Linkuri accesibilitate

3 minute | Soldați nord-coreeni în Rusia. Atac terorist la Ankara. S-ar putea alia PSD și AUR?


Soldații nord-coreeni n-au mai fost la război de o generație, astfel că nu cunosc realitățile războiului sau tehnologiile moderne folosite de ruși și ucraineni.
Soldații nord-coreeni n-au mai fost la război de o generație, astfel că nu cunosc realitățile războiului sau tehnologiile moderne folosite de ruși și ucraineni.

Mii de soldați nord-coreeni, antrenați în Rusia. Fabrică de tehnologii militare de la Ankara, ținta unui atac terorist. Se conturează o alianță PSD-AUR?

Bun găsit,

Iată subiectele dimineții:

  • După săptămâni de avertismente ale diplomaților de la Kiev și Seul, Statele Unite confirmă că mii de soldați nord-coreeni se află în Rusia.
  • Doi oameni au atacat cea mai importantă fabrică din industria apărării turcești.
  • Gigi Becali, aflat pe listele AUR, spune că se prefigurează o alianță PSD-AUR.

SUA confirmă că există soldați nord-coreeni în Rusia

De câteva săptămâni, Ucraina și Coreea de Sud spun că în Rusia urmează să ajungă mii de soldați nord-coreeni, pentru a lupta pe frontul cu Ucraina. Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a confirmat miercuri informația. Mai multe, la Europa Liberă.

Austin consideră că mobilizarea soldaților nord-coreeni în război arată o slăbiciune din partea liderului rus, Vladimir Putin, scrie New York Times. Serviciile ucrainene încurajează soldații nord-coreeni să dezerteze și le promit că-i va găzdui, hrăni și încălzi.

Soldații nord-coreeni ar putea fi puși la frontieră, pentru a elibera soldații ruși de acolo ca să poată lupta în Ucraina.
Soldații nord-coreeni ar putea fi puși la frontieră, pentru a elibera soldații ruși de acolo ca să poată lupta în Ucraina.

Soldații nord-coreeni sunt strict antrenați, dar n-au experiență de luptă, nu înțeleg tehnologiile moderne și se vor împiedica de bariera lingvistică. Un oficial sud-coreean afirmă pentru The Guardian că Rusia a recrutat deja și un număr mare de interpreți care să traducă pentru nou-veniții de pe front.

În timp ce rușii și nord-coreenii neagă colaborarea trupelor, sud-coreenii spun că vor să facă mai multe pentru a ajuta Kievul. Țara asiatică n-a trimis până acum arme ucrainenilor și, deși ar putea s-o facă în viitor, experții afirmă pentru Kyiv Independent că e puțin probabil.

Foreign Affairs scrie despre revenirea conceptului de război total.

Atac terorist împotriva unei fabrici de armament din Turcia

Cinci oameni au murit și alți 22 au fost răniți într-un district al Ankarei, după ce doi teroriști au atacat fabrica TUSAȘ a companiei Industrii Aerospațiale Turcești, considerată a fi „bijuteria” industriei de apărare turcești. Compania face mentenanța aeronavelor F-16 și dezvoltă arme, sisteme de apărare și antrenamente pentru militari.

Mai multe detalii, la Europa Liberă. BBC a ținut și un live-blog de-a lungul zilei.

„Mâinile murdare care se întind spre Turcia vor fi rupte: nicio structură, nicio organizație teroristă care ne țintește securitatea nu-și va putea atinge țelul”, a declarat președintele turc Recep Tayyip Erdogan de la Kazan (Rusia), unde participa la summit-ul BRICS.

Fum deasupra sediului companiei TUSAȘ, la marginea Ankarei, 23 octombrie.
Fum deasupra sediului companiei TUSAȘ, la marginea Ankarei, 23 octombrie.

Cei doi atacatori, care păreau să cunoască bine clădirea, au fost uciși la fața locului de către forțele de ordine, potrivit agenției de presă Anadolu. Încă nu se știe ce grupare a orchestrat acest atac - în trecut, atacuri similare au fost executate de militanții kurzi, cei din ISIS sau extremiștii de stânga, punctează The Guardian.

Ministrul Apărării, Yasar Guler, a sugerat că atacul ar fi fost organizat de kurzi, scrie CNN. Marți, liderul Partidului Mișcarea Naționalistă a discutat în parlament despre relațiile cu minoritatea kurdă, sugerând eliberarea liderului organizației extremiștilor kurzi în schimbul dizolvării organizației. Este prima oară în ultimii ani când ideea unui armistițiu se discută serios.

Se conturează o alianță PSD-AUR?

Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a spus la RealitateaTV că ar exista un plan de a-l propulsa pe liderul AUR, George Simion, în turul al doilea la prezidențiale. Recorder explică situația. Premierul Ciolacu neagă existența unei astfel de înțelegeri la DigiFM.

În august, europarlamentarul PSD Mihai Tudose declara pentru Digi24 că „toate variantele sunt posibile” după parlamentare - în alte cuvinte, că nu ar exclude o alianță cu AUR.

Becali spune că a fost abordat cu ideea de a-i aduce pe Ciolacu și Simion în turul doi pentru a garanta o victorie a lui Ciolacu.
Becali spune că a fost abordat cu ideea de a-i aduce pe Ciolacu și Simion în turul doi pentru a garanta o victorie a lui Ciolacu.

Nicolae Ciucă, liderul PNL - actualul partener de coaliție al PSD - răspunde că „un PSD aurit [...] deschide ușa influențelor străine și aduce declin economic țării noastre”, conform News.ro. El a promis să se opună acestei coaliții, iar lidera USR, Elena Lasconi, spune că nu s-ar alia cu PSD, dar nici cu un PNL condus de Ciucă.

Un nou sondaj INSCOP comandat de Libertatea arată că PSD și AUR ar putea ieși pe primele două locuri la parlamentare. HotNews amintește însă că estimările mai multor institute înaintea alegerilor locale și europarlamentare au avut abateri importante.

Partidele au fost subvenționate de la stat cu sume din ce în ce mai mari, scrie HotNews. Cheltuielile cu campania electorală sunt și ele din ce în ce mai mari, dacă e să ne luăm după sumele plătite pentru apariții televizate înaintea europarlamentarelor. Mai multe detalii, la Snoop.

Alte subiecte:

  • „Nu e pentru noi rușinea, e pentru ei”, a declarat Gisele Pelicot, femeia care a decis să deschidă publicului procesul împotriva soțului ei, care timp de un deceniu a drogat-o și a violat-o, invitând zeci de alți bărbați să i se alăture. Pelicot a depus ieri mărturie în cazul care a cutremurat Franța și a lansat un val de susținere feministă, scrie The Guardian. Despre procesul Pelicot poți citi aici.
  • Tot ieri a fost aniversarea Revoluției Ungare din 1956, iar premierul Viktor Orban își îndeamnă cetățenii să reziste „puterii străine” de la Bruxelles la fel cum au rezistat armatei sovietice. Poți citi mai multe în Europa Liberă, Politico și Euronews.
  • PressOne face portretul ideologului din spatele Dianei Șoșoacă.

Așteptăm mesajele tale la adresa de e-mail treiminute@rferl.org și pe paginile noastre de Facebook și Instagram.

Pe Google News ne găsești AICI.

Toate cele bune,

Sabina

XS
SM
MD
LG