Linkuri accesibilitate

3 minute | Mesajul UE pentru Rusia, de ce ironizează Elon Musk Ucraina și un atac „legionaro-fascist” la București


Elon Musk deține SpaceX, care furnizează servicii de comunicații prin satelit Starlink, vitale pentru efortul de apărare al Ucrainei, dar declarațiile sale despre război au iritat de multe ori Kievul.
Elon Musk deține SpaceX, care furnizează servicii de comunicații prin satelit Starlink, vitale pentru efortul de apărare al Ucrainei, dar declarațiile sale despre război au iritat de multe ori Kievul.

Întreaga diplomație a Uniunii Europene a mers în Ucraina ca să-i transmită Rusiei că sprijinul pentru Kiev nu se va opri. Miliardarul Elon Musk l-a ironizat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Partidul AUR este acuzat de discurs „legionaro-fascist”.

Bun găsit,

Iată principalele știri:

  • Miniștrii de Externe ai țărilor UE combat „oboseala războiului” de la Kiev, în timp ce Rusia taie din bugetul educației și sănătății pentru a-și finanța invazia în Ucraina.
  • O ironie a miliardarului Elon Musk arată că „nu e vorba doar despre bani”, după ce un pachet de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina a fost blocat în Congresul SUA.
  • AUR este acuzat că a venit cu un atac „legionaro-fascist” la deschiderea anului universitar. Studenții au fost chemați să se lasă de școală și să se înscrie în partid.

UE combate „oboseala războiului”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a spus miniștrilor de Externe ai Uniunii Europene, aflați luni la Kiev, că victoria țării sale în războiul cu forțele rusești invadatoare depinde „direct” de cooperarea cu blocul comunitar, scrie Europa Liberă.

„Sunt sigur că Ucraina și întreaga lume liberă sunt capabile să câștige această confruntare”, a spus Zelenski.

Șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a spus că reuniunea de la Kiev este una „istorică” și a reiterat că locul Ucrainei este în UE.

„Puteți fi sigur de determinarea noastră de a fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie”, a spus oficialul UE, care a propus un pachet de ajutor militar de 5 miliarde de euro, transmite The Guardian.

Declarațiile acestora au venit în contextul în care cresc îngrijorările legate de o posibilă slăbire a sprijinului pentru Ucraina în UE, după victoria în Slovacia a unui partid care se opune ajutorului militar. Vă invit să citiți o analiză despre „oboseala războiului” în Europa Liberă.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski (centru) și miniștrii afacerilor externe din statele Uniunii Europene, la Kiev pe 2 octombrie 2023.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski (centru) și miniștrii afacerilor externe din statele Uniunii Europene, la Kiev pe 2 octombrie 2023.

Luptele electorale încep să muște din sprijinul Ucrainei, arată BBC într-o analiză privind Europa, care menționează și eliminarea unei tranșe de 6 miliarde de dolari din acordul bugetar temporar al SUA. Associated Press explică contextul politic de la Washington.

Pe de altă parte, Casa Albă a dat asigurări că Statele Unite vor trimite „în curând” un alt pachet de ajutor Ucrainei, într-un efort de a liniști îngrijorările legate de diminuarea sprijinului, scrie Politico.

Publicația mai scrie, după ce a obținut un document confidențial al strategiei americane privind Ucraina, că administrația Biden este mai îngrijorată de corupția de la Kiev decât o arată public. De fapt, corupția este principala îngrijorare privind reformele, mai arată raportul.

Forbes vine cu o știre amuzantă de pe front, care arată moralul trupelor. Un militar ucrainean a sunat la o fabrică de tancuri din Rusia, după ce abia capturase unul, ca să se plângă de starea proastă a vehicului militar. „Să le faceți mai bune, ca să le putem folosi împotriva voastră”, ar fi spus militarul ucrainean.

Elon Musk ironizează Ucraina

Ca răspuns la reuniunea UE de la Kiev, Kremlinul a dat ieri asigurări că „oboseala va creşte” în rândul țărilor occidentale cu privire la „susţinerea complet absurdă faţă de regimul de la Kiev”, informează AFP.

În plus, Rusia va crește, începând de anul viitorul, bugetul acordat invaziei din Ucraina, până la aproape 30% din PIB. Ca o comparație: bugetul apărării era de „doar” 14% în 2021.

„Totul pentru front”, a spus ministrul Finanțelor, Anton Siluanov, citat de Reuters. Agenția de presă explică că acest lucru înseamnă, de fapt, înghețarea bugetelor pentru educație și sănătate.

Între timp, miliardarul Elon Musk a ironizat ieri cererile continue ale președintelui ucrainean Volodimir Zelenski privind asistența militară, scrie Reuters.

