Linkuri accesibilitate

3 minute | Poate fi acuzat Putin de înaltă trădare? Ucraina cere mai multe arme. Ciolacu nu vrea ca românii să stingă becul


Tot mai mulți opozanți ai liderului de la Kremlin cer demiterea acestuia pentru „operațiunea specială” din Ucraina.
Tot mai mulți opozanți ai liderului de la Kremlin cer demiterea acestuia pentru „operațiunea specială” din Ucraina.

După ce a eliberat 6.000 de km pătrați, potrivit ultimelor estimări, Ucraina cere mai multe arme occidentale. În schimb, Rusia caută sprijin la Beijing. Săptămâna aceasta este așteptată o întâlnire dintre președinții Putin și Xi la un  summit regional din Uzbekistan.

Bună dimineața,

Iată principalele știri ale zilei:

  • Ucrainenii cer Occidentului să livreze mai repede armele promise, în condițiile în care au eliberat zeci de orașe din nord-estul țării.
  • Investigația asupra fostului președinte Donald Trump intră într-o nouă fază după ce Departamentul de Justiție e dispus să accepte numirea unui fost judecător pentru a revizui documentele confiscate de FBI în luna august.
  • România primește un ajutor în valoare de 1,5 miliarde de euro de la UE pentru acordarea unei compensații parțiale întreprindelor mari consumatoare de energie care au probleme din cauza creşterii preţurilor la energie electrică.

Invazia din Ucraina și „înalta trădare” a lui Putin


Ultimele evoluții de pe frontul din Ucraina sunt tratate pe larg în presa internațională. Suprafața recucerită de forțele ucrainene este de aproximativ 6.000 de km pătrați, dublu față de estimările de luni.

În aceste condiții, Ucraina cere Occidentului livrarea rapidă a armelor promise, pentru a-și consolida victoriile din ultimele zile când a recucerit zeci de orașe ocupate de ruși în nord-estul țării, scrie Reuters.

Politico analizează consecințele victoriilor ucrainenilor și îl citează pe ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, care a declarat că armata are nevoie de mai multe arme grele și de muniție pentru a consolida victoriile și pentru a elibera mai repede mai multe teritorii ale Ucrainei.

„Cu cât primim mai mult sprijin militar acum, cu atât mai repede se va încheia acest război”, a spus Kuleba.

În localitățile pe care le-au eliberat, militarii ucraineni au găsit multe tancuri rusești abandonate.
În localitățile pe care le-au eliberat, militarii ucraineni au găsit multe tancuri rusești abandonate.

Președintele Zelenski a declarat întru-un interviu acordat jurnalistului Fareed Zakaria pentru CNN că Ucraina nu va negocia cu „cei care dau ultimatumuri”.

„Deocamdată nu sunt posibile negocieri cu Federaţia Rusă pentru încheierea războiului, pentru că partea rusă nu poate formula poziţii adecvate”, a spus Volodimir Zelenski, potrivit Agerpres.

Reuters publică mai multe hărți prin care arată că, în perioada 7-11 septembrie, forțele ucrainene au înaintat spre nord până la 50 km de granița cu Rusia.

La Moscova, evoluțiile de pe frontul din Ucraina au dus la încurajarea oponenților lui Vladimir Putin, care au semnat o petiție publică pentru demiterea acestuia. Până acum, 84 de deputaţi municipali din toată Rusia au cerut ca Duma de Stat să îl acuze pe liderul de la Kremlin de înaltă trădare pentru declanşarea campaniei militare în Ucraina, scrie Agerpres. Autorul petiției este Dmitri Paliuga, deputat municipal din Sankt-Petersburg.

Și The New York Times analizează consecințele pierderilor rusești din Ucraina și scrie că inclusiv susținătorii războiului au vorbit la televiziunea de stat din Moscova despre „o invazie dezorganizată”.

Ancheta asupra lui Donald Trump intră într-o nouă fază

În SUA, Departamentul de Justiție arată că ar accepta candidatul propus de Donald Trump pentru a revizui documentele confiscate de FBI de la reședința acestuia de la Mar-a-Lago. Este vorba despre Raymond J. Dearie, un fost judecător federal șef din New York, scrie The Washington Post.

Departamentul Justiţiei din SUA citează peste 30 de persoane din apropierea lui Trump, în ancheta din 6 ianuarie.
Departamentul Justiţiei din SUA citează peste 30 de persoane din apropierea lui Trump, în ancheta din 6 ianuarie.

Tot mai mulți oameni care au lucrat pentru Donald Trump în campania din 2020 sunt citați la Departamentul de Justiție, după cum au declarat surse familiare cu ancheta pentru CNN. Printre aceștia se află Bill Stepien, fostul manager de campanie al lui Trump, și Sean Dollman, directorul financiar.

Ducele de York, „umilit” la înmormântarea mamei sale

După ce a stat 24 de ore la catedrala din Edinburgh, sicriul Reginei Elisabeta va fi transportat marți la Londra, scrie presa din Marea Britanie care tratează în articole ample reacția publicului la moartea reginei.

The Times remarcă umilința la care a fost suspus Prințul Andrew, Ducele de York, care a fost singurul dintre copiii reginei ce nu a fost îmbrăcat în uniformă militară la procesiunea funerară de la Edinburgh.

Prințul Andrew este singurul dintre copiii Reginei Elisabeta care nu a purtat uniformă militară la procesiunea funerară de la Edinburgh.
Prințul Andrew este singurul dintre copiii Reginei Elisabeta care nu a purtat uniformă militară la procesiunea funerară de la Edinburgh.

Prințul Andrew a fost implicat în scandalul sexual care l-a vizat pe Jeffrey Epstein, acuzat de trafic de femei și fete. Ca urmare, în luna ianuarie, Casa Regală britanică i-a retras Prințului Andrew toate distincțiile militare și dreptul de a folosi în mod oficial titlul de Alteță Regală.

Presa britanică mai scrie că Andrew va prelua câinii reginei, celebrii câini din rasa Corgi, pe care chiar el îi dăruise mamei sale la începutul anului 2021.

Marcel Ciolacu nu va cere românilor să stingă becul

În România, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că nu le va cere românilor să stingă becurile, în condițiile în care Uniunea Europeană recomandă economisirea energiei. Ciolacu spune că România are suficientă energie electrică: „cât produce, atât consumă”.

„Oamenii nu ne-au trimis în aceste funcţii de demnitari ai statului român ca să aducem iarăşi raţionalizarea”, a declarat Marcel Ciolacu la România TV, luni seara. (Importurile de electricitate au crescut în România în primele șase luni ale anului cu peste 10% față de perioada similară din 2021).

În același timp, România primește de la Comisia Europeană o schemă de ajutor de 1,5 miliarde de euro destinată întreprinderilor mari consumatoare de energie. Premierul Nicolae Ciucă a scris pe Facebook că acești bani vor fi dați „sub forma unor subvenţii financiare nerambursabile întreprinderilor din sectoare şi subsectoare expuse unui risc de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice începând cu anul 2022”.

Într-o analiză despre energia produsă în România, Europa Liberă arată că, în primele șase luni ale anului 2022, sub 20% din energie a fost produsă din surse regenerabile.

Alte subiecte:

  • PSD nu depune niciun amendament la legile Justiției și va susține doar observațiile formulate de Consiliul Superior al Magistraturii, scrie G4Media.ro, citându-l pe liderul PSD, Marcel Ciolacu.
  • De luni, s-au scumpit țigările ca urmare a majorării de către Ministerul Finanțelor a accizelor de la 1 august, amintește economedia.ro.
  • Europa Liberă scrie despre cererea președintele AUR, deputatul George Simion, pentru decontarea a patru zile de deplasare pentru o cină gratuită la New York, dată în cinstea lui Mike Pompeo, fost secretar de stat în mandatul lui Donald Trump.

Așteptăm mesajele voastre la adresa de e-mail treiminute@rferl.org sau pe Facebook.

Toate cele bune,

Andreea

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG