La fel cum pacienții au nevoie de doctori care să-i vindece când se îmbolnăvesc, așa sunt și clădirile. Ocazional, au nevoie de îngrijiri. Cu gândul acesta a apărut pe lume, în 2016, proiectul Ambulanța pentru Monumente, dezvoltat de Asociația Monumentum, care vrea să pună în siguranță clădiri de patrimoniu, aflate în stare de degradare.

Europa Liberă a discutat cu reprezentanții mai multor filiale din țară ale asociației, pentru a vedea care este procesul de salvare a unei clădiri, ce descoperiri se pot face pe parcurs și de ce este important ca patrimoniul țării să fie salvat.

„Este extrem de plăcut să vezi că oamenii se adună pentru astfel de cauze”

În urmă cu trei ani, în 2020, Ambulanța pentru Monumente apărea în regiunea Oltenia Vest.

Tot atunci a avut loc și unul dintre cele mai mari proiecte din țară, restaurarea Culei Cioabă-Chintescu de la Șiacu, încadrată pe lista indicativă UNESCO. O culă este o veche formă de locuință boierească, fortificată, sub forma unui turn de apărare.

În țară se găsesc 26 de astfel de monumente – simboluri ale Olteniei – însă cele care încă mai rezistă sunt în diferite stadii de conservare, spune Carina Tătăranu, coordonatorul regional al Ambulanței.

Privind în urmă, Carina își amintește că restaurarea culei a fost o mare provocare, fiind vorba și de prima intervenție majoră. A stat pe șantier nouă săptămâni și a lucrat, a colaborat, de fapt, cu încă 64 de oameni.

„De atunci am continuat, cu precădere, să ne ocupăm de cule, ca parte a restaurării. Am mai pus în siguranță și două biserici din județul Dolj, în 2021, iar anul acesta am reușit să punem a treia culă în siguranță”.

Este vorba despre Cula Crăsnaru, din localitatea Groșerea, în județul Gorj, destul de aproape de Tg. Jiu. Construit în secolul al XVIII-lea, monumentul păstrează acoperișul original. Din 1990 încoace, nicio lucrare de restaurare nu a mai fost făcută acolo.

„Dacă noi nu reușeam anul acesta să o punem în siguranță, nu cred că la anul mai era în picioare”, povestește Carina Tătăranu, care a reușit să strângă o sută de voluntari care să contribuie la salvarea culei.

Alegerea obiectivului care urmează să fie salvat nu este un procedeu ușor, întrucât cererile din partea comunităților sunt destul de mari. Prioritate au monumentele care sunt într-o stare proastă, dar și care sunt situate în zone în care oamenii își manifestă interesul pentru restaurarea lor.

Ambulanța pentru Monumente este un proiect care se bazează cu precădere pe sprijinul comunităților locale; prin urmare, toate persoanele implicate într-o restaurare vor sta la gazdă, timp de câteva săptămâni, în casele localnicilor.

Munca efectivă are loc vara și toamna, dar, înainte de asta, există o etapă lungă, care poate dura chiar și un an, de treburi organizatorice și de documentare – adică munca din spate – care nu este vizibilă tuturor.

„Publicul vede doar munca de pe șantier, dar până acolo este mult. Începem cu selecția voluntarilor, după care avem partea financiară. Vedem dacă există sau nu există susținere din partea beneficiarului, care poate fi o primărie sau o parohie. Există și opțiunea strângerii de fonduri. După, ne gândim la momentul în care ajungem la locație și trebuie să vedem cine asigură cazarea, masa”, mai spune Carina Tătăranu.

„Apoi, extrem de important, partea de documentare a monumentului – întocmirea studiilor de specialitate, care pot să difere de la caz la caz: depinde dacă monumentul este de categoria A sau B, de tipul de intervenție, dacă intervenim la structură sau schimbăm doar o șarpantă, se fac diverse tipuri de studii, istorice, tehnice, arhitecturale. Apoi sunt certificatele de urbanism și avizele de la instituțiile de specialitate”.

Odată ce toate acestea sunt gata, începe munca la fața locului, unde sunt implicați atât voluntarii, care sunt, în general, studenți la Arhitectură sau Inginerie, cât și meșteri. Dacă voluntarii sunt ușor de găsit, specialiștii în arta tradițională par a fi din ce în ce mai puțini, relatează Carina Tătăranu.

„Solicitările sunt din ce în ce mai multe și ar fi nevoie de mult mai mulți meșteri. Din păcate, foarte mulți sunt pe cale de dispariție în Oltenia”.

Ajunsă la primele proiecte, Carina avea semne de întrebare în legătură cu modul în care echipa Ambulenței pentru Monumente va fi primită în comunitățile din sud-vestul țării și se gândea că nu va beneficia de ajutor din partea localnicilor. „Doamne, dacă nu vor vrea să ne ajute?”, se gândea ea. Dar a avut parte de o supriză plăcută.

„Este extraordinar să-i vezi pe oamenii simpli care, din puținul lor, vin să-ți aducă atât cât au, vor și ei să simtă că contribuie cu ceva, chit că aduc un cozonac, fac o plăcintă și vin și ți-o aduc sau poate sunt în trecere sau sunt plecați din țară și au venit câteva zile și se duc la magazin și vin cu plasa cu suc, cu apă, biscuiți pe șantier... este extrem de plăcut să vezi că oamenii se adună pentru astfel de cauze”.

O altă surpriză a avut legătură cu unul dintre șantiere, de la Cula Nistor, din satul Cerneți, județul Mehedinți. În anii ’60, monumentul a trecut printr-o serie de lucrări de restaurare, în timpul cărora o ușă, aflată sub o scară, a fost zidită.

„Recent, niște persoane au încercat să fure din culă și au spart cu barosul un zid de cărămidă. Norocul, cu ghilimelele de rigoare, a fost că tocmai spărgând acest zid, am putut să găsim locul unde fusese o ușă - o tainiță”.

„Dacă nu s-ar fi spart acel zid, noi nu știam că acolo a fost o tainiță (o încăpere sub pământ). Așa am putut să o refacem”.

Ultima șansă pentru interacțiunea dintre meșteri și tineri

Și în Banat, în timpul etapei de șantier, au fost descoperite diferite surprize sau lucruri neașteptate, spune Mihai Moldovan, coordonatorul filialei.

„Am găsit așa numite capsule ale timpului în șarpantele vechi sau unde am mai intervenit. Am găsit însemne, am găsit scrisori lăsate de meșterii de demult”.

„Foarte multe monumente de la noi nu au o istorie foarte clară. Apropiindu-ne de monument, am găsit inscripții ale meșterilor pe grinzi sau orice fel de alte indicii care ne-au permis să completăm povestea monumentului respectiv”.

Ambulanța pentru Monumente din regiunea vestică a apărut în anul 2017, fiind prima filială locală, iar de atunci, anual, diferitele obiective din județ ajung să fie restaurate. Fiecare monument este diferit și are particularitățile sale, prin urmare, și procesul poate să difere.

În general, echipele care intervin în Banat au între 10 și 20 de oameni, petrec aproximativ o lună pe teren, iar monumentele salvate datează din secolele XIX și XX. Totuși, cel mai vechi a fost o biserică de lemn, ce a fost ridicată în secolul al XVII-lea.

Prima intervenție, de la Turnul de pază din Banloc, a fost și cea mai periculoasă și complicată. Monumentul prezenta fisuri pe toată suprafața, din cauza unui cutremur, scările de acces erau inexistente, iar acoperișul degradat permitea infiltrarea apei în interior.

„A fost nevoie și de o ridicare cu ajutorul unei macarale a coifului, pe care l-am realizat la sol, la o înălțime de peste 18 metri, la care s-au adăugat foarte multe puneri în siguranță și zidiri”.

Cum lucrările au loc mai degrabă vara, în sezonul rece, membrii echipei Ambulanței fac vizite prin județ și caută noi monumente pe care să le salveze, fie monitorizează proiectele finalizate și le analizează starea.

„În ultima perioadă, cum și proiectul a crescut foarte mult, începem să primim și solicitări din partea autorităților locale, care ne cheamă în sprijin. Cumva acestea sunt mult mai sustenabile, pentru că știm deja că avem și sprijin local din comunitate”, explică Mihai Moldovan, amintind de situația din Oltenia.

Precum în regiunea vecină, cererea din partea voluntarilor este mare, însă pe mulți dintre ei sunt nevoiți să îi refuze, din cauza constrângerilor de ordin logistic și financiar. Probleme mari sunt atunci când trebuie să găsească specialiști.

„Aici nu e la fel de roz situația. La nivel național avem o problemă de generații. Într-adevăr, mai avem încă meșteri tradiționali. Din păcate, aceștia au o vârstă destul de înaintată și ne lipsește zona de mijloc, dacă o pot numi așa. Acum avem norocul că sunt tineri interesați de subiect, care învață și sunt dornici să ducă mai departe meșteșugul. Suntem într-un moment pe care l-aș numi critic – suntem pe ultima sută de metri în care mai puteam face această conexiune între vechii meșteri și noii meșteri”.

Pentru Mihai Moldovanu, munca de restaurare este fascinantă. El spune că la unul dintre ultimele proiecte, reconstrucția navei capelei centrale a cimitirului romano-catolic Bulgăruș, care s-a prăbușit iarna trecută, s-a încercat o nouă metodologie.

„Nu ne-am axat doar asupra obiectului de arhitectură singular – am încercat să îl înțelegem într-un context mai larg, astfel încât am încheiat și un parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, care a trimis o serie de restauratori, și așa am putut să abordăm și teme precum pictura murală, piatră și multe alte aspecte mai de finețe, care necesită restauratori autorizați”.