Linkuri accesibilitate

Trilaterala Iohannis - Scholz - Sandu | „Suntem alături de Republica Moldova, supusă tentativelor de subminare”


Conferința de presă comună susținută la Cotroceni după întâlnirea trilaterală dintre cancelarul german Olaf Scholz, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintele României, Klaus Iohannis
Conferința de presă comună susținută la Cotroceni după întâlnirea trilaterală dintre cancelarul german Olaf Scholz, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintele României, Klaus Iohannis

România și Germania vor sprijini cu fermitate Republica Moldova, supusă presiunilor hibride și tentativelor de subminare a ordinii constituționale, a spus președintele român Klaus Iohannis în conferința de presă comună susținută luni la Cotroceni după întâlnirea trilaterală cu Olaf Scholz - cancelarul Germaniei și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

„Salut în mod deosebit implicarea solidă și încurajatoare a domnului cancelar federal și a Germaniei, în general, în sprijinul Moldovei. Avem o viziune similară cu privire la importanța unui sprijin robust, financiar și tehnic, pentru asigurarea stabilității și pentru consolidarea parcursului său european (...) Vom continua să fim ferm și neabătut alături de Chișinău! Cu atât mai mult cu cât Republica Moldova este supusă unor presiuni hibride sistematice, inclusiv unor tentative de subminare a ordinii constituționale”, a spus Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis, despre sprijinul Germaniei și României în sprijinul Republicii Moldova
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:01 0:00

Cu toate provocările, președintele Maia Sandu, Guvernul și Parlamentul de la Chișinău au acționat responsabil, eficient și hotărât, a spus șeful statului român. „Au făcut eforturi substanțiale pentru a desprinde Republica Moldova de zona inconfortabilă de dependență permanentă în care a fost mult timp captivă.”

Republica Moldova a întreprins demersuri considerabile pentru a face reformă, pentru a combate corupția și a întări justiția, cu scopul de a avansa procesul de integrare europeană, a mai spus Klaus Iohannis.

În cadrul trilateralei a fost abordată prioritar tema integrării europene a Republicii Moldova, „singura opțiune capabilă să asigure un viitor democratic, prosper și stabil pentru cetățenii săi”, spune șeful statului român.

De asemenea, a avut loc și o discuție aplicată referitoare la evoluțiile din Republica Moldova și la provocările cu care se confruntă aceasta.

„Autoritățile de la Chișinău trebuie să gestioneze, printre altele, consecințele războiului, creșterea prețurilor și nevoia de asigurare a resurselor energetice pentru următorul sezon. (...) Republica Moldova se află în prima linie, confruntată cu consecințele războiului de la granița sa și cu acțiuni de destabilizare extrem de virulente ale Rusiei, toate puternic resimțite de cetățeni. România va fi mereu alături de Republica Moldova și suntem uniți la nivelul UE în a-i acorda tot sprijinul necesar, inclusiv pentru întărirea rezilienței sale și pentru protejarea sa în fața acțiunilor destabilizatoare.”, a adăugat Klaus Iohannis.

Mărturie stau concluziile adoptate chiar la ultimul Consiliu European, care reafirmă nivelul ridicat de conștientizare la nivelul liderilor europeni a riscurilor și a necesității unei acțiuni hotărâte, a explicat președintele român.

Totodată, România participă activ la demersurile Uniunii Europene pentru înființarea unei misiuni civile a Politicii de securitate și apărare comună în Republica Moldova și pentru continuarea sprijinului oferit Republicii Moldova prin Facilitatea Europeană pentru Pace.

„Subliniez, o dată în plus, că Republica Moldova nu este singură, iar această reuniune trilaterală de astăzi demonstrează în mod clar acest fapt. Republica Moldova se poate baza pe prieteni sinceri, care i-au fost și îi sunt mereu alături și care acționează hotărât în sprijinul său!”, a conchis Klaus Iohannis.

Președinta Maia Sandu a vorbit despre importanța parteneriatului și a dialogului R. Moldova cu România și Germania și a amintit intenția țării sale de a sprijini crearea unui tribunal internațional pentru pedepsirea crimelor făcute de forțele rusești în Ucraina invadată.

„Moldova sprijină crearea unui Tribunal Internațional special care va investiga și urmări penal agresiunea și crimele comise de Rusia în Ucraina. Vom fi alături de Ucraina și o vom sprijini până la victorie. Republica Moldova este protejată astăzi de scutul eroilor ucraineni. Europa este puternică datorită unității și a fermității cu care apără pacea și viața oamenilor”, a spus Maia Sandu.

Ea a amintit că Republica Moldova, cel mai vulnerabil vecin al Ucrainei, asigură împreună cu țara invadată securitatea a peste 1.200 de kilometri de granițe europene.

„Republica Moldova este cel mai vulnerabil vecin al Ucrainei, afectată de război dar și de atacuri hibride, orchestrate de la Kremlin, menite să ne slăbească determinarea de a rămâne parte a lumii libere. Iar sprijinul partenerilor noștri, în special al Bucureștiului și Berlinului, este foarte apreciat. (...) La rândul ei, Republica Moldova asigură, împreună cu Ucraina, securitatea a peste 1.200 de kilometri de hotar european. Unii au dorit ca Moldova să cadă și, astfel, să slăbească Ucraina și Uniunea Europeană. Moldova se ține dreaptă.”

Președinta Maia Sandu: Republica Moldova, cel mai vulnerabil vecin, sprijină Ucraina până la victorie
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:55 0:00

Maia Sandu a mulțumit României și Germaniei pentru sprijinul acordat și a făcut un inventar al beneficiilor comune ale acestei susțineri.

„Am fost casă pentru sute de mii de refugiați. Am scăpat de șantajul rusesc al gazului. Am ajutat oamenii să-și plătească facturile prea mari la energie. Și, cel mai important, am rămas de partea valorilor europene, a libertății și democrației (...) Vă transmit încă o dată recunoștința mea și a cetățenilor mei pentru sprijinul acordat care ne-a arătat încă o dată că nu suntem singuri.”

„Moldova face parte din familia noastră europeană și salut determinarea cu care a abordat reformele. Republica Moldova poate fi sigură de sprijinul nostru pe acest drum al aderării. Vom merge la Chișinău la 1 iunie, iar această întâlnire va demonstra încă o dată unitatea Europei. Am discutat și despre asaltul Rusiei și suntem de acord că Rusia trebuie să oprească în sfârșit acest război”, a punctat cancelarul german Olaf Scholz.

Reuniunea trilaterală „are ca obiectiv consolidarea sprijinului în toate domeniile pentru asigurarea rezilienței, a stabilității și a securității Republicii Moldova și pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova”, a transmis Administrația Prezidențială.

Înainte de întâlnirea cu președintele Iohannis și cancelarul Olaf Scholz, Maia Sandu a participat luni la un dejun cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și a plantat un stejar în grădina Palatului Elisabeta.

Trilaterala Scholz - Iohannis - Sandu a avut loc luni, la București, după o întâlnire și o conferință de presă comună susținută de cancelarul Scholz cu președintele Iohannis la Cotroceni.

După întâlnirea de la Klaus Iohannis, cancelarul german a avut o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă, urmată de o întâlnire a celor două delegaţii guvernamentale.

România și Germania vor sprijini militar Ucraina cât va fi nevoie, a spus cancelarul german Olaf Scholz la București, după întâlnirea cu președintele român Klaus Iohannis. „Vom sprijini militar Ucraina cât va fi nevoie. Doresc să-mi exprim recunoștința pentru preluarea de către România a numeroși refugiați ucraineni”, a spus Olaf Scholz.

„Este bine să avem un partener ca România pe care ne putem baza. Germania se află ferm de partea României. Aceasta înseamnă și ca România să obțină aderarea la Schengen anul acesta”, a adăugat el.

Cancelarul german a spus că schimburile comerciale dintre cele două țări sunt la un nivel record și că există o minoritate germană din România, dar și o comunitatea românească din ce în ce mai mare în Germania și de aceea sunt importante punți între țările cele două țări.

„Vizita Cancelarului german reprezintă un moment de reconfirmare a relaţiilor bilaterale excelente, cu caracter strategic, dintre România şi Republica Federală Germania, care se bazează pe o prietenie tradiţională, relaţii istorice şi interumane extinse, precum şi pe interesul comun în ceea ce priveşte securitatea europeană în contextul actual dificil generat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei”, a transmis Administraţia Prezidenţială în anunțarea vizitei cancelarului german.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG