Linkuri accesibilitate

Experții ONU, alarmați de numărul mare de pedepse cu moartea din Iran


Experții ONU spun că în Iran au fost executate în august 93 de persoane.
Experții ONU spun că în Iran au fost executate în august 93 de persoane.

Cel puțin 93 de persoane au fost executate în Iran în luna august, ceea ce duce totalul la 400 în anul 2024, au declarat experți ONU în domeniul drepturilor omului, scrie RFE/RL. Biroul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) a cerut Iranului să oprească imediat executarea persoanelor care se confruntă cu pedeapsa cu moartea.

„Suntem profund îngrijorați de această creștere bruscă a execuțiilor”, au declarat experții, într-un comunicat.

Iranul execută mai mulți oameni pe an decât orice altă națiune, cu excepția Chinei, potrivit informațiilor publicate de Amnesty International și alte organizații internaționale pentru drepturile omului.

Experții ONU mai transmit că 41 dintre execuțiile din luna august au fost ale unor persoane condamnate pentru infracțiuni legate de droguri.

„Execuțiile pentru infracțiuni legate de droguri încalcă standardele internaționale”, arată comunicatul experților numiți de ONU să întocmească raportul.

Ei mai afirmă că au primit informații potrivit cărora procesele din Iran după care s-au dat condamnări la moarte nu respectă condițiile unui proces echitabil.

Ei au indicat cazul lui Reza Rasaei, un protestatar kurd, care a fost executat pe 6 august pentru uciderea unui membru al Gărzilor Revoluției Islamice la un eveniment în care a fluturat o pancartă pe care scria: „Femei, viață, libertate”.

Condamnarea sa s-a bazat pe o mărturisire obținută prin tortură și, în ciuda faptului că co-inculpații și-au retras mărturiile care îl implicau în crimă și iar dovezile medico-legale infirmau implicarea sa, susțin experții.

„Rapoartele privind încălcări grave ale dreptului la un proces echitabil înseamnă că pedeapsa cu moartea, așa cum este practicată în prezent în Republica Islamică Iran, echivalează cu o execuție ilegală”, au spus ei.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG