Linkuri accesibilitate

România nu are și nici nu estimează recesiune, spune guvernatorul BNR


Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spune că România nu riscă deocamdată intrarea în recesiune economică.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spune că România nu riscă deocamdată intrarea în recesiune economică.

România nu se confruntă cu recesiune economică și nici nu se îndreaptă în această direcție, a declarat joi guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu. Asta deși, puteri economice, precum Marea Britanie, și Japonia se confruntă cu acest fenomen.

„Nu suntem pe recesiune. Nu cred că suntem nici în direcţie. (...) Ar fi fost posibil, să zicem, dacă nu se atrăgeau banii europeni, dar văd că merg destul de bine. Deci investiţiile merg, consumul este în creştere, creditul şi-a revenit, încetinire de creştere economică am avut, dar recesiune înseamnă câteva trimestre de scădere a Produsului Intern Brut şi cifre mari, adică nu 0,1 sau... Deci nu avem recesiune şi nu vedem, nu avem această prognoză”, a spus Mugur Isărescu, într-o conferință de presă organizată joi, conform News.ro.

Guvernatorul BNR a menționat că există mai multe definiţii ale recesiunii, iar conform uneia dintre acestea, recesiunea se traduce prin două trimestre cu scădere a Produsului intern Brut, chiar dacă aceasta este una uşoară.

„Sper să nu ajungem nici acolo”, a adăugat el.

Afirmațiile guvernatorului BNR vin în contextul în care două din puterile economice mondiale, Japonia și Marea Britanie, au intrat în acest an în recesiune. Cu recesiune s-a confruntat anul trecut și Germania, care între timp a întrecut însă Japonia în topul economiilor mondiale, urcând pe poziția a treia.

Guvernatorul BNR a ținut să sublinieze, pe de altă parte, că datele statistice pe baza cărora sunt calculați indicatorii economici pot fi corectate ulterior, lucru pe care l-a constat în propria experiență, când analiza conjunctura economiei SUA.

„Nu e uşor să calculezi corect cifrele statistice din astea agregate, globale, mai pot să apară corecţii, dar nu văd - eu nu văd recesiune”, a explicat Mugur Isărescu.

Datele statistice ale Institutului Național de Statistică, disponibile în prezent, arată că salariul mediu net în România a urcat în decembrie 2023 până la 5.079 de lei, cu 15% mai mult decât în decembrie 2022, depășind nivelul inflației de anul trecut, după cum a scris miercuri, 14 februarie, Europa Liberă.

România și-a păstrat în 2023 creșterea economică, situată la 2%, asta și ca efect al infuziei masive de fonduri europene, potrivit specialiștilor. Nivelul a fost totuși la jumătate din cel din 2022, de 4,1% și mult sub cel din 2021, de 5,7%.

Pentru 2024, prognoza Comisiei Europene arată o creștere economică a României de 3,1%, după cum a relatat, de asemenea, Europa Liberă la începutul anului.

Pe de altă parte, deficitul economic al României e prognozat în 2024 la 3,1% din PIB, în scădere față de deficitul de 5,68 %din PIB (89,9 miliarde de lei) în 2023, dar mai mare decât media Uniunii Europene estimată pentru anul în curs, de 2,8% din PIB.

  • 16x9 Image

    Ovidiu Cornea

    Ovidiu Cornea lucrează în presă de peste 16 ani. A activat ca reporter și redactor în presa scrisă și online din Cluj - inclusiv corespondent național. În ultimii ani a lucrat în radio. A fost invitat cu regularitate în diverse emisiuni TV, locale și regionale.

    Îi place munca de teren, dar și dezbaterea temelor cu miză comunitară, socială. Articolele sale pe teme din domeniile Educație, Mediu, Inovație, au fost premiate în 2021 la Gala Premiilor Profesioniștilor din Presă Cluj, jurizate de jurnaliști notorii la nivel național.

    Este licențiat în Jurnalism, cu master în Sociologie și Asistență Socială.

XS
SM
MD
LG