors față spre noi. Dictatorul a fugit. Suntem liberi!” Pe mine, propoziția cu dictatorul nu m-a impresionat, dar când auzi „Dumnezeu” la Radio București, trebuie că s-a întâmplat ceva miraculos. Și nu putea fi de rău. Doar era vocea lui Ion Caramitru, atât de cunoscută și de apropiată.

Am dat drumul la televizor și i-am văzut pe toți în studio-ul 4 al TVR, cu steagul României eliberat de stema comunistă și toate acele fețe concentrate și/sau fericite. Nu se pot exprima miile de întrebări care ne izbucneau în minte. Dar repede de tot a rămas una singură: Unde e mami? Mama a sunat peste vreo oră, de la un telefon public cu fise. Era la manifestație. Era fericită. Ea, tata și alte milioane și milioane de români.

Se pot spune multe despre cele trei decenii care au urmat. Dar pentru mine, Revoluția Română a început în ordine, cu Ion Caramitru și cu mama.

Cele trei minute s-au scurs demult, ne revedem mâine. Dar între timp, dacă vreți să ne contactați pe temele de mai sus, sau pe altele, email-ul Europa Liberă România este Bucharest_Bureau@rferl.org

Toate cele bune,

Elena Tănase

  • 16x9 Image

    Elena Tănase

    E jurnalist de peste 20 de ani. A început cu opt ani la BBC, a continuat cu doi ani la România Liberă, apoi a intrat în televiziune: opt ani din zece la Digi24. Din septembrie 2020, Elena Tănase este directorul Europei Libere. Cu studii de istorie și științe politice, s-a remarcat prin documentare video de istorie recentă: Povestea Cumințeniei Pământului (2016), Abdicarea Regelui Mihai (2017), Revoluția Română. De ce a curs sânge (2019). 

XS
SM
MD
LG