Linkuri accesibilitate

Oamenii de știință maghiari se tem pentru libertatea lor academică


Premierul maghiar Viktor Orban își extinde controlul în mediul academic și de cercetare
Premierul maghiar Viktor Orban își extinde controlul în mediul academic și de cercetare

Membrii Academiei de Științe a Ungariei, cea mai veche instituție de învățământ superior din țară, se tem că guvernul de la Budapesta le va restricționa libertatea academică și de cercetare, scrie Reuters.

Academia de Științe a Ungariei (MTA) trebuie reorganizată. Așa a decis guvernul maghiar, condus de Viktor Orban din 2010, care a preluat gradual controlul asupra fiecărui domeniu al vieții publice din țară.

După aservirea aproape totală a presei și sistemului judiciar, Orban mai are nevoie de o ultimă victorie: mediul academic.

Anunțul reorganizării MTA, finanțată exclusiv de la bugetul de stat, dar cu autonomie în execuția bugetară, a fost făcut în urmă cu câteva luni. Dar abia acum există un acord între președintele Academiei și ministrul Tehnologiei și Inovației cu privire la separarea activității didactice de cea de cercetare.

Divizia de cercetare ar urma să fie condusă de un corp de management numit de Guvern și MTA. Însă Forumul Lucrătorilor din Academie, o mișcare civică formată în ianuarie, acuză că libertatea academică nu este în niciun fel garantată de acest mecanism.

În decembrie, Universitatea Central-Europeană a fost evacuată de la Budapesta într-un gest fără precedent în UE. Situația fragilă a drepturilor omului și a libertății de exprimare în Ungaria a determinat mai multe proteste de amploare în ultimele luni.

XS
SM
MD
LG