Mai acum câteva luni, deși liber și lumea nu putea să-l mai încapă, liderul de atunci al PSD, Liviu Dragnea, intrase într-un fel de spirală a morții, vecină cu nebunia. Se temea. Nu știa dacă scapă de închisoare și dacă va candida la președinție Și, de teamă, căuta contactul cu masele, cu poporul, cum ar veni.
Din recuzita comunismului a scos unul din trucurile infailibile ale lui Nicolae Ceaușescu, vizita de lucru prin piețe. Când îl căutai, era printre tarabe. Pipăia cartofi, gusta roșii, mesteca castraveți, ciugulea ici o frunză de leuștean, dincolo un fir de mărar, mai încolo o foaie de salată și tot așa. Stilistica ceaușistă a vizitei de lucru se lăsa inevitabil cu „indicății prețioase”, asortate cu recuzită cu iz naționalist, ohtături și ocheade parșiv populiste, antieuropene și intens patriotice. Occidentul ne îndopa cu legumele, zarzavaturile și fructele lor lipsite de gust și pline de e-uri, alungând legumele noastre bune, zemoase și gustoase. Și de aici a sărit și iepurele cu aprozarele.
Pornind de la problema că țăranii, cu exploatări agricole mici, neorganizați și neajutați, nu-și pot vinde marfa decât pe piața neorganizată, social-democratul cu irizării comuniste și-a dat drumul: „Ni s-a spus mereu că nu avem ce să facem. De ce? Că până la a pune mâinile pe piept, avem ce să facem, adică să folosim acest pământ pe care îl are România, inteligent și cu patriotism. De ce nu putem să refacem rețeaua de aprozare în România? Nu e păcat ca producătorii români să nu poată să vândă marfa lor în magazinele din România? Nu e o rușine națională asta?” Este, poți să zici că nu e!
Dar greu de crezut că există țăran sau orășean care au trăit în comunism și pentru care aprozarul să nu fie chintesența mizeriei în aprovizionarea cu produse agricole și culmea neputinței planificării centralizate. Batjocură mai mare la adresa cetățeanului ca aprozarul n-a existat în societatea socialistă multilateral dezvoltată. Și de vină nu era țăranul legat de glia CAP-ului și redus la batjocura de lot ajutător, ci GOSTAT-urile și Întreprinderile Agricole de Stat, ineficient și prost administrate. Și din care, ce nu era rezervat nomenclaturii locale și centrale, se fura de către burghezia comunistă rurală.
Și la „furt” s-au dus cu gândul toți cei care își mai amintesc de aprozar, la trei decenii de la căderea comunismului. Liviu Dragnea nici măcar nu era original. A fost precedat de colegul social democrat, Marian Vanghelie, cu faimoasele lui „economate”, magazine care urmau să vândă mărfuri la prețuri mici, fără adaus comercial, pensionarilor și celor cu venituri mici. Construirea și echiparea economatului lui Vanghelie a costat 7 milioane de euro. Falimentul societății, condusă de un văr și de șoferul lui Vanghelie, s-a lăsat cu un proces de corupție, în care cei trei sunt suspecți că au sifonat milioane de euro din fondurile societății și din banii Primăriei Sectorului 5.
Și totuși, anul trecut Guvernul a aprobat înființarea Casei de Comerț „UNIREA”, subordonată Ministerului Agriculturii, pentru dezvoltarea unei rețele naționale de magazine în orașe mari. „UNIREA” urma să ofere țăranilor semințe, răsaduri, rase animaliere, produse chimice, fitosanitare, îngrășăminte, mașini agricole, servicii de mecanizare, resurse umane şi financiare. Urma să achiziţioneze pe loc şi la preţul corect al pieţei produsele agricole. Aceeași Casă urma să gestioneze o reţea de centre regionale de însilozare, depozitare, conservare şi procesare industrială, precum și o reţea naţională de magazine, plus parcul de camioane și de mașini de transportat mărfuri agricole. Aveți aici, in nuce, toată rețeaua producției și comerțului care preceda regina socialismului, aprozarul! S-a scris mult despre nebunie. „Aprozar-urile au fost aruncate”, s-a intitulat contribuția mea, din care am citat și aici. Nu credem că acesta a fost motivul pentru care inițiatorii nu că au pus frână, dar au schimbat proiectul. În locul unei gigantice piețe de legume și fructe, care presupunea investiții tot gigantice, au preferat o „Brânzărie”. Ați citit bine „Brânzărie”. Ceva micuț, drăguț și nu așa de costisitor. Norocul a căzut pe capul sibienilor din cauza faimoșilor ciobani din mărginime, plus că telemeaua de Sibiu este marcă recunoscută și protejată în UE. Inaugurarea a fost făcută făcut chiar de Petre Daea, amicul mieilor, oilor, berbecilor și, un pic, și al cormoranilor. Lapte și miere a promis Daea: în Brânzăria de la Sibiu, producătorii îşi pot comercializa marfa, fără taxe, iar chiria spaţiului este suportată de Casa Română de Comerţ Unirea. Asta era la începutul lunii octombrie. La sfârșitul lunii noiembrie Brânzăria din Sibiu era în pragul falimentului. Iar prin rafturile magazinului bătea vântul mai ceva ca în aprozarele comuniste. Brânzăria uitase o mică bagatelă. Uitase să plătească facturile producătorilor. Și cum micii producători nu prea primesc credite, fără banii de pe marfă nu pot trăi și nici nu-și pot continua producția. Și atunci de ce să dai pe veresie, unor trântori, brânza pe care o poți vinde în piață, pe bani buni și în mână.
Pe scurt, brânza bună în burduf... de Daea nu rentează. Și mai trebui să fii și cu ochii pe portofel. Nu mai vorbesc că pe acolo trebuie să fie și măgari pe care-i paște mititica!
Opiniile autorulilor acestei rubrici nu coincid, neapărat, cu poziția Radio Europa Liberă
Facebook Forum