Președintele Iohannis i-a solicitat public ministrului Justiției, Stelian Ion, să prezinte clarificări privind decizia de clasare a dosarului „10 august" în care șefii Jandarmeriei din timpul mitingului diasporei din 2018 erau cercetați pentru organizarea violențelor din Piața Victoriei.
„Solicit ministrului Justiției să explice public de urgență cum s-a ajuns în situația ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat. Românii au tot dreptul să știe cine sunt cei vinovați de actele de violență împotriva manifestanților pașnici. Lucrurile nu se pot încheia aici și de aceea am cerut ministrului Justiției și ministrului de Interne să găsească soluțiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat, iar cei responsabili să răspundă", a transmis șeful statului.
Anunțul vine la o zi după ce premierul Florin Cîțu a cerut, într-un interviu pentru G4Media, ca ministrul Justiției să găsească rapid soluții pentru continuarea dosarului 10 August.
Tribunalul București a respins marți definitiv cererea DIICOT de redeschidere a dosarului 10 august 2018, dată la care protestul pașnic din Piața Victoriei a fost reprimat cu brutalitate în timpul guvernării Dăncilă și sub coordonarea șefilor de atunci ai Jandarmeriei.
Procurorii DIICOT au clasat parțial dosarul 10 august pe 15 iulie 2020, scăpându-i de urmărirea penală pe toți șefii Jandarmeriei care au coordonat reprimarea protestului și violențele împotriva protestatarilor pașnici.
DIICOT a susținut că reprimarea protestului nu a fost pregătită dinainte, așa cum au afirmat o parte dintre manifestanții care au făcut plângeri penale împotriva jandarmilor, așa că șefii Jandarmeriei nu pot fi făcuți vinovați pentru ce a urmat.
Procurorul Doru Stoica a scris în ordonanța de clasare a dosarului despre „credinţa sinceră” a autorităţilor în aplicarea legii dar i-a considerat complici moral pe protestatarii pașnici cu cei care au recurs la violențe asupra forţelor de ordine pentru că nu s-au delimitat de ei și că s-ar fi amuzat.
Mai mult, procurorul spune că nu toate „victimele colaterale” au fost și „victime inocente”. El spune că jandarmii au încercat să-i extragă din mulțime pe protestatarii violenți dar nu au putut din cauza atitudinii celorlalți protestatari, cei pașnici.
ACTUALIZARE Într-o reacție transmisă pe Facebook, președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că oamenii politici ar trebui să se abțină de la comentarii privind deciziile judecătorești definitive.