Volodimir Zelenski: „Rezultate bune” după vizita la Washington
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că se întoarce în Ucraina „cu rezultate bune” după vizita sa la Washington.
În primul său mesaj video după întâlnirea cu Joe Biden și discursul ținut în fața Congresului american, Zelenski i-a mulțumit președintelui SUA „pentru ajutor, lidershipul internațional și determinarea sa de a câștiga”.
Miercuri, Casa Albă a anunțat un ajutor suplimentar de 1,85 miliarde de dolari, inclusiv, în premieră, rachete de apărare antiaeriană Patriot, pentru a proteja infrastructura Ucrainei, deja paralizată de atacurile rusești.
Putin: Apărarea antiaeriană Patriot - un sistem învechit
Președintele rus Vladimir Putin a spus că apărarea antiaeriană Patriot pe care SUA o furnizează Ucrainei este un vechi sistem de arme pe care Rusia l-ar putea „dărâma”.
„Apărarea antiaeriană Patriot este un sistem învechit”, a spus Putin reporterilor de la Moscova, adăugând că sistemul S-300 al Rusiei l-a depășit de mult, citat de The Guardian.
Răspunzând unei întrebări despre posibilitatea de a pune capăt războiului cu Ucraina prin mijloace diplomatice, Putin a spus că „toate conflictele armate se încheie prin negocieri”.
Kremlinul a declarat că aprovizionarea SUA cu sisteme de rachete Patriot către Ucraina nu va contribui la soluționarea conflictului dintre Moscova și Kiev și nu va împiedica Rusia să-și atingă obiectivele.
Într-o discuție cu jurnaliștii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu au existat semne de pregătire pentru discuții de pace în timpul vizitei lui Zelenski și că aceasta este o dovadă că Rusia duce un război cu Rusia „până la ultimul ucrainean”.
Coreea de Nord neagă furnizarea de arme Rusiei
Ministerul de externe din Coreea de Nord neagă furnizarea de armament Rusiei și critică SUA pentru furnizarea de arme letale Ucrainei, scrie The Guardian. Ministerul nord-coreean a negat acuzele, potrivit cărora ar fi livrat armament de artilerie Rusiei, inclusiv cu trenul, calificându-le drept „absurde”, scrie publicația, citând agenția publică nord-coreeană de presă KCNA.
Informații potrivit cărora Coreea de Nord ar fi livrat muniției Rusiei, la finalul lunii noiembrie și ar urma să livreze noi tranșe de armament au fost publicate în cotidianul japonez Shimbun, conform publicației britanice.
Ministerul nord-coreean nu a făcut în schimb nicio trimitere la acuzele de furnizarea de armament pentru grupul Wagner, mai scrie The Guardian.
Potrivit Casei Albe, Grupul Wagner de mercenari ruși, condus de un apropiat al lui Vladimir Putin, a preluat un transport de arme din Coreea de Nord pentru a ajuta la întărirea forțelor Moscovei în Ucraina.
Evaluarea SUA, despre care mai întâi a scris Reuters și apoi a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională, John Kirby, sugerează rolul în expansiune al Grupului Wagner în războiul Rusiei din Ucraina.
Alarmele aeriene au sunat, pentru scurt timp, în Nikolaev și Herson
Alarmele aeriene au sunt vineri dimineață atât în regiunile Nikolaev și Herson, din Ucraina, potrivit guvernatorilor regiunilor.
Atât guvernatorul din Herson, Yaroslav Yanushevych, cât și cel din Nikolaev, Vitalli Kim, au scris vineri dimineață pe rețeaua de socializare Telegram că alarmele aeriene au pornit în cele două regiuni, transmite The Guardian. Fiecare dintre cei doi oficiali a anunțat ulterior că avertizările sonore au încetat, la scurt timp.
Trupele ruse s-au retras din orașul Herson, capital regiunii cu același nume, în urmă cu peste o lună, însă atacuri cu rachetă au mai avut loc și aici.
Luptele din Ucraina se concentrează în prezent în zona Bahmut, din regiune Donețk, în paralel cu atacuri ale armatei ruse asupra infrastructurii de energie și din alte regiuni.