Legea promulgată miercuri, 17 aprilie, de către preşedinte urmează să intre în vigoare în zece zile.
Decretul prezidenţial va permite astfel punerea în aplicare a Legii aprobate în regim de urgenţă de Camera Deputaţilor pe 9 aprilie. Are ca principală măsură interzicerea sălilor cu aparate de jocuri de noroc, aşa-numitele „păcănele”, din localităţile cu mai puțin de 15.000 de locuitori.
Legea amintită este în fapt un document de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG) din octombrie 2023 pe tema jocurilor de noroc, prilej cu care i-au fost aduse unele modificări.
De exemplu, în timp ce OUG-ul de anul trecut limita la modul general dimensiunea bannerelor publicitare la jocuri de noroc la 35 metri pătrați, după cum a scris Europa Liberă în octombrie anul trecut, Legea aprobată pe 9 aprilie menţionează explicit că limita se aplică și atunci când reclamele conțin doar numele unui site/brand.
Săptămâna aceasta, reprezentanţii a două asociaţii de producători şi operatori de jocuri de noroc îi solicitaseră preşedintelui Klaus Iohannis, printr-un memoriu, să trimită înapoi Parlamentului legea pentru reexaminare.
Ei au argumentat prin faptul că legea nu ar fi urmat procedurile obişnuite şi că rapoartele comisiilor de specialitate au fost întocmite şi aprobate pe loc, în şedinţa din 9 aprilie, deşi din octombrie 2023 până atunci proiectul de lege nu fusese inclus pe agenda comisiilor.
Totodată, reprezentanţii celor două patronate spun că legea nu combate fenomenul dependenţei de jocuri de noroc şi că „facilitează acapararea pieței de câteva companii mari, prin excluderea și eliminarea întreprinderilor mici și mijlocii din acest sector.”
De asemenea, ei susțin că ar fi trebuit să existe o perioadă de tranzit până la aplicarea măsurilor.
Miercuri, preşedintele Iohannis a semnat decretul care promulgă legea.
„Nu mă aștept ca industria să fie mulțumită că trebuie să-și închidă locurile astea de jocuri de noroc în peste 90% din localitățile din România”, spune pentru Europa Liberă deputatul PSD Alfred Simonis, preşedinte al Camerei Deputaţilor, care a condus dezbatera ad-hoc şi aprobarea de urgenţă a legii.
„Mă bucur că președintele a promulgat-o, iar după 10 zile intră în vigoare. Nu cred că e în favoarea nimănui, decât a oamenilor și a dependenților care nu aveau altceva de făcut în localitățile mici din România”, a adăugat el.
Modul fast-forward în care a trecut legea în Parlament a stârnit reacţii inclusiv în rândul politicienilor prezenţi la votul din 9 aprilie, deputatul USR Ionuţ Moşteanu acuzând coaliţia de guvernare de ipocrizie.
„Flagelul jocurilor de noroc nu există doar în localităţile care au 15.000 de locuitori. Păcănelele distrug milioane de familii din toată ţara”, a spus și deputatul USR Diana Stoica, iniţiatoare a mai multor proiecte de lege pe temă.
Asta în condițiile în care alte şapte legi, cu efecte pe scară mai largă la adresa industriei, bat pasul pe loc în Parlament.
Două dintre ele au fost iniţiate chiar de formaţiunile din coaliţia de guvernare, PNL și PSD.
Unul din proiecte scoate sălile de jocuri la limita tuturor oraşelor şi comunelor din ţară, iar celălalt interzice drastic reclamele la jocuri de noroc şi pariuri în audiovizual.
Alfred Simonis spune că şi acelea vor putea fi aprobate de urgenţă, însă mai întâi trebuie văzut efectul legii tocmai promulgate de preşedinte.
„Sunt extrem de multe dispute, inclusiv că având licenţe achitate şi contracte de închiriere unii operatori nu s-ar putea închide. Peste 10 zile vreau să văd dacă vor rămâne acele săli deschise şi dacă sunt vulnerabilităţi pe care va trebui să le corectăm”, spune el.
Fost jucător: E nevoie de măsuri la scară mai mare
George*, care s-a luptat cu dependența de jocuri de noroc şi coordonează în prezent un grup al „jucătorilor anonimi” axat pe vindecarea de dependenţă pe modelul „Alcoolicilor anonimi”, spune pentru Europa Liberă că noua lege va avea un efect limitat.
„Cred că e mai degrabă «apă de ploaie», pentru că vor pătrunde și în mediul rural platformele online, care au și «păcănele» și casino, dar gravitatea e și mai mare, mărești sumele, te împrumuți mult mai rapid, online; nu mai ieși practic din sală. Să ai acces mai greu la sălile fizice ajută, dar e nevoie de măsuri mai ample”, spune el.
Din acest punct de vedere, proiectele de lege care scot sălile de jocuri şi pariuri la marginea tuturor localităţilor - „dacă nu ai sala la îndemână ai timp să te răzgândești” - respectiv restricţionează mai drastic reclamele ar putea avea un impact mult mai mare, este de părere acesta.
„Marea problemă rămâne online-ul, cred că 10% din activitate e în sălile de jocuri și restul în online, e «nebunie» totală. Vedem și cei cu sloturi (aparate. n.r.) și cu pariuri ce reclame își permit, sponsorizează competiții sportive; cred că vor să îi «digitalizeze» și pe cei din rural”, adaugă el.
„Sunt ţări în care, după ce joci o anumită sumă, platforma de jocuri / pariuri te blochează. La noi sunt platforme care trimit notificări, dar alea le poţi ignora foarte uşor şi oricum sunt iniţiative particulare, nu sunt obligatorii, la nivel de țară”, conchide bărabtul.
Simonis, despre legile blocate: E doar primul pas!
Deputatul Alfred Simonis spune că aprobarea recentei legi dovedeşte că guvernarea actuală este hotărâtă să ia măsuri de limitare a fenomenului păcănelelor şi că reprezintă doar un prim pas.
Totuşi, proiectul de lege iniţiat chiar de el, cu susţinerea coaliţiei şi chiar a opoziţiei, de scoatere a sălilor de jocuri şi pariuri la cel mult 50 de metri de limita orașului/municipiului ori a comunei şi ajuns la Camera Deputaţilor încă din septembrie 2023 este în stand-by.
Inițiativa înglobează şi o propunere mai veche a USR, ca sălile să nu fie situate mai aproape de 300 de metri de raza şcolilor sau a spaţiilor de joacă pentru copii, şi menţionează că licenţa de organizare a jocurilor de noroc se acordă în funcţie de numărul de locuitori: cel mult un punct de lucru la 20.000 de locuitori.
Nici una dintre cele cinci comisii care trebuiau să transmită un raport pe tema proiectului de lege nu au făcut-o, fiind emise în schimb patru din cinci avize, ultimul însă în decembrie anul trecut.
Simonis nu a oferit o explicaţie clară, dar a spus că „aşa a fost strategia, aplicăm, facem prima lege, vedem cum se aplică, vedem cm reacționează industria, ce speculează și ce corectăm în legile următoare, în cazul în care e nevoie (de corectare, n.r.).”
Chiar dacă legea nu a avansat ar putea fi aprobată tot de urgenţă, dovedindu-se metoda cea mai eficientă, a adăugat deputatul. „Când aveam ordine de zi anunțată dinainte, în Comisii, se făcea cum se făcea și ba un șef de comisie nu putea fi prezent, ba cineva era răcit. Așa am convocat pe loc comisiile, am cerut rapoartele și am reușit să aprobăm legea.”
El a amintit și proiectul de lege de restricționare drastică a reclamei la jocurile de noroc, proiect inițiat de liberalul Adrian Cozma, modificat substanțial în dezbaterile din Senat din martie 2023 chiar de către colegii săi din PNL.
Proiectul a fost tras pe linie moartă timp de un an, dar în 2024 Guvernul a transmis un punct de vedere, menționând că una dintre principalele prevederi - interzicerea promovării jocurilor de noroc de către personalități publice, inclusiv foști sportivi - ar aduce îngrădire dreptului la muncă al acestora.
Executivul a avut și alte observații, concluzionând că decizia finală va aparține Parlamentului.
Adrian Cozma a declarat recent pentru Europa Liberă că are susținerea PNL pentru a reveni la forma inițială a proiectului său de lege, care interzicea aproape în totalitate reclamele la jocuri de noroc și pariuri, dar că PSD ar fi blocat de fapt proiectul.
„În măsura în care ni se vine cu o formulă clară și înțelegem ce dorește PNL cu această lege, suntem dispuși să o susținem, să o amendăm împreună și chiar să revenim la forma inițială, pentru că Senatul a eliminat aproape toate prevederile din ea”, spune Alfred Simonis.
El a evitat să vorbească și despre proiectele de lege inițiate de USR - disclaimer pentru jocurile de noroc, interzicerea păcănelelor în preajma școlilor și altele, respinse de Senat, dar transmise totuși la Camera Deputaților.
A menționat doar că ar fi mai blânde cu industria decât recenta lege adoptată de Parlament și promulgată de Klaus Iohannis.
Chiar dacă parcursul legilor aflate pe masa Parlamentului nu este neapărat încurajator, dă de înțeles că, unele cel puțin, vor fi totuși aprobate în viitor.
„Recenta lege este prima de acest fel împotriva industriei, prima din multe. Mai urmează și altele și pe publicitate, și pe restricționare, și pe reglementare, și pe mutarea sălilor la marginea localităților. Trebuie să înțelegem că ne batem cu o industrie care-și permite cei mai buni avocați din lume, cei mai scumpi specialiști, specialiști pe care Parlamentul și Guvernul nu-și permite să-i angajeze. Așa că trebuie să fim atenți!”, a conchis Simonis.
*George este nume fictiv, întrucât persoana nu a dorit să își dezvăluie identitatea.