Linkuri accesibilitate

Un organism al ONU condamnă interferența sateliților ruși în Europa


Un organism ONU a condamnat o serie de incidente generate de interferența Rusiei în sistemele de satelit ale țărilor europene și i-a cerut să înceteze, potrivit unui document publicat luni.

Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (ITU) a analizat săptămâna trecută o serie de plângeri din partea Ucrainei și a patru țări ale Uniunii Europene, Franța, Țările de Jos, Suedia și Luxemburg, cu privire la interferența sateliților rusești în sistemul european de sateliți în ultimele luni.

Părțile reclamante au spus că incidentele au blocat semnalele GPS, au pus în pericol controlul traficului aerian și au întrerupt canalele TV pentru copii pentru a difuza imagini violente ale războiului din Ucraina.

„Consiliul de administrație și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la utilizarea semnalelor pentru a provoca interferențe dăunătoare intenționate”, a declarat Consiliul de reglementare radio al ITU din Geneva într-un comunicat citat de Reuters.

Întreruperile rețelelor de satelit francez și suedez „păreau să provină de la stațiile terestre situate în zonele Moscova, Kaliningrad și Pavlovka”, se spune în comunicate care le numește „extrem de îngrijorătoare și inacceptabile”.

Organismul ONU cere Rusiei să înceteze imediat acțiunile perturbatoare și să investigheze incidentele.

De asemenea, ITU a convocat o întâlnire între țările afectate și Rusia pentru a rezolva cazurile și a preveni reapariția acestora.

Misiunea diplomatică a Rusiei la Geneva nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

Moscova, care neagă încălcarea regulilor ITU, s-a plâns și de presupusele interferențe ale sateliților din partea țărilor NATO, dar acest lucru nu a fost tratat de organismul ITU în timpul reuniunii de săptămâna trecută.

ITU, formată din 193 de state membre, cu sediul la Geneva, este responsabilă de reglementarea și coordonarea sistemului global de satelit.

Constituția sa îi încredințează coordonarea eforturilor de eliminare a interferențelor dăunătoare.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG