Cotată cu un scor bun de 45,6% în sondajul INSCOP, Gabriela Firea și-ar putea vedea periclitate șansele la Primăria Capitalei de intrarea în cursă a unui candidat al ProRomânia, care ar putea fi însuși Victor Ponta, liderul formațiunii. Același sondaj, făcut la comanda PNL, îl arată pe Nicușor Dan, candidat susținut de PNL și USR-PLUS, la o cotă de 54, 4%, adică la 10 procente peste Gabriela Firea.
Deocamdată lucrurile sunt în mișcare, nefiind sigur nici măcar dacă, într-adevăr, ProRomânia va avea propriii candidați. Negocierile dintre PSD, Marcel Ciolacu, și ProRomânia ar fi eșuat, cel puțin așa a anunțat Victor Ponta, care a exclus susținerea Gabrielei Firea în cursa pentru primărie. ”Eu nu văd nicio variantă în care să existe o asemenea alianță”, a spus Ponta. De la vorbă la faptă e însă cale lungă.
Surse din PSD au declarat pentru Europa liberă că negocierile nu sunt, totuși, încheiate, Ponta cerând două primării de sectoare și un sfert din locurile în Consiliulul general și în cele de sectoare. Ceea ce pentru PSD este incceptabil, deși, in extremis, ar putea ceda ProRomânia sectoarele unde nu ar avea șanse în fața candidaților PNL sau USR.
Socotelile lui Ciolacu
Pe de o parte, Marcel Ciolacu și alți lideri din PSD își dau seama că intrarea în cursă a unui candidat ProRomânia, cu atât mai mult a lui Ponta, ar reduce serios șansele Gabrielei Firea și așa sub semnul întrebării după ce PNL și USR au decis susținerea comună a lui Nicușor Dan.
Sursele Europei libere spun că Ciolacu mizează mai mult pe cucerirea sectoarelor, unde PNL și USR-Plus nu reușesc să se alieze pe modelul de la primăria generală, umând să aibă candidați separați. O situație care suflă vânt în pupa PSD în condițiile în care localele sunt într-un singur tur de scrutin. Dar chiar și așa, depinde de candidații pe care cele două formațiuni îi vor avea și care în sondaje au prima șansă. E vorba de Clotilde Armand (USR-PLUS) la sectorul 1 și de Ciprian Ciucu (PNL) la sectorul 6. PSD ar putea fi dispus să cedeze ProRomânia aceste două sectoare, pe care le-ar pierde, cu condiția ca Ponta să nu candideze la Primaria generală și să o susțină pe Firea.
Cât despre Firea, deși nu i-a picat bine anunțul lui Ponta, pe care a încercat luni de zile să-l atragă într-o alianță cu PSD, tocmai pentru a nu avea un contracandidat pe partea stângă, a declarat cu oarecare țâfnă: ”Îi urez succes domnului Victor Ponta atât la alegerile pentru Primăria Capitalei, cât și la scrutinul pentru Prezidențialele din 2024!”
Interesele lui Ponta
Pe de altă parte, Victor Ponta nu ar avea de fapt niciun interes să accepte un astfel de troc cu PSD. Ultimul sondaj IMAS cotează ProRomânia cu 11,2%, în timp ce PSD a scăzut de la 23% în luna mai la 21,9% în iunie. Partidul este singurul care înregistrează o creștere constantă, așa încât Victor Ponta se simte pe cai mari și vrea să maximizeze acest scor. Cea mai buna variantă ar fi să intre chiar el în cursă. Anunțul a fost făcut de senatorul Adrian Țuțuianu, care este și liderul ProRo.
„Majoritatea din partid credem că intrarea lui Victor Ponta va fi benefică pentru partid, dacă nu găsim o personalitate foarte cunoscută care să aducă un scor cu două cifre. Ținta la locale în București e de 15%”, a declarat Adrian Țuțuianu.
Modest, Victor Ponta a admis că se va sacrifica dacă, evident, nu se găsește altă soluție. “Eu nu mi-am dorit nici să fiu europarlamentar, și nu sunt, deși am fost primul pe listă la alegerile de anul trecut. O să decidem ce e cel mai bine pentru Pro România”, a declarat Ponta.
Divizare și pe ”dreapta”
Mai bine pentru ProRomânia ar însemna însă și mai bine pentru PNL și USR. Electoratul de stânga se va diviza, ceea ce va juca în favoarea PNL și USR, mai ales în condițiile în care și electoratul lor se va împărți din cauză că nu vor fi candidați comuni, spun specialiștii consultați de Europa liberă.
În zona așa-zis de ”dreapta” lucrurile par adjudecate, cu excepția lui Nicușor Dan nu se prefigurează alte candidaturi comune, deși Dan Barna a declarat după o discuție cu Ludovic Orban că negocierile continuă și vor avea candidați comuni în fiefurile PSD. Asta însă în condițiile în care USR-PLUS și-au anunțat deja candidații pentru sectoarele Capitalei.
Faptul că USR-Plus și-a prezentat candidații ține mai mult de dinamica internă din cele două formațiuni: au vrut să pună punct discuțiilor, ne-a declarat o sursă din USR. Din cei șase candidați, doi sunt de la Plus, la sectoarele 4 și 5, iar filialele USR nu acceptau să le cedeze. Asta însă nu înseamnă înghețarea negocierilor cu PNL, precizează sursa menționată. Situația nu e mai bună nici în restul țării, la Alba Iulia, de exemplu, USR a racolat drept candidat la primărie un lider PNL, pe Gabriel Pleșa.