Linkuri accesibilitate

Moscova anunță organizarea unui summit online Biden - Putin


Președintele rus, Vladimir Putin (stânga), și cel american, Joe Biden (dreapta) s-au întâlnit în luna iunie a acestui an la Geneva
Președintele rus, Vladimir Putin (stânga), și cel american, Joe Biden (dreapta) s-au întâlnit în luna iunie a acestui an la Geneva

Un consilier al lui Vladimir Putin a declarat reporterilor că președintele rus și omologul său american vor avea o întrunire în sistem de videoconferință săptămâna viitoare.

Iuri Ușakov nu a precizat când va avea loc întrevederea, spunând doar că detaliile finale ale discuțiilor sunt încă în curs de elaborare.

„Urmează să aibă loc în câteva zile. Avem deja o dată și o oră concretă pentru această videoconferință. Dar este mai bine să așteptăm până când toți parametrii sunt pe deplin conveniți cu partea americană și apoi, vom putea oficial să o anunțăm”, a spus Ușakov.

El a spus că cei doi lideri vor discuta despre progresul implementării acordurilor încheiate între Biden și Putin la Geneva în iunie, relațiile bilaterale „nesatisfăcătoare” și „Afganistan, Iran, Libia, criza din Ucraina și dialogul privind stabilitatea strategică”.

Uşakov a subliniat că Moscova speră că cererile Rusiei de garanţii legale împotriva expansiunii NATO spre est vor fi, de asemenea, discutate, adăugând că ideea iniţiată de Rusia, de a organiza un summit al liderilor Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, „va fi probabil de asemenea discutată”.

Rapoartele despre acumularea rusă de zeci de mii de trupe lângă granița cu Ucraina în ultimele săptămâni au determinat Statele Unite și câțiva dintre aliații săi NATO să-și reitereze sprijinul pentru independența și integritatea teritorială a Ucrainei în ultimele zile.

Cu o zi în urmă, secretarul de stat al SUA Antony Blinken a cerut Rusiei să-și retragă trupele desfășurate în apropierea Ucrainei și să caute o soluție diplomatică pentru escaladarea tensiunilor din regiune, avertizând Moscova despre „costurile severe” în cazul unei agresiuni împotriva vecinului său.

Rusia a anexat ilegal Peninsula Crimeea a Ucrainei în martie 2014. La scurt timp după aceea, Moscova a început să-i sprijine pe separatiștii din estul Ucrainei într-un conflict în care au murit peste 13.200 de persoane.

Oficialii ucraineni și occidentali spun că Rusia a mobilizat zeci de mii de trupe și echipamente grele lângă granița cu Ucraina de exercițiile militare care au avut loc în vestul Rusiei la începutul acestui an.

Rusia a negat că plănuiește un atac și dă vina pe Ucraina și pe susținătorii săi occidentali că ar genera tensiuni, vorbind despre o așa-zisă acumulare militară ucraineană la graniță.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG