Linkuri accesibilitate

Bursa din Moscova a oprit tranzacționarea în dolari și euro din cauza noilor sancțiuni impuse de SUA


Banca Centrală a Rusiei a anunțat că toate tranzacțiile în dolari și euro se vor face de acum înainte fără implicarea Bursei de la Moscova. Fotografie de arhivă.
Banca Centrală a Rusiei a anunțat că toate tranzacțiile în dolari și euro se vor face de acum înainte fără implicarea Bursei de la Moscova. Fotografie de arhivă.

Bursa de valori de la Moscova a anunțat că a oprit tranzacțiile cu dolari americani și euro începând cu data de 13 iunie, din cauza noilor sancțiuni impuse de Statele Unite. Sunt oprite astfel tranzacțiile cu instrumente financiare, acțiuni și metale prețioase cu plăți în aceste valute.

Oprirea tranzacțiilor în dolari și euro vine după ce Departamentul Trezoreriei SUA a anunțat, pe 12 iunie, noi sancțiuni împotriva a peste 300 de entități rusești, inclusiv Bursa de Valori din Moscova, transmite RFE/RL.

Un raport al Departamentului SUA notează că noile sancțiuni sunt îndreptate împotriva „arhitecturii sistemului financiar rus al Rusiei”, reorientat pentru a susține economia de război.

Pachetul de miercuri vizează limitarea sumelor de bani care intră și ies din Rusia.

Banca Centrală a Rusiei a declarat că toate tranzacțiile în dolari și euro se vor face de acum înainte fără implicarea Bursei din Moscova.

Miercuri, mai multe bănci rusești au majorat prețul pentru vânzarea dolarului. Valoarea unui dolar a ajuns și la 200 de ruble la casele de schimb valutar din Moscova, în timp ce rata oficială a Băncii Centrale este puțin peste 89 de ruble.

Specialiștii spun că sancțiunile vor reduce convertibilitatea rublei, vor crește costul retragerii monedei din Rusia și complică vânzarea de valută la un curs favorabil exportatorilor ruși.

Banca Centrală a Rusiei a anunțat că tranzacțiile în dolari și euro se vor face de acum pe piața extrabursieră.

Statele Unite au sancționat peste 4.000 de companii și persoane fizice rusești de la începutul războiului, într-un efort de limita fluxul de bani și armament către Moscova.

Pachetul de sancțiuni anunțat pe 12 iunie de SUA vizează și companii chineze care ajută Rusia să-și continue războiul în Ucraina.

Șapte companii chineze și cu sediul în Hong-Kong au fost sancționate pentru că au transportat materiale în valoare de milioane de dolari către Rusia, inclusiv articole care ar putea fi folosite în sistemele de arme rusești.

Oficialii americani spun despre China că este principalul furnizor al Rusiei de componente care pot fi folosite în industria militară, atât de producție chineză, cât și occidentală.

Peste 300 de noi sancțiuni vizează persoane și companii din Emiratele Arabe Unite sau Turcia care ajută Moscova să ocolească sancțiunile occidentale privind obținerea tehnologiilor folosite în industria militară.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG