Economia mondială se află într-o etapă de stabilitate fragilă, afectată de politici comerciale schimbătoare și provocări fiscale persistente. Conform celui mai recent raport al Organizației Națiunilor Unite, creșterea economică globală este prognozată să scadă la 2,7% în 2026, de la 2,8% anul trecut.
În 2027, economia globală ar putea reveni la o creștere de 2,9%, arată autorii raportului. Aceste cifre rămân însă sub media de 3,2% înregistrată în perioada pre-pandemică (2010-2019).
Documentul ONU arată că activitatea economică globală s-a dovedit surprinzător de rezistentă în ciuda șocurilor tarifare cauzate mai ales de politicile comerciale ale SUA.
„În ciuda șocului tarifar, activitatea economică globală s-a dovedit rezilientă, susținută de livrări inițiale, acumularea de stocuri și cheltuieli solide ale consumatorilor în contextul relaxării monetare și a unor piețe de muncă în general stabile”, arată raportul Departamentului ONU pentru Afaceri Economice și Sociale.
Această stabilitate a fost susținută de livrări anticipate de mărfuri, acumularea de stocuri și cheltuieli solide ale consumatorilor, pe fondul relaxării politicilor monetare și al piețelor muncii relativ stabile. Totuși, Departamentul pentru Afaceri Economice și Sociale al ONU (DESA) avertizează că ritmul comerțului și activitatea generală vor scădea pe termen scurt.
Cum vor evolua marile economii
Raportul ONU arată traiectorii diferite pentru principalii actori economici.
Astfel, după o încetinire la 1,9% în 2025, economia SUA ar urma să crească ușor la 2,0% în 2026 și 2,2% în 2027, sprijinită de politici fiscale și monetare expansioniste. Inflația va rămâne probabil peste ținta de 2% în 2026, dar va scădea treptat pe măsură ce efectele tarifelor se estompează.
Experții ONU se așteaptă ca economia Chinei să crească cu 4,6% în 2026 și 4,5% în 2027. Un armistițiu comercial de un an cu SUA și reducerile tarifare au dus la o stabilizare a încrederii.
Economia Uniunii Europene se poate aștepta, potrivit raportului, la o creștere de 1,3% în 2026 și 1,6% în 2027. Motorul principal rămâne consumul privat, iar exporturile vor fi afectate de tarifele SUA și de incertitudinea geopolitică.
Economia Indiei ar urma să crească cu 6,6% în 2026, susținută de consum puternic și investiții publice masive care compensează impactul negativ al tarifelor externe.
Costul vieții, în continuare ridicat
Inflația va continua să încetinească, însă presiunile asupra costului vieții continuă. Raportul subliniază că prețurile ridicate rămân un fenomen global major, chiar dacă inflația generală tinde să scadă.
Inflația generală a scăzut de la 4,0% în 2024 la aproximativ 3,4% în 2025 și se preconizează că va încetini și mai mult la 3,1% în 2026. Deși inflația generală s-a moderat, prețurile ridicate continuă să afecteze puterea de cumpărare.
„Chiar și pe măsură ce inflația scade, prețurile ridicate și încă în creștere continuă să erodeze puterea de cumpărare a celor mai vulnerabili”, a declarat Li Junhua, subsecretar general al Națiunilor Unite pentru Afaceri Economice și Sociale.
„Asigurarea unei inflații mai scăzute se traduce prin îmbunătățiri reale pentru gospodării, e nevoie de protejarea cheltuielilor esențiale, consolidarea concurenței pe piață și combaterea factorilor structurali ai șocurilor succesive de prețuri”, a mai spus oficialul ONU.
Raportul mai atrage atenția că, într-o eră a realinierilor comerciale, presiunilor persistente asupra prețurilor și șocurilor legate de climă au nevoie de o coordonare globală mai profundă și o acțiune colectivă decisivă într-un moment în care tensiunile geopolitice cresc, politicile devin tot mai protecționiste, iar disponibilitatea pentru soluții multilaterale slăbește.
Documentul avertizează și asupra inegalităților economice la nivel global, care s-au menținut în 2025, și menționează că fenomenul sărăciei extreme nu a fost limitat semnificativ anul trecut.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.