Unele dintre clipurile realizate de Mircea Bravo, despre relația cu iubita, părinții, șefii sau meseriașii, au depășit chiar și 20 de milioane de vizualizări pe rețelele de sociale.
De loc din Beclean, Bistrița-Năsăud, absolvent de Drept la Cluj, Mircea Bravo a fost unul dintre primii care au popularizat în România genul vlogging-ului, sub forma farselor pe care le făcea, în urmă cu opt ani, polițiștilor sau taximetriștilor.
„Aveam două joburi, am renunțat la ele și am început proiectul cu Cristi (Cristi Ilișuan, omul din spatele camerei, regizorul n.red.) cu următorul plan: Cristi era încă angajat, eu nu aveam cum să fiu angajat, după ce făceam 'mizeriile' alea, să îmi dea o sumă de bani, lunar, până facem bani. Știam că e o chestie de timp până când o să facem și bani.”
De la clipurile „nebunești” și interviuri provocatoare luate participanților la festivaluri sau domnișoarelor din capitale ale lumii, a trecut de câțiva ani la clipuri mai elaborate, multe sponsorizate de diverse companii.
Așa au apărut în cadru personaje interpretate de actori precum Haurențiu (Bogdan Bob Rădulescu), Instalatorul (Adrian Cucu), Mama (Elena Ivanca) și alți actori profesioniști, dar mai ales Bunica - tanti Lenuța, din comuna clujeană Chinteni.
De altfel, clipurile în care interacționează cu personajele amintite sunt și cele mai vizionate.
„Ne-am dat seama că nu putem face clipuri cu vedete din București și am zis să facem cu oameni speciali de aici din zona Clujului. Cristi a venit cu ideea să o abordăm pe tanti Lenuța și atunci am descoperit și alte personaje tari - personajul lui Cucu - instalatorul și Haurențiu - gaborul, dar clar clipurile cu bunica sunt speciale”.
Priza uriașă la public a făcut ca numeroase companii să își asocieze imaginea cu clipurile lui, produsele acestora fiind inserate, cu referințe mai mult sau mai puțin evidente, în clipuri.
Mircea și echipa sa de creație nu au complexe și spun că integrarea de reclame - în primul rând o formă consistentă de monetizare a succesului - nu a afectat traseul pe care și l-au fixat încă de la început, spune el: să creeze conținut pentru oameni.
„Reclamele pe care le facem ne-am propus să le facem tot punând în prim-plan omul și nu clientul care ne-a dat bani. Asta le explicăm și clienților care ne contactează: 'să știți că clientul nostru sunt oamenii care ne urmăresc și secundar sunteți voi'. Interesant că unele din cele mai bune clipuri ale noastre de obicei sunt reclamele, mai mult decât cele fără reclamă”.
Mai mult, datorită influenței în rândul publicului a fost invitat să promoveze și activități ale celor mai prestigioase instituții, precum NATO sau Parlamentul European.
Succesul și banii câștigați de pe urma clipurilor sale le-au permis lui Mircea, Cristi și colegilor din echipa de creație să finanțeze propriul film, „Mirciulică”, lansat luna aceasta și în curs de promovare în orașele din țară.
Filmul, care reunește toate personajele din clipurile vlogger-ului, este realizat sub brandul propriei case de producție, Bravo Films.
În ultimii ani, și alți vloggeri sau comedianți populari - Matei Dima, Micutzu, Dorian Popa, s-au lansat pe marile ecrane, ca producători sau protagoniști în filme precum Miami Bici, Secretul lui Zorillo și, recent, Teambuilding.
O parte din succesul de public al acestora e garantat de comunitățile mari, cu sute de mii sau chiar milioane de urmăritori, ale oamenilor-cheie din aceste proiecte.
De altfel, Teambuilding și Mirciulică sunt cele mai vizionate filme în acest moment, în cinematografele românești, potrivit datelor oficiale.
„Cred că e o nouă etapă a filmului românesc după revoluție, e prima oară când poți să faci un film fără să dai, nu știu, 1 milion de euro. Sunt convins că o să mai fie oameni care o să facă pasul ăsta, pentru că filmele devin, așa cum ziceam, mai ieftine. La fel cum la internet erau acum câțiva ani doar câțiva care făceau conținut și la filme, pe lângă filmele de artă, o să fie mai multe tipuri de filme și o să fim nevoiți să venim cu produse din ce în ce mai bune”.
Mircea Bravo vorbește în interviul acordat Europei Libere despre evoluția umorului în România, de ce au luat vloggerii fața filmelor clasice de comedie, ce trebuie să știe tinerii care vor și ei să devină vloggeri.
Umorul românilor și nevoia de „haz de necaz” nu sunt nici ele ocolite.
Principalele declarații:
- despre începutul proiectului său: „Știam că e o chestie de timp, nu conta că un an, doi, cinci, până când o să facem și bani. Într-adevăr, am ajuns cunoscuți, dar știam că o să fim un produs bun.”
- despre filmele care au ca protagoniști vloggeri sau actori de stand-up: „E o nouă etapă a filmului românesc după revoluție, e prima oară când poți să faci un film fără să 1 milion de euro.”
- Despre cum a evoluat umorul în România: „Odată cu internetul umorul a devenit mai curajos; dacă aveam o emisiune la tv nu ne puteam permite să testăm niște glume. Pe cont propriu, ne-am putut da seama unde e limita între curaj și bun-simț.”
- despre tinerii care vor să devină vloggeri: „Să își pună întrebarea: «vrei să faci conținut pentru oameni?». Adică să faci niște chestii ca până la urmă lumea să primească informații, sau o anumită stare, un divertisment; oamenii să fie ok, nu eu să fiu șmecher într-un video.”
Europa Liberă: De ce nevoia unui lungmetraj?
Mircea Bravo: Noi, în momentul în care am început tot proiectul, am avut un plan: să facem video-uri care să binedispună lumea.
Acestea au fost de mai multe feluri, dar pe parcurs, în opt ani, am căpătat cumva foarte multă încredere în noi că ne dăm seama ce își doresc oamenii. Având foarte multe clipuri, în 2021 cred că am făcut peste 120 - la care avem sute de comentarii în care lumea ne zice: „ce tare am râs la asta, ce tare m-a prins”, cumva avem o viziune bună despre ce își doresc oamenii și ne-am înhămat la drumul ăsta.
A devenit și o responsabilitate, având relația asta foarte apropiată cu oamenii, am simțit că nu există foarte multe filme făcute „pentru oameni”, adică la care să meargă maică-mea și taică-meu să râdă.
Totul a început în 2021, când am mers cu toată echipa de creație la o cabană și s-a născut totul. Cred că ăsta e punctul nostru foarte, că avem o echipă de creație care scrie toate scripturile astea și am scris împreună și scriptul de la Mirciulică.
Europa Liberă: Apar încet-încet și alte filme care au ca protagoniști / regizori vloggeri, comedianți de stand-up. E o tendință pe care să ne așteptăm să o vedem tot mai mult? Cum se explică?
Cred că acum e o nouă etapă a filmului românesc după Revoluție, e prima oară când poți să faci un film fără să dai, nu știu, 1 milion de euro. Cred că sunt multe filme românești bune, care nu au ajuns la oameni fiindcă nu au avut promovare.
Acum mulți pot renunța poate la niște actori profesioniști, dar au cumva o promovare indirectă, prin faptul că joacă oameni cu comunități mari în spate.
Sunt convins că o să mai fie oameni care o să facă pasul ăsta, pentru că filmele devin, așa cum ziceam, mai ieftine. Dar va veni și o etapă în care cinema-ul o să se mai 'rafineze', lumea o să vadă că sunt mai multe opțiuni, adică nu doar filme de artă, pe care majoritatea oamenilor nu le înțeleg și filme ușurele.
La fel cum la internet erau acum câțiva ani doar câțiva care făceau conținut și la filme acum o să fie mai multe tipuri de filme și asta o să aducă un plus pentru că și noi o să fim nevoiți să venim cu produse din ce în ce mai bune.
Filmul nostru își propune și să binedispună, dar și să transmită o poveste. Am vrut să facem un film pentru români - umorul e apreciat în momentul în care te regăsești în el.
Dacă personajul din film ia decizia să își păstreze principiile, asta să fie sugerat și celor care urmăresc filmul.
Europa Liberă: Cât de mult s-a schimbat / a evoluat stilul de umor gustat de români? Ce faci tu sau alți vloggeri, respectiv comedianți de stand-up, pare trendul dominant în ultimii ani...
Mircea Bravo: Probabil că s-a schimbat, odată cu internetul umorul a devenit mai curajos; dacă aveam o emisiune la TV nu ne puteam permite să testăm niște glume, nu era voie, era un șef...
Fiind noi (pe cont propriu, n.red.), ne-am putut rafina umorul și să ne dăm seama care e limita între curajos și bun simț și credem că România e o țară foarte savuroasă, foarte amuzantă, în care se întâmplă multe lucruri super tari și nu trebuie să clonăm niște lucruri de la americani, de pildă.
Noi de asta suntem cumva binecuvântați că trăim în țara asta și că putem să le transpunem în filmulețele pe internet și acum chiar și la cinema.
Europa Liberă: Ai fost printre primii care s-au lansat pe internet cu tipul acesta de clipuri amuzante, cu farse chiar... Ce efect are concurența în creștere, asupra ta?
Mircea Bravo: Cumva e absolut firesc; la fel cum pe TV există mai multe televiziuni și există canale generaliste, de specialitate și cumva te „forțează” să vii cu conținut tot mai bun, la fel se întâmplă și pe internet.
E bine să existe efectiv o industrie de oameni care își dedică timpul, ăsta este jobul lor, să creeze conținut pentru oameni și suntem „forțați” și noi să venim cu conținut din ce în ce mai bun.
Acum opt ani aveam niște materiale care într-adevăr credem că erau bune, dar erau de fapt inferioare contentului (conținutului) nostru de acuma. Faptul că multă lume, tot mai mulți oameni, intră pe internet, consumă content și că există sute de creatori e cel mai bun lucru.
Europa Liberă: Care sunt, pentru tine, secretele unui umor bun: să prindă la public sau să fii tu mulțumit tu în primul rând de poantă, de momentul creat, chiar dacă feedback-ul nu a fost spectaculos?
Mircea Bravo: În meseria asta încercăm să îl facem pe omul de acasă să se simtă bine, glumele pe care nu le înțelege nimeni le facem între noi, cu Cristi, cu colegii mei; tot timpul încercăm să ne gândim: „asta atinge oamenii, rezonează cu chestia asta?”.
Umorul nostru e îndreptat clar spre oameni, principiul nostru este că facem umor pentru oameni, sau încercăm să facem.
Europa Liberă: Și care e genul de umor pe care oamenii îl gustă cel mai tare? De multe ori ai fost descris ca un vlogger, umorist, care păstrează sau încearcă să păstreze și un anumit bun simț...
Îmi place să cred că natural am păstrat un anumit bun simț, la asta mă ajută și Cristi și ceilalți colegi, care au aceleași valori sănătoase și atunci automat umorul nostru respectă valorile astea.
Îmi e greu să zic ce umor prinde cel mai bine: umorul aproape de tine, în care te regăsești cât mai repede. Unul din cele mai amuzante lucruri posibile este să îl vezi pe un prieten că, nu știu, cade pe jos, dacă îl vezi într-o situație pe care ai trăit-o tu cu o săptămână în urmă.
Sau o situație pe care o prezentăm și în care te regăsești și tu cu șeful sau cu iubita, e clar că atinge o coardă emoțională acolo; deja nu mai e un umor rațional, e un umor emoțional, în care râzi din instinct.
Și cred că e important ca umorul să îl facă pe om să se simtă relaxat, să nu se simtă încorsetat.
Europa Liberă: Foarte mulți tineri se visează vloggeri, asta și pentru că li se pare ceva ușor de realizat și văzând succesul multora dintre voi. Ce le-ai transmite?
Europa Liberă: Cred că la fel cum în trecut toată lumea își dorea să devină medic dar te trezeai că nu îți place sângele și de fapt îți doreai statutul de medic, la fel și acum e important tinerii să își pună întrebarea, dacă vor să facă vlog: „vrei să faci conținut pentru oameni?”. Despre asta e vorba când te faci vlogger, să faci niște chestii ca până la urmă lumea să primească ceva informații, sau anumită stare, un divertisment și te pui pe tine pe plan secund.
Oricât de paradoxal ar părea, cred că un vlogger trebuie să fie un om altruist și să se gândească mai mult la cei care îl urmăresc decât la el.
Tinerii care vor să meargă pe direcția asta să își pună întrebarea: sunt genul de om care m-aș putea dedica pentru oameni? Oamenii să fie ok, nu eu să fiu șmecher într-un video, sau ceva.
Europa Liberă: Deși e în prim plan vlogger-ul, concentrarea lui trebuie să fie pe ce îi interesează pe oameni...
Mircea Bravo: Dacă vrei să faci chestia asta pe termen lung, dacă vrei să faci doar 2-3 filmuleție, să dai lovitura, să ajungi cunoscut și să rămâi o vedetă, se poate...
Noi facem însă clipuri de opt ani, dacă scopul era doar să câștigăm notorietate, probabil nu am mai fi continuat atât de mult.
Europa Liberă: Ați avut „reclamații” legate de faptul că de la o vreme, probabil și din dorința / nevoia de a monetiza ceea ce făceați, majoritatea clipurilor au început să conțină și o parte de reclamă la un produs, fie el integrat în clip?
Mircea Bravo: Cred că, într-adevăr, lumea nu era obișnuită, lumea când aude în general reclamă zice: „ioi, reclamă?”, pentru că reclamele sunt în general „nașpa” în România.
Dar noi reclamele pe care le facem ne-am propus să le facem tot punând în prim-plan omul și nu clientul care ne-a dat bani. Și asta le explicăm și clienților care ne contactează: „să știți că clientul nostru sunt oamenii care ne urmăresc și secundar sunteți voi”.
Cred că unele din cele mai bune clipuri ale noastre de obicei sunt reclamele, mai mult decât cele fără reclamă, asta este interesant.
Dacă vrei să faci o reclamă trebuie să îl pui pe primul plan pe omul de acasă, care vede reclama. Acum în mare parte lumea s-a obișnuit, dacă la început erau câteva „reclamații” , acum nu prea mai sunt, lumea o vede ca pe o cale naturală și elegantă de a promova un produs și știe că avem și o responsabilitate când „girăm” pentru un produs.
Mai întâi facem o triere înainte să alegem ce promovăm, refuzăm multe case de pariuri, sau farmacii, pentru că nu sunt conform cu valorile noastre.
Europa Liberă: Deci mai contează și profilul business-ului...
Da, pentru că multă lume ne ia ca un model și dacă Mircea a zis că e OK să bagi la aparate, bagi la aparate. Și atunci sunt conștient de chestia asta și refuzăm propunerile.
Europa Liberă: Poate fi și „împovărător” să știi că ești foarte urmărit pe internet, sau din contră, aceasta a fost ținta de la bun început?
Nu a fost neapărat o țintă, ci o chestie naturală, ne-am dorit să facem video-uri pentru oameni, video-uri în care să ne simțim (și) noi bine când le facem.
La prima vedere, zici că dacă e unul tare pe umor, îl urmărești doar pe umor, nu și în rest. Pe parcurs a mi-am dat însă seama că pentru că oamenii mă urmăresc pentru umor, probabil o să mă urmărească și în viața mea privată și cum mă comport și în afara vieții profesionale.
De asta într-adevăr resimt o anumită responsabilitate, dar cred că asta e bine și pentru mine, că încerc să fiu o variantă cât mai bună a mea, dar și pentru cei care mă urmăresc.
Europa Liberă: Unii din prieteni, colaboratori te descriu ca o persoană harnică. Te consideri în primul rând o persoană cu simțul umorului, sau sunt alte calități care te caracterizează mai bine și care te-au ajutat să și ai succes?
Mircea Bravo: Cred că am un umor al meu, legat de faptul că nu mă iau foarte în serios. Cred că în momentul în care devii arogant și te crezi cineva, atunci chiar îți cam pierzi umorul și lucrez foarte mult din punctul acesta de vedere cu ego-ul meu.
E clar că umorul trebuie să fie dublat și de alte calități, ca să ajungă la oameni. Printre care o echipă bună, de oameni faini, care să susțină proiectul, disciplină și cred eu și niște valori sănătoase.
Europa Liberă: E de aproape un an deja războiul din Ucraina, oamenii sunt temători legat de consumul și prețurile energiei, prețurile alimentelor au crescut... E tocmai o mai mare nevoie de umor sau îți vine uneori să o lași mai moale, dat fiind contextul?
Mircea Bravo: Eu cred că, în primul rând, români au umor, suntem un popor...
Tot timpul mă gândesc la faptul că dacă mâine aflăm că e sfârșitul lumii o să apară meme-uri ale românilor în care glumesc pe tema asta.
Românii au nevoie de umor, asta ne-a salvat de-a lungul anilor și cred eu că în momentul în care există condiții vitrege nevoia românilor pentru umor e un pic mai mare.
Europa Liberă: Când ai făcut primele tale clipuri, cu polițiști, apoi ai mers în pampers la mall etc... aveai o proiecție în minte, că o să ajungi aici, să trăiești din asta, din clipuri, sau le-ai privit ca pe niște glume, sau ca pe un hobby?
Chiar glumă nu avea cum să fie, că aveam două joburi și am renunțat la ele. Am început proiectul cu Cristi cu următorul plan: Cristi era încă angajat - eu nu aveam cum să fiu angajat, după ce făceam mizeriile alea - să îmi dea o sumă de bani, lunar, până facem bani.
De aia m-am lăsat de job și el îmi dădea banii, amândoi eram implicați în proiect, știam că e o chestie de timp până când o să facem și bani. Un an, doi, cinci, nu conta cât, știam că o să fie bine, deci nu avea cum să fie glumă; într-adevăr am ajuns cunoscuți, știam că o să fim un produs bun.
Europa Liberă: Cât de mult a contat introducerea bunicii în poveștile tale? A fost mai mult conjunctură sau a apărut și ca o nevoie, pentru a veni cu ceva nou, sau a duce lucrurile la următorul nivel?
Europa Liberă: Bunica a apărut în echipa noastră în momentul în care am trecut de la „jurnalele de eveniment”, când luam interviuri pe stradă, la clipurile cu actori.
Ne-am dat seama că nu putem face clipuri cu vedete din București și am zis să facem cu oameni speciali de aici din zona Clujului. Cristi a venit cu ideea să o abordăm pe tanti Lenuța și atunci am descoperit și alte personaje tari - personajul lui Cucu (instalatorul) și Haurențiu (gaborul), dar clar clipurile cu bunica sunt speciale.
Nu a fost neapărat un punct de cotitură, tot mai multă lume o iubește pe bunica și noi am crescut împreună, acum faptul că am ajuns la cinema, că tanti de Lenuța e la cinema cred că e un fapt unic și la nivel internațional.
O persoană care e atât de naturală, care nu a trecut printr-o școală de teatru, nu s-a uzat în viața asta socială, a ajuns atât de naturală, în cinema.
Europa Liberă: Vă veți concentra și în viitor pe clipurile scurte, acum că ați lansat un lungmetraj?
Mircea Bravo: Sincer să fiu, orice chestie de care ne apucăm o facem la maxim. Adică dacă facem un clip pe Facebook, dăm tot ce avem mai bun, niciodată, dacă mi-a venit o idee bună, nu o să zic că nu o fac.
Ne dorim să facem în continuare câte un clip pe săptămână, pentru oameni, e cumva și antrenamentul nostru și am zis că o dată pe an, în octombrie, să le oferim oamenilor o încununare a activității noastre, un film în cinema, pentru că e clar, altă experiență.
