Linkuri accesibilitate

Fostul senator PSD Niculae Bădălău, vicepreședintele Curții de Conturi, a fost reținut de DNA


Niculae Bădălau a fost ministru al Economiei în Guvernul PSD condus de Viorica Dăncilă
Niculae Bădălau a fost ministru al Economiei în Guvernul PSD condus de Viorica Dăncilă

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au decis, duminică seară, reținerea pentru 24 de ore a fostului deputat PSD Niculae Bădălău, în prezent vicepreședinte al Autorității de Audit la Curtea de Conturi. El este acuzat de dare de mită în formă continuată și trafic de influență.

*ACTUALIZARE – Partidul Social Democrat i-a cerut luni dimineață lui Niculae Bădălău, fost senator al formațiunii să își dea demisia din funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi. Bădălău a fost susținut de PSD pentru un post la Curtea de conturi a României.

Alături de Bădălău a mai fost reținută o persoană, precizează DNA într-un comunicat, acuzată de complicitate la dare de mită.

Potrivit procurorilor, în august și noiembrie 2022, Niculae Bădălău i-ar fi cerut unui primar de comună să atribuie un contract de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă potabilă unei societăți administrate de o rudă a vicepreședintelui Autorității de Audit.

Pentru atribuirea contractului în valoare de 7 milioane de lei, fostul deputat a sugerat că „are influență asupra unei persoane din conducerea Companiei Naționale de Investiții (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanțarea a două proiecte depuse de către primăria respectivă”.

Procurorii adaugă că în perioada 2021-2022, Niculae Bădălău, prin intermediul persoanei reținute la rândul ei duminică seară i-a oferit aceluiași primar mai multe sume de bani. Primăria avea deja un contract cu firma rudei lui Niculae Bădălău, iar acesta voia continuarea plăților chiar și pentru lucrări neconforme.

Bădălău i-a promis primarului, în 19 noiembrie 2022, noi sume de bani, iar o parte din suma promisă, și anume 35.000 lei, a ajuns la edil vineri, în 25 noiembrie 2022.

„În total, inculpatul Niculae Bădălău i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă procentul de 7% din valoarea celor două contracte”, precizează DNA.

Luni, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

USR a transmis că va solicita, luni, Parlamentului, revocarea lui Niculae Bădălău din funcția pe care o deține la Curtea de Conturi.

Între 2016 și 2020, Niculae Bădălău a fost senator în Parlamentul României, membru în Comisia de Abuzuri şi Corupţie. Între noiembrie 2018 și noiembrie 2019, el a a fost ministru al Economiei în guvernul Dăncilă.

XS
SM
MD
LG