Linkuri accesibilitate

Mugur Isărescu: Aducerea rezervei de aur ar costa 15-20 de milioane de euro. Șerban Nicolae: „Un impostor stătea pe-o bancă”


Cel mai longeviv șef de bancă centrală, Mugur Isărescu.
Cel mai longeviv șef de bancă centrală, Mugur Isărescu.

Recent reconfirmat în funcția de guvernator al BNR, Mugur Isărescu, estimează, pentru prima dată de la declanșarea controversei legată de repatrierea rezervei de aur de la Banca Angliei, că acest proces ar costa între 15-20 de milioane de euro, dacă legea ar intra în cele din urmă în vigoare.

„Este absolut normală decizia pe care am luat-o acum 10 – 12 ani, să lăsăm aurul acolo, ca activ de ultimă instanţă. (...) Dacă legea va fi promulgată de preşedinte, ne costă 15 – 20 de milioane (de euro, n.r.) şi îl aducem aici, să se lămurească lumea că există, să se liniştească opinia publică”, a precizat Mugur Isărescu.

Guvernatorul BNR a exclus însă posibilitatea de a face operațiuni cu aur: „Este o curiozitate, când obţii profit din operaţiuni valutare, mai vine câte un pitpalac şi şi ne explică că de ce nu aţi făcut operaţiuni cu aur? Păi de ce să riscăm aur?”.

Isărescu are și un plan în cazul în care ar trebui repatriat aurul: să expună o parte din el, într-o casetă securizată, pe modelul Bundesbank, unul dintre cei mai mari deținători de aur din lume, care a adus înapoi în Germania o parte din rezerva de aur. „Au și nemții Șerbanii lor”, a mai comentat , ironic, guvernatorul BNR.

În replică, senatorul social-democrat Șerban Nicolae, co-autor al legii repatrierii aurului alături de Liviu Dragnea, susține că aducerea aurului în România ar costa „mult mai puțin” decât scoaterea lui din țară.

Costurile aducerii și depozitării în țară a celor 63,7 tone de aur din rezerva României, folosind capacitățile Ministerului Apărării Naționale, nu depășesc câteva sute de mii de euro. Mult mai puțin decât a costat scoaterea aurului din țară. De data asta, nu se mai adaugă comisioane și bonusuri de performanță”, a scris Șerban pe pagina lui de Facebook, într-o postare intitulată „Un impostor stătea pe-o bancă”, o aluzie la guvernatorul BNR.

Șerban Nicolae a rămas unul dintre contestatarii vehemenți ai lui Mugur Isărescu, chiar și după momentul în care PSD a decis să îl susțină pentru un nou mandat, cel de-al șaselea, în fruntea Băncii Centrale a României.

Rezerva de aur a României este de 103,7 tone, iar valoarea acesteia, în condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, se ridică la circa 3,835 miliarde de euro.

La Banca Angliei se află circa 60% din rezerva de aur (61 de tone), iar Banca Națională a României plătește 309.000 de lei pentru păstrarea aurului la Londra, potrivit Raportului pe 2017 al BNR, ceea ce echivalează cu aproape 66.000 de euro anual.

La finalul lunii februarie, Liviu Dragnea, pe atunci liderul PSD și senatorul Șerban Nicolae au depus un proiect de lege prin care Banca Națională este obligată să repatrieze aproape tot aurul din rezerva țării depozitat în afara României, cu excepția a 5%. Ulterior, proiectul de lege a fost modificat în sensul aducerii întregii rezerve de aur înapoi în țară și a fost adoptat de Parlament.

Liberalii au contestat legea la Curtea Constituțională, care a decis în urmă cu o săptămână că acest proiect de lege este constituțional. Legea se află acum pe masa președintelui Iohannis care va decide dacă o promulgă sau o trimite în Parlament pentru reexaminare.

Anterior, surse din piața asigurărilor au declarat pentru Europa Liberă că, doar polița de asigurare a transportului ar varia între 500.000 și 1,5 milioane de euro, care depinde de mai mulți factori, printre care și modul cum se face transportul sau cine face transportul pe toate cele trei segmente - rutier, de la Banca Angliei la aeroport, apoi aerian - cursa Londra-București și din nou rutier, de la aeroport la Banca Națională. Iar această sumă ar echivala cu chiria pe 23 de ani la Banca Angliei.

În cazul în care legea ar intra în vigoare, fiind vorba de o cantitate însemnată de aur și pentru a elimina din riscuri, cel mai probabil transportul s-ar putea face în tranșe mai mici, posibil de circa 10-20 de tone fiecare, pe o perioadă mai îndelungată de timp, pentru a evita blocarea Bucureștiului din cauza măsurilor de securitate, au explicat sursele noastre.

Practic, în acest scenariu, asigurarea transportului de la Banca Angliei la aeroportul din Londra s-ar face cu forțe de securitate locale, cu mașini blindate care să protejeze transportul, cu personal care să încarce și să descarce conținutul mașinilor.

Apoi ar urma ca aurul să fie trimis cu o cursă aeriană specială până la București și, în cele din urmă, de la București până la sediul BNR, cu un alt transport securizat. Cel mai probabil, BNR este cea care va plăti asigurarea transportului, cerută de asigurători.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG