Medicamentul ar urmări ameliorarea primelor cauze ale Alzheimerului, atacând grupările amiloidei beta care se depozitează în creier la începutul bolii. Cu toate acestea, studiile clinice nu au reușit să demonstreze eficacitatea noului medicament, iar doctorii sunt îngrijorați că pacienții își pun speranțele într-un tratament scump, care nu funcționează.
Medicamentul, care va fi vândut sub numele de Aduhelm, va costa 56.000 de dolari pe an. La această sumă se adaugă costurile diagnosticării și ale altor tratamente necesare.
Ce este boala Alzheimer?
Alzheimerul este o formă de demență, ce afectează memoria, gândirea și comportamentul. Între 60-80% dintre cazurile de demență sunt Alzheimer.
300 de mii de români trăiesc cu un diagnostic de Alzheimer, mult peste media europeană - rata diagnosticării este doar 10-15%. În întreaga lume, există peste 50 de milioane de bolnavi care suferă de demență, majoritatea sub forma Alzheimer. Andreea Marin, psiholog clinician la Spitalul Elias, explică procesul bolii:
„În stadiul I al demenței Alzheimer, majoritatea pacienților nu se adresează profesioniștilor, deoarece au pierderi de memorie, dar deficitul nu este suficient de mare încât să-i afecteze pe plan macro viața personală.
Problemele apar spre stadiul moderat, când pacientul devine confuz, nu reușește să parcurgă pașii necesari pentru a-și aminti unde și-a lăsat lucrurile sau cum să ducă la bun sfârșit o sarcină. Persoanele în acest stadiu au nevoie de remindere pentru a face față sarcinilor zilnice.
În următorul stadiu, pacienții sunt dependenți complet de familie pentru îngrijirea zilnică. Apar modificări de personalitate, incontinența urinară, uită să meargă, să înghită și să zâmbească. Își uită proprii copii.”
Povești cu bunici dragi: Bunica lui Charlotte din Luxemburg
„Mama mea crede că bunica s-a îmbolnăvit brusc după moartea subită, în 2002, a bunicului… din cauza șocului. La început, uita informații sau pierdea lucruri, sau nu mai înțelegea foarte bine timpul - ajungea să doarmă ziua și să mănânce micul dejun seara. Apoi situația s-a înrăutățit și nu mai putea face lucruri pe cont propriu.
Mama a angajat niște îngrijitoare care să locuiască cu bunica 24/7, dar a ajuns să fie prea mult de muncă și pentru ele. La început se enerva că uita lucruri. Bunica devenea un corp golit de tot ce fusese ea înainte.
Mama a trebuit s-o interneze într-un azil cu o grădină mare și frumoasă. Dar n-a putut aprecia acest lucru - încet-încet, nu mai era ea însăși. Nu mai putea merge sau vorbi. Dar încă se bucura când mânca câte ceva dulce.
Mama mergea în vizită la ea. Am fost și eu. Am plâns întreaga vizită. Bunica nu ne-a recunoscut. Eu nu am mai fost în stare să o vizitez după aceea. A fost foarte greu pentru familia mea, mai ales pentru mama.
Bunica a murit în 2016. A suferit 10-15 ani. Boala a progresat încet la început, mai repede spre final. A fost o ușurare când a murit. Este oribil să vezi pe cineva drag suferind în acest fel. Devenise greu să ne amintim cum era înainte să se îmbolnăvească. M-am bucurat pentru ea și pentru mama când a murit bunica. Acei ani au fost atât de dificili pentru mama.”
Controversa: Funcționează sau nu Aducanumab?
Noul medicament împotriva Alzheimerului este extrem de controversat. Studiile clinice nu au fost destul de concluzive pentru a arăta că medicamentul funcționează - au arătat doar că Aducanumab combate formarea depozitelor de amiloidă, care ar putea ajuta bolnavii din primele stadii de Alzheimer. Una dintre ipotezele cu privire la originile bolii Alzheimer este că boala este cauzată, cel puțin parțial, de aceste depozite de amiloidă.
În 2019, studiul clinic pentru Aducanumab, efectuat pe 3.000 de pacienți, a fost oprit pentru că medicamentul nu funcționa mai bine decât un placebo în ceea ce privește încetinirea pierderii memoriei și problemelor cognitive. La sfârșitul acelui an, compania Biogen a spus că a analizat mai multe date și că tratamentul funcționează, dacă este administrat în doze mai mari. Deși medicamentul a fost testat pe pacienții în stadii incipiente ale bolii, medicamentul a fost aprobat pentru tratamentul, în general, al bolii Alzheimer.
La sfârșitul anului trecut, 10 din 11 experți dintr-o comisie specială a FDA-ului au recomandat ca medicamentul să nu fie aprobat, spunând că nu există suficiente dovezi. Al unsprezecelea a fost nehotărât.
Cu toate acestea, FDA a aprobat printr-o procedură rapidă noul medicament. De obicei, sunt necesare două studii convingătoare pentru aprobarea unui medicament de către FDA - în acest caz, doar unul dintre studii a eșuat și celălalt a avut rezultate pozitive, dar doar după ce au fost reanalizate datele. Cei de la FDA au spus că astfel, pacienții nu vor trebui să mai aștepte, dar încă se vor colecta date cu privire la eficiența tratamentului. Reprezentanții Biogen au spus că beneficiile sunt mai mari decât riscurile.
Biogen va trebui să organizeze un nou studiu clinic peste câțiva ani, pentru a demonstra eficiența Aduhelm. Acest lucru va fi foarte dificil de organizat, pentru că va fi greu să găsească participanți odată ce medicamentul a fost lansat. Dacă rezultatele nu vor arăta eficiența medicamentului, acesta ar putea fi retras de pe piață.
Unul dintre medicii din această comisie, șeful Centrului Stanford pentru Boli de Memorie, spune că Biogen a încercat să influențeze opinia publică și astfel și pe cei de la FDA. „Justificarea post hoc nu poate înlocui studiile clinice”, a avertizat Dr. Greicius, conform căruia nu ar trebui să mizăm pe faptul că acest medicament e mai bun decât nimic. Câțiva dintre participanții la studiul clinic au avut efecte secundare precum inflamația cerebrală.
Prin ce trece un bolnav de Alzheimer și familia sa în România
Alzheimerul i-a furat lui Beatrice ambii părinți, deși nu avea istoric în familie înaintea lor. Pe lângă gestionarea acestei boli crunte și a impactului său emoțional, experiența cu sistemul juridic și medical din România a adăugat o nouă povară: umilința.
„Nu știm cauzele bolii, iar tratamentele actuale, deși spun că au rolul de a încetini evoluția bolii, nu prea s-au aplicat în cazul părinților mei. Consider că, în primul rând, ar trebui ca medicul de familie să sfătuiască atât pacientul, cât și aparținătorii. Apoi, medicul psihiatru ar trebui să se informeze în permanență. În prima etapă, este foarte greu până pui diagnosticul corect, pentru că nu știm să identificăm primele semne. La tata s-a pus în prima fază un diagnostic greșit”, explică Beatrice.
Beatrice spune că, în prima fază, se face un CT/RMN care nu poate depista primele semne ale bolii - pe când testul cognitiv, care permite punerea diagnosticului, este concludent abia atunci când boala se află într-un stadiu avansat.
Și mai greu a devenit când a trebuit să interacționeze cu autoritățile. „Statul nu oferă niciun sprijin”, spune Beatrice. „Pe tata a trebuit să îl pun sub interdicție ca persoană care nu se poate îngriji, în 2006, ca să îi pot încasa pensia. A trebuit să îl plimb într-un căruț cu rotile, confuz, mai întâi la IML și apoi la tribunal. Aici, când judecătoarea l-a întrebat în ce an suntem și a văzut că nu răspunde, a întrebat-o pe colega ei dacă o ia peste picior! Vă dați seama, era o persoană afectată, care nu mai putea vorbi, nu mai știa în ce an este și câți ani are... și judecătoarea se întreba așa ceva…” Beatrice a întâlnit mulți medici și judecători reci și nepăsători, dar și mulți oameni empatici. Până la urmă, cu puțin noroc, a reușit să-și interneze tatăl la un azil din Sectorul 3 din București.
Prin boală trec numai bătrânii, dar suferința se extinde și la cei dragi din jurul lor, care sunt afectați nespus văzându-și părinții cum se pierd, încet-încet. „În prima etapă este crunt să îi vezi cum se degradează sub ochii tăi, cum personalitatea lor dispare, cum se rătăcesc și trebuie să îi găsești, cum vor să scrie, dar nu știu cui pentru a fi eutanasiați, deoarece în momentele de luciditate își dau seama că nu mai sunt cum au fost cândva. Apoi reușești din ce în ce mai greu să ai grijă de ei, nu mai poți să dormi sau să te odihnești”.
„Din păcate, vine un moment în care trebuie să iei decizia de a apela la un cămin, pentru că nu mai reușești să te ocupi tu fără să îți afecteze viața. Am fost judecată de unele persoane că am decis să-mi duc tatăl la cămin. Eu nu judec pe nimeni. În România, încă există concepția ca tu trebuie să ai grijă de părinți, că dacă îi duci la cămin înseamnă că vrei să te debarasezi de ei. Ziua în care îi duci la cămin… nu o uiți niciodată. Nu este o ușurare, dar măcar poți sta liniștit că sunt îngrijiți de personalul medical”, mărturisește Beatrice.
Cu tristețe, Beatrice punctează: „În șase ani, din care trei în cămine, tata s-a stins”.
Beatrice își dorește ca și în România să se facă la fel ca în Coreea de Sud, unde din școală copiii învață semnele Alzheimerului, pentru a le identifica la bunici. În Coreea de Sud, sistemul își recunoaște neajunsurile și încearcă să le depășească. O prioritate a devenit efortul de susținere a familiilor celor afectați de Alzheimer.
Beatrice speră ca domeniul de cercetare al Alzheimerului să fie mai bine finanțat. Încă știm prea puține lucruri despre această boală. În ceea ce privește noul medicament Aducanumab, Beatrice menționează că „orice descoperire ne aduce mai aproape de găsirea unui tratament eficient”.
Birocrația: Procesul de aprobare al medicamentului
Căutarea unui nou medicament pentru Alzheimer părea, până de curând, ca și abandonată. Motivul? Multe companii farmaceutice au eșuat în obținerea unui tratament. În Statele Unite, un medicament pentru Alzheimer a fost aprobat - cel mai recent - acum 20 de ani. În ultimii zece ani, mai mult de 100 de medicamente și tratamente pe care companiile farmaceutice încercau să le aducă pe piață au eșuat.
În acest moment, există cinci medicamente împotriva Alzheimerului aprobate în Statele Unite - alte câteva medicamente se află în studii clinice și vor depune documentația pentru aprobare în următorii câțiva ani. În UE, sunt aprobate 19 medicamente și terapii pentru tratarea demenței și bolilor asemănătoare, precum Alzheimer și Parkinson. Biogen a cerut aprobarea noului medicament în Uniunea Europeană, Australia, Brazilia, Canada, Japonia și Elveția.
„Pentru acest tip de medicament, producătorul depune o cerere de aprobare centralizată, la Agenția Europeană a Medicamentului, care după evaluare va autoriza sau nu produsul pentru toată Uniunea Europeană, inclusiv România”, explică Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj. „Este vorba de un dosar cu patru componente ce includ toate datele care conform standardelor și convențiilor de înregistrare a medicamentelor, care sunt compilate și prezentate în mod transparent. Este vorba despre eficiență, siguranță, studii clinice și alte date, în funcție de tipul de medicament. Procesul poate dura între 6 luni și doi ani, în funcție de urgența solicitării medicamentului.”
Povești cu bunici dragi: Bunicii lui Sezen din Turcia
„În jurul vârstei de 70 de ani, bunicii mei vitregi au început să arate simptomele bolii. Pentru că părinții mei sunt medici, au văzut situația de la început. Au încercat să se ocupe de simptome.
În Turcia este un tabu extrem în ceea ce privește azilele de bătrâni sau de bolnavi. Mama mea vitregă a vrut să îi ducă la un azil, dar familia s-a împotrivit, i-au spus că este prea crudă. Cei care s-au opus nu și-au oferit sprijinul. Era foarte greu să ia decizii ca familie.
Așa că am angajat o asistentă care să aibă grijă de ei. Părinții mei s-au mutat într-o altă casă, ca să-și permită costurile. Cred că n-au vrut să ne arate nouă, copiilor, dar impactul financiar a fost major. Dar nimic nu a fost mai important decât îngrijirea de care aveau nevoie bunicii. Problema e că nu știi cât timp trebuie să suporți aceste costuri. Și nu e vorba numai bani. Nu poți să pleci de acasă, de frică că li se va întâmpla ceva cât nu ești acolo.
Multă vreme și-au amintit de tinerețe și au început să aplice ideile de atunci. Bunica îi certa pe cei despre care zicea că sunt grași, pentru că așa se făcea în tinerețea ei sau îmi spunea insistent că mă îmbrac prea sumar.
Bunicul îi iubea pe Martorii lui Iehova, pentru că sunt oameni foarte politicoși. O dată l-au vizitat și el i-a invitat la cină. A doua zi, patru musafiri ne-au bătut la ușă, veniseră la cina la care fuseseră invitați, dar bunicul nu îi ținea minte.
E foarte greu când persoana pe care o iubești e în fața ta, dar nu e de fapt acolo. Te frustrează unele lucruri, iar apoi te simți vinovat din cauza asta. Începi să îi iubești și așa.
Cred că Alzheimerul este un mod lipsit de demnitate în care să părăsești această lume, n-aș dori nimănui așa ceva. Nu-mi pot aminti cine erau înainte de boală.
Bunica a murit în 2017. Bunicul a murit în 2020, de Covid.”
Complementar cu medicamentele: Terapia prin reminiscență de la Spitalul Elias
La Spitalul Elias din București, începând din 2017, are loc un studiu inedit. Sense Garden, grădina simțurilor, încearcă să completeze tratamentul medicamentos al bolnavilor de Alzheimer, pentru a stagna evoluția bolii.
De la Spitalul Elias, Andreea Marin, psiholog clinician, și Ileana Ciobanu, responsabil pentru cercetare în domeniul recuperării medicale discută la Europa Liberă despre Sense Garden.
„Sense Garden presupune un alt tip de abordare în terapia prin reminiscență”, explică Andreea Marin. „Este o simulare multisenzorială, care încearcă crearea unui spațiu virtual adaptabil, tip grădină, în care folosim amintirile personale ale pacientului. Are ca scop îmbunătățirea calității vieții, nu neapărat îmbunătățirea memoriei ci a performanțelor zilnice și a comportamentului. Pacienții în stadii avansate vin în ședințe personalizate unde punem la dispoziția lor, prin mai multe dispozitive, amintiri: proiectăm fotografii și filmulețe din arhiva personală și informații generale cu care au avut tangență în trecut.”
Povești cu bunici dragi: Bunicul Clarei din Irlanda
„Bunicul a început să uite prin 2012, când avea 78 de ani, dar i s-a pus diagnosticul abia când împlinise 84 de ani. Nu a primit un anume tratament, dar se află într-un cămin de bătrâni.
La început, când a început să se comporte irațional, era greu pentru că locuia singur. Punea lucruri nepotrivite în cuptor sau ieșea la plimbare și uita unde era, i se strica mâncarea pentru că nu mai știa de ea. Cred că asta a fost cea mai grea parte, devenise un pericol pentru sine.
Apoi s-a internat într-un cămin. Acum e mai bine când mergem să îl vizităm - nu e la fel de singur ca înainte, nu mai trebuie să ne îngrijorăm, dar tot e trist să îl vedem așa.
Uită atât de multe. Cred că greul e încă înaintea noastră, dar măcar deocamdată nu și-a uitat copiii și nu m-a uitat pe mine. Odată ce se va întâmpla și asta, cred că vom fi cu toții mult mai îngrijorați.”
„Această terapie nu afectează evoluția generală a bolii, dar pe durata terapiei și după ea se observă o îmbunătățire a parametrilor personali”, menționează Ileana Ciobanu. Pacienții au stagnat cognitiv, reușind să se oprească deteriorarea stării lor. Calitativ, pacienții au reușit să se îmbunătățească - au luat decizii mai ușor, au luat inițiativa din nou. „Se orientează mai bine la realitate”, punctează Ileana Ciobanu.
„Rezultatele studiului nostru vor fi publicate curând. Acum încercăm adaptarea Sense Garden pentru uz la domiciliu”, conform Ilenei Ciobanu.
Politica: Presiunea pe aprobarea medicamentului
Problema noului tratament pentru Alzheimer împarte opinia publică și profesională în două tabere: pe de o parte, bolnavii și familiile lor se bucură că ar putea fi o rază de speranță; pe de altă parte, oamenii de știință rămân sceptici, spunând că nu există încă suficiente dovezi că medicamentul ar funcționa.
Fergus Walsh, editor medical pentru BBC, precizează că „trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Acesta nu este un medicament-miracol, nici un leac pentru Alzheimer, ci un prim tratament.” Directorul Institutului de Cercetare a Demenței din Marea Britanie, Dr. Bart De Strooper, menționează că deși acesta este un pas istoric, încă mai rămân multe lucruri de făcut pentru adoptarea noului medicament.
Profesorii din domeniu sunt mai reticenți. Dr. John Hardy, profesor de neuroștiință la University College London (UCL), precizează că „acesta este un medicament cu beneficii marginale, care va ajuta doar o parte dintre pacienți”. Dr. Robert Howard, profesor de psihiatrie a bătrânilor, avertizează că aprobarea prematură a medicamentului este „o eroare gravă”.
Într-o lucrare publicată recent în jurnalul academic al Alzheimer’s Association, Dr. Edo Richard, un neurolog olandez, a menționat o lipsă absolută de dovezi că terapia anti-amiloidă ar funcționa în combaterea Alzheimerului.
Asociații precum Societatea Alzheimer din Marea Britanie și Cercetare Alzheimer Marea Britanie au privit cu optimism noul tratament. Aceștia au cerut autorităților sanitare din Marea Britanie să aprobe rapid medicamentul și în țara lor.
Presiunile bolnavilor, ale familiilor și reprezentanților lor, precum și perspectiva profiturilor gigantice de pe urma acestui nou medicament, au înclinat balanța în favoarea aprobării noului medicament.
Acțiunile la bursă ale companiei Biogen au crescut cu 38% în urma anunțului. În momentul de față, când încă nu se știe cu certitudine dacă medicamentul funcționează, singurii care au ceva de câștigat din aprobarea noului tratament sunt cei de la compania farmaceutică, care vor încasa milioane de dolari.
Povești cu bunici dragi: Bunica lui Shraddha din India
„Este oribil să te vezi cum se risipește cineva drag. Nu e pic de demnitate sau autonomie.
Bunica mea a început să intre în declin acum doi ani, la 90 de ani. De câteva luni, e foarte rău. Cred că am ratat primele simptome ale demenței, pentru că avea oricum probleme de auz. Nu a primit tratament sau un diagnostic oficial, ne-au spus că oricum nu e nimic de făcut.
În India e normal ca bătrânii bolnavi să locuiască cu familia și să… moară în pace.
Zilele astea, bunica nu poate să se hrănească, să meargă la toaletă, doarme 20 de ore pe zi. E doar un corp. Animat din când în când de amintiri.
Deși stă la fiul său acasă, nu își aduce aminte de copii. Bunica e mutată și întoarsă ca un obiect, nu ca o persoană. Nu cred că e cu rea-voință, mătușa care o îngrijește are oricum destule pe cap. Îngrijirea e scumpă, dar toată familia a putut să contribuie, așa că nu ne este foarte greu.
Bunica iubește bijuteriile și parfumul, iar până acum câțiva ani ne putea identifica după parfum, sau ținea minte evenimentele după bijuteriile pe care le purtam. Era mereu puternică, dar acum e slăbuță și firavă.
Mama mea jelește deja, chiar dacă bunica e încă în viață. Nu am avut niciun deces în familie, de când mă știu... Nu-mi pot imagina cum va fi când bunica va muri. Mă simt prost pentru că sper să se stingă, dar știu că îi va fi mai bine decât îi e acum.”
Jonathan Schott, profesor de neurologie la UCL, menționează că există motive de optimism. Conform Dr. Schott, decizia FDA de a aproba noul medicament ar putea arăta industriei farmaceutice, medicilor și bolnavilor că cercetarea Alzheimerului nu este o cauză pierdută.
