Linkuri accesibilitate

Neputința Covid | Ce variante mai are România pentru ca sistemul sanitar să nu se sufoce


Cu un număr foarte mic de vaccinări și o creștere accelerată a numărului cazurilor noi de Covid, al deceselor și al internărilor, autoritățile din România sunt tot mai presate să ia măsuri pentru limitarea îmbolnăvirilor.

Valul 4 al pandemiei a prins, ca de atâtea alte ori, România nepregătită. În ciuda avertismentelor aproape disperate ale specialiștilor, finalul lunii septembrie vine cu aceleași probleme: lipsa paturilor ATI, cifre în creștere ale cazurilor noi, tot mai multe decese, incoerența autorităților.

Chiar și specialiștii RO Vaccinare știu că actuala situație, cu peste 7.000 de cazuri noi zilnice frecvent și peste 800 de morți în doar o săptămână, putea fi evitată.

„Un exemplu elocvent este Danemarca. Au menținut restricțiile și pe perioada verii, au testat mult și au identificat cazurile, au accelerat vaccinarea și au ajuns la peste 80% acoperire, iar acum au renunțat la restricții, fără să se înregistreze o creștere a cazurilor” – RO Vaccinare


Vineri, în 24 septembrie, în România au fost raportate 7.116 de cazuri noi și 145 decese. Într-o singură săptămână, 17 - 24 septembrie, în România au fost peste 45.000 de cazuri noi și au murit peste 800 de oameni.

În spitale sunt internați 9.476 de pacienți cu Covid, dintre care, la terapie intensivă 1.116.

Incidența cazurilor a ajuns, vineri, în București la 3,77 la mia de locuitori, iar în secțiile ATI mai sunt două paturi libere. La nivel național, potrivit raportării de vineri a Grupului de Comunicare Strategică, România avea 1.239 de paturi de ATI destinate pacienților de Covid. 1.116 erau ocupate.

Secretarul de stat Andrei Baciu a spus vineri că în ultimele două săptămâni numărul de paturi ATI a crescut iar în următoarea perioadă ar urma să ajungă la 1.522.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat, vineri, că în 350 de localități din România incidența cazurilor de Covid este de peste 3 la mia de locuitori, față de data de 9 septembrie, când erau 49 de localități la această incidență sau 17 septembrie când erau 115.

Localități carantinate sunt, vineri, în patru județe, Satu Mare (7), Maramureș (8), Botoșani (2) și Sibiu (1). Efectul se vede după două-trei zilele de la carantinare, a spus Raed Arafat, când începe o scădere a numărului de cazuri noi.

El a precizat că patru pacienți intubați de la unități de primiri urgență au fost transferați la Târgu-Mureș, la secția ATI a Spitalului Județean. „E mai bine decât să rămână la primiri urgențe, mai ales că locurile nu sunt multe în București. Avem promisiuni că azi vom avea noi paturi de ATI la București", a spus Raed Arafat.

Singura tulpină Covid identificată prin secvențieri în ultima săptămână a fost tulpina Delta.

Între timp, rata vaccinării a rămas la circa 30%, mult sub orice estimare, chiar și pesimistă, a autorităților de la București iar discuția despre vaccinarea obligatorie a anumitor categorii profesionale, decisă de mult în unele state, este încă în fază de proiect.

Potrivit ministrului interimar al Sănătății, Cseke Attila, opțiunile sunt în analiză, clar fiind că măsura, dacă va fi luată, va necesita aprobarea unei Legi în acest sens în Parlament.

Și premierul Florin Cîțu, preocupat în ultima perioadă în special de a găsi vinovați pentru actuala situație a spus joi, la Digi 24 că decizia va fi luată în Parlament, dar nimeni nu știe să spună, de exemplu, ce sancțiuni ar trebui să primească cei care nu respectă o eventuală obligativitate.

În acest caz, a aruncat mingea către UDMR și către ceea ce, ca premier, descrie drept o tradiție românească: neplata amenzilor.

„Sunt multe decizii în România cu amenzi, care de cele mai multe ori sunt ignorate. Aceasta este o discuție pe care trebuie să o avem în coaliția de guvernare, cu UDMR și să luăm o decizie. UDMR este pentru vaccinare obligatorie, dar nici ei nu au răspuns ce facem cu cei care refuză. Dacă trebuie să dăm afară 30% dintre medici pentru că nu vor să se vaccineze?” s-a întrebat premierul României.

Cu provocări legale și amenințarea blocării sistemului sanitar, Franța le cere lucrătorilor din domeniul sanitar și pompierilor să dovedească că au făcut cel puțin o doză de vaccin, sub amenințarea suspendării din funcție.

Pompierii au dus chiar problema la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a respins plângerea cu privire la încălcarea dreptului la viața privată, dar nu a exclus ca în viitor să ia în considerare o decizie, dacă vaccinarea obligatorie prezintă „un risc ridicat pentru producerea unor consecințe ireparabile” pentru pompieri.

În Grecia, vaccinarea obligatorie a personalului medical a fost decisă în iulie iar funcționarii publici nevaccinați care refuză testarea riscă diminuarea salariului cu 300 de euro. În Italia, lucrătorii din domeniul sanitar care nu se vaccinează pot fi suspendați din activitate, fără plată, iar din 15 octombrie, lucrătorii din toate domeniile de activitate vor mai putea intra la muncă doar cu certificatul Covid.

Dacă varianta obligativității vaccinării pentru personalul medical este totuși luată în considerare în România, în privința profesorilor șansele par extrem de reduse. Până miercuri, la 10 zile de la începerea școlii, peste 3.300 de preșcolari și elevi precum și aproape 1.200 de angajați erau confirmați cu Covid. Aproape 70.000 de elevi se întorseseră la școala online.

Secretarul de stat Sorin Ion a precizat, vineri, că potrivit datelor actualizate, săptămâna viitoare, în 54 de localități unde rata de incidență a depășit între timp 6 la mia de locuitori, alți 17.106 elevi din 128 de unități de învățământ vor trece în sistemul online.

Profesorilor, premierul Cîțu le-a transmis că „ar trebui să se vaccineze” și a precizat că nu exclude varianta adoptată în primăvară – o vacanță surpriză. Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu a declarat însă pentru Europa Liberă că ministerul nu lucrează la noi scenarii pentru școli în contextul evoluției pandemiei, care ar include prelungirea vacanței din luna octombrie sau extinderea acesteia până la clasa a XII-a.

În Israel, din 3 octombrie, profesorii care nu au un certificat Covid, nu vor putea să intre în școală. Ei nu vor fi plătiți pentru ziua respectivă și nu vor putea alege să predea online.

Pentru a-i apăra pe cei care cer respectarea măsurilor de prevenție, în Grecia, procurorii au primit instrucțiuni să respingă plângerile penale care par destinate slăbirii sau anulării regulilor menite să limiteze răspândirea coronavirusului.

Procurorul general Vassilis Pliotas le-a cerut adjuncților lui să respingă acele plângeri ale coronascepticilor în care este evident că aceștia vor eliminarea regulilor anti-Covid și pedepsirea celor care le impun în școli sau alte locuri publice.

În Statele Unite, vaccinarea e obligatorie pentru lucrătorii federali și cei din sistemul de sănătate. Lucrătorii din firme cu peste 100 de angajați trebuie să se vaccineze sau să se testeze săptămânal.

Potrivit Comisiei Europene, joi, în 23 septembrie, patru dintre statele membre impuneau vaccinarea în sistemul sanitar: Franța, Grecia, Italia și Ungaria iar altele patru discutau această variantă: Austria, Belgia, Cehia și Letonia.

Documentul CE confirmă plasarea României pe ultimele locuri în privința vaccinării și printre țările care nu și-au schimbat strategia de vaccinare odată cu apariția noilor variante ale virusului cunoscute drept VOC: care provoacă îngrijorare.

Iran | Fără bani pentru un sac de orez. Impactul devastator al inflației
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:10 0:00
XS
SM
MD
LG