Linkuri accesibilitate

Captură dintr-un videoclip care arată Teatrul Dramatic din Mariupol, Ucraina, decembrie 2022, la câteva luni după ce sute de persoane au murit în loviturile aeriene rusești.
Captură dintr-un videoclip care arată Teatrul Dramatic din Mariupol, Ucraina, decembrie 2022, la câteva luni după ce sute de persoane au murit în loviturile aeriene rusești.

Războiul din Ucraina | Forțele rusești demolează teatrul din Mariupol. Coreea de Nord neagă livrarea de armament Rusiei

Ministerul de externe al Coreei de Nord neagă informațiile potrivit căreia țara sa ar fi livrat armament Rusiei, dar nu comentează în schimb acuzele privind alimentarea cu arme a grupului de mercenari Wagner.

Principalele evenimente:

16:47 23.12.2022

Canada condamnă livrările de arme ale Coreei de Nord către Rusia

Canada a condamnat ceea ce a considerat că sunt livrări de arme nord-coreene către Rusia, declarând că tranzacția Phenianului cu compania militară privată Wagner Group „încalcă în mod clar dreptul internațional și rezoluțiile Consiliului de securitate al ONU”, scrie The Guardian.

„Vom continua să lucrăm cu parteneri internaționali pentru a aborda aceste evoluții și a răspunde la livrările ulterioare de arme în cazul în care vor avea loc”, a declarat ministrul canadian de externe, Mélanie Joly, într-un comunicat.

Ministerul de Externe al Coreei de Nord a negat că ar fi furnizat muniție Rusiei, dar nu a făcut nicio mențiune despre Wagner, a raportat Reuters.

14:55 23.12.2022

Olanda va oferi Ucrainei 2,5 miliarde de dolari în 2023

Premierul Olandei, Mark Rutte, a anunțat vineri că țara sa va aloca anul viitor un pachet total în valoare de 2,5 miliarde de euro Ucrainei.

„Atât timp cât Rusia continuă războiul împotriva Ucrainei, Olanda va oferi asistență Ucrainei. Militară, umanitară și diplomatică. Alocăm 2,5 miliarde de euro pentru acest lucru în 2023. Ucraina se poate baza pe Țările de Jos. Tocmai am confirmat acest lucru în conversația noastră cu Volodimir Zelenski”, a scris Rutte pe Twitter.

Potrivit acestuia, fondurile vor fi alocate pentru echipamente militare, sprijin umanitar și diplomatic, refacerea infrastructurii critice afectate de atacurile rusești și tragerea la răspundere pentru crimele de război comise de Rusia.

14:20 23.12.2022

Jens Stoltenberg: Putin nu vrea pace, ci o pauză pentru regrupare

„Invitațiile Kremlinului la negocieri” au ca scop doar să câștige timp pentru ca Rusia să se pregătească pentru o nouă ofensivă împotriva Ucrainei, a scris secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un editorial pentru Financial Times.

„Putin a fost cel care a început războiul. El îl poate încheia astăzi prin ieșirea din Ucraina. În acest moment, el nu dă semne că ar căuta o pace reală”, a spus Stoltenberg.

Șeful NATO mai spune că Rusia ar avea „dorința de a-și asuma un număr mare de victime”, înrolând alți peste 200.000 de militari, doar în ultimele luni, și căutând arme de la alte regimuri autoritare, precum Iranul.

„Rusia speră să înghețe războiul pentru a permite forțelor sale să se regrupeze, să se reînarmeze și să încerce să lanseze o nouă ofensivă”, a argumentat Jens Stoltenberg.

El a adăugat că majoritatea războaielor se încheie cu discuții de pace, dar „ceea ce se întâmplă la masa negocierilor este inextricabil legat de ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă”, astfel că țările occidentale ar trebui să continue să sprijine Ucraina.

„Dacă Putin învinge în Ucraina, mesajul transmis Rusiei - și altor regimuri autoritare - va fi că forța le va aduce ceea ce își doresc. Așadar, este în interesul nostru de securitate să ne menținem sprijinul pentru Ucraina în această iarnă și atât timp cât va fi nevoie”, a subliniat Stoltenberg.

13:42 23.12.2022

Ambasadorul Rusiei la Washington susține că există un risc „ridicat” de conflict cu SUA

Anatoli Antonov - imagine de arhivă.
Anatoli Antonov - imagine de arhivă.

Ambasadorul Rusiei în SUA, Anatoli Antonov, a declarat că riscul unei ciocniri între SUA și Rusia este „ridicat”, transmite The Guardian, în baza unei declarații difuzate de agenția rusă de stat TASS.

Potrivit declarațiilor făcute de acesta, starea relațiilor dintre SUA și Rusia este într-o „eră glaciară” și că este greu de spus când ar putea fi reluate discuțiile dintre cele două părți.

Washingtonul are nevoie de timp „pentru a-și da seama de inutilitatea politicii sale față de Moscova”, a declarat Antonov pentru agenția de știri rusă de stat.

„Astăzi este dificil de spus când poate fi reluat acest dialog - un dialog privind stabilitatea strategică. Nu noi am înghețat (dialogul), nu am declarat un război proxy împotriva SUA, nu am aruncat întreaga mașinărie militaro-industrială a NATO pe teritoriul ucrainean pentru a lupta împotriva Federației Ruse”, a spus el.

Ambasadorul a subliniat însă că discuțiile privind schimbul de prizonieri au fost „eficiente” și vor continua.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG