O caravană medicală în opt localități mici din șase județe, unde locuitorii nu au posibilitatea să meargă la doctor, arată că aproape 50% dintre acești oameni au valori crescute ale colesterolului total, iar aproape 60 de procente ale LDL colesterol, așa-numitul „colesterol rău”.
Peste 20% a insuficiență cardiacă, în timp ce 4 din 5 oameni sunt supraponderali sau obezi.
De asemenea, aproape jumătate au prediabet sau rezistență la insulină, iar 36 de persoane dintre cele circa 1.200 consultate au fost diagnosticate cu hepatita B sau hepatita C.
Mulți dintre acești oameni nu au vorbit niciodată cu medicul de familie despre greutatea lor, relatează ȘtirileProTV.ro.
Totodată, de cele mai multe ori, vizita acestora la medic se termină odată cu plecarea caravanelor medicale. Este și cazul caravanei „Sănătatea vine la tine”, organizată de asociațiile de pacienți.
Problema, menționează postul de televiziune, este că statul nu le oferă acestor oameni nicio posibilitate să își continue investigațiile și mulți dintre ei nu reușesc să se trateze pentru că nu au bani.
„5% maxim din cei care au fost diagnosticați au mers mai departe. Implicarea autorităților a lăsat de dorit. Nu știu mai departe implicarea medicilor de familie din localitățile respective”, a spus o asistentă care a acordat consultații medicale în Roșiorii de Vede, din județul Teleorman.
„Discutăm practic de necesitatea de a gândi un sistem prin care oamenii respectivi să fie urmăriți, să fie ghidați către serviciile medicale, astfel încât să se intervină din timp pentru a reduce riscul de infarct, de AVC”, a declarat Ștefan Busnatu, medic primar cardiologie.
„Telemedicina ar putea reprezenta un instrument extrem de bun, astfel încât să poți introduce un pacient într-un sistem de urmărire de la distanță”, a adăugat el.
Potrivit sursei citate, în România, telemedicina funcționează mai mult în regim privat, iar mulți dintre oamenii bolnavi nu își permit să plătească pentru consultații.
De asemenea, statul nu are deocamdată o soluție cu privire la telemedicină și nici nu centralizează datele extrem de utile colectate de caravanele medicale organizate de asociațiile de pacienți.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.