„Când au trecut 5 minute și nu ai cerut un ajutor de un miliard de dolari”, a postat Elon Musk pe Twitter, rețeaua sa socială redenumită „X”.

Parlamentul ucrainean a răspuns în aceeași manieră: „Când au trecut 5 minute și nu ai răspândit propaganda rusă”.

Elon Musk și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, pe 17 septembrie 2023, la New York.
Elon Musk și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, pe 17 septembrie 2023, la New York.

Consilierul prezidențial Mihailo Podoliak l-a criticat pe miliardarul care deține Starlink, rețea de sateliță folosită de Ucraina în război.

„Din nefericire, nu toată lumea și nu întotdeauna, deși sunt figuri mediatice importante, dar se află la mii de kilometri de epicentrul războiului, este capabilă să realizeze ce înseamnă bombardamentele zilnice și strigătele copiilor care își pierd părinții”, a spus el.

Paul Krugman scrie într-un editorial din NYT, după întreruperea ajutorului acordat Ucrainei, că „indiferent de ceea ce pretind voci anti-ucrainene precum Elon Musk, nu este vorba despre bani”.

„În esență, ei sunt dușmani ai democrației, atât în străinătate, cât și acasă”, menționează editorialistul, făcând referire la aripa dură din Partidul Republican.

Atac „legionaro-fascist” la deschiderea universităților

Simpatizanți și membri AUR au distribuit ieri pliante la deschiderea anului universitar de la SNSPA, prin care îi îndemnau pe studenți să se lase de școală și să intre în partid, informează Europa Liberă.

Rectorul universității, Remus Pricopie, a acuzat „discursul urii” de tip „legionaro-fascist” și a menționat că ultima oară când s-a întâmplat acest lucru în România a fost în 1940, sub coordonarea lui Horia Sima și cu complicitatea ministrului legionar al Educației din acea perioadă.

Președintele AUR, George Simion, a spus pentru Libertatea că mesajul de pe pliante este „100% asumat” și a acuzat legături ale SNSPA cu regimul comunist.

Evenimentul vine la scurt timp după un alt incident din weekend, când George Simion a bruscat un bărbat la festivalul „Micul de Aur”. „A venit un prost la mine să mă întrebe de ce țin cu rușii”, a spus George Simion, conform Digi24.

Pliant AUR prin care studenților de la SNSPA li se cerea să renunțe la facultate și să se înscrie în partid.
Pliant AUR prin care studenților de la SNSPA li se cerea să renunțe la facultate și să se înscrie în partid.

Plecând de la aceste două episoade, un editorial din Spotmedia vorbește despre „pericolul neolegionar” și despre cum comandourile AUR țintesc furia societății, înaintea alegerilor de anul viitor.

George Simion ar fi pe locul al treilea în intențiile de vot la alegerile prezidențiale, potrivit unui sondaj INSCOP realizat pentru News.ro, iar G4Media informează pe surse că AUR l-a tatonat pe guvernatorul BNR Mugur Isărescu pentru o eventuală candidatură la prezidențiale.

AUR ar avea furie de exploatat. Un raport recent citat de Economedia arată că românii sunt cei mai nemulțumiți cetățeni, la nivel global, de infrastructura din țara lor, iar Politico scrie că românii primesc medicamente de ultimă generație la doi ani după germani.

Între timp, premierul Ciolacu anunță „o reformă în jocurile de noroc”, iar companiile care nu au sediul fiscal în România nu vor mai putea activa în țară, potrivit Hotnews.

Panorma scoate în evidență „anomalia” care anulează tot sensul noului impozit pe locuințele de lux, iar Europa Liberă desființează o altă temă falsă a guvernului Ciolacu: noile taxe nu reduc riscul de a pierde banii de la UE.

PressOne publică o investigație despre implicarea românului Nicolae Buzăianu în comerțul cu lemn de palisandru din Gambia, deși acest lucru este interzis de anul trecut.

Alte știri:

  • Premiul Nobel pentru medicină a fost acordat lui Katalin Kariko și Drew Weissman pentru descoperirile care au permis dezvoltarea unor vaccinuri eficiente cu ARNm împotriva Covid.
  • Papa Francisc a sugerat că ar putea exista modalități de binecuvântare a uniunilor între persoane de același sex, într-un răspuns pentru cinci cardinali conservatori.
  • Parisul are o uriașă problemă cu ploșnițele, cu doar zece luni înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice de vară. Insectele au fost descoperite în paturile multor hoteluri și apartamente dedicate turiștilor, apoi în cinematografe, dar recent au fost văzute și în trenurile de mare viteză.

Așteptăm mesajele voastre la adresa de e-mail treiminute@rferl.org și pe paginile noastre de Facebook și Instagram.

Podcastul SmartJob este pe Spotify, Apple Podcast și Google Podcast.

Pe mâine,
George

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG