Linkuri accesibilitate

Guvernul prelungește plafonarea prețurilor RCA cu încă trei luni


Guvernul prelungește plafonarea prețurilor RCA cu încă trei luni.
Guvernul prelungește plafonarea prețurilor RCA cu încă trei luni.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, la începutul ședinței de Guvern de miercuri, că plafonarea prețului polițelor RCA se prelungește până în luna martie 2025. Motivul ar fi prevenirea unor dezechilibre în piaţă şi creşterea preţurilor la aceste poliţe.

„Vrem să preîntâmpinăm apariția unor dezechilibre în piață și să prevenim creșterea prețurilor pentru aceste poliție. Plafonare a fost decisă în aprilie 2023, succesiv, iar efectul a fost calmarea pieței RCA”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

El a adăugat că această decizie este luată la propunerea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Tarifele polițelor RCA au fost plafonate începând cu aprilie 2023.

Decizia a fost luată după ce companiei Euroins, cel mai mare jucător pe piața RCA, i-a fost retrasă autorizația de funcționare. Autoritățile au considerat atunci că exista riscul ca celelalte firme să scumpească polițele auto obligatorii în condițiile dispariției unui concurent important de pe piață.

Inițial, măsura a fost gândită pentru șase luni, însă a fost ulterior prelungită succesiv cu câte trei luni.

În luna iulie 2024, premierul Marcel Ciolacu spunea că măsura va fi ridicată doar „în momentul în care piața va fi așezată”.

Măsura de continuare a plafonării RCA a atras însă criticile industriei, care a transmis că măsura nu ține cont de efectele inflației.

De asemenea, asigurătorii spun că plafonarea afectează dreptul companiilor de asigurare de a-și evalua riscurile de accidente pe care le acoperă și, în consecință, dreptul de a stabili prețurile practicate.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG