Linkuri accesibilitate

Primarul din Praga, sub protecția poliției de teama unui tentative rusești de otrăvire. Istoricul conflictului dintre cele două state


Zdenek Hrib este primar în Praga din noiembrie 2018
Zdenek Hrib este primar în Praga din noiembrie 2018

Primarul orașului Praga a confirmat că poliția îl păzește în permanență, după ce o revistă din Cehia a scris că el și un alt oficial din Praga erau ținte probabile ale unui complot rusesc prin otrăvire.

Primarul Zdeněk Hřib a declarat luni pentru radioul rus Ecoul Moscovei că poliția l-a pus sub protecție în urmă cu câteva săptămâni, după identificarea unei amenințări îndreptate către el. Nu a oferit detalii suplimentare.

Comentariile sale vin după ce săptămânalul ceh Respekt a scris că Hrib și primarul districtului 6 din Praga, Ondřej Kolář, au fost vizați de serviciile secrete ruse pentru otrăvirea cu o toxină mortală.

Ministrul ceh de externe, Tomas Petricek, l-a avertizat pe ambasadorul Rusiei cu privire la consecințe dacă li se întâmplă ceva politicienilor cehi, referindu-se la Hřib și la un primar al unui district din Praga, care, de asemenea, s-ar fi confruntat cu amenințări pentru acțiuni care au iritat Moscova.

Respekt citează surse din domeniul securității, fără să dea nume, susținând că un ofițer de informații rus a ajuns în capitala cehă în urmă cu trei săptămâni cu un pașaport diplomatic și cu o valiză care conține ricin.

Hřib a stârnit iritare la Moscova pentru că a sprijinit o decizie de redenumire a pieței din fața Ambasadei Ruse la Praga cu numele lui Boris Nemțov, numele politicianului rus de opoziție, un fervent critic al Kremlinului, asasinat în centrul Moscovei.

Kolář a fost criticat de Kremlin pentru îndepărtarea recentă din districtul său a unei statui a unui mareșal din epoca sovietică.

Incidentele au creat tensiuni între Praga și Moscova și au alimentat speculațiile că Rusia ar fi putut fi în spatele unui val recent de atacuri cibernetice din Republica Cehă asupra Ministerului Sănătății, Ministerului de Interne, spitalelor și aeroportului internațional din Praga.

Nu a existat niciun comentariu din partea oficialilor cehi cu privire la presupusul complot de otrăvire.

Un purtător de cuvânt al poliției cehe, Jiri Danek, a declarat pentru Europa Liberă că departamentul de poliție din Praga nu se ocupă de caz.

Un purtător de cuvânt al Centrului Național pentru Combaterea Criminalității Organizate, NCOZ, a refuzat să comenteze.

Divizia noastră nu va confirma informațiile care au fost mediatizate în mass-media", a declarat pentru RFE / RL, purtătorul de cuvânt al NCOZ, Jaroslav Ibehej, într-un răspuns pe e-mail.

Dmitry Peskov, un purtător de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, a numit acuzațiile „un fals”.

Nu știm nimic despre această anchetă”, a spus el. „Nu știm cine a făcut ancheta. Pare încă o știre falsă”.

Cu toate acestea, ministrul de externe Petricek l-a sunat pe ambasadorul rus în Republica Cehă Aleksandr Zmeievski, pentru a discuta problema, a informat site-ul de știri Denik N, avertizându-l despre repercusiuni în cazul în care li se întâmplă ceva oficialilor cehi, inclusiv Pavel Novotny, primarul dintr-un cartier periferic din Praga.

În interviul cu Ecoul Moscovei, Hrib a spus- „este foarte important pentru mine să fiu alături de principiile mele, deși înseamnă un risc pentru viața mea”. „Protecția poliției mi-a fost oferită pur și simplu de poliția cehă", a adăugat el. „Prin decizia lor, nu sunt în măsură să comentez motivele", a mai spus primarul

Un purtător de cuvânt pentru Hrib, Vit Hofman, a declarat pentru RFE / RL că nu este clar cât va dura protecția poliției.

„Nu îmi e frică pentru viața mea"

Hofman a mai declarat că Hrib a depus recent o plângere la poliție privind îngrijorări că este „urmărit" de indivizi necunoscuți care se tot apropie de locuința sa.

Hofman a precizat că nu este clar dacă incidentele respective sunt legate de posibilul plan de otrăvire a edilului.

Kolar a confirmat mai târziu pentru presa cehă că și el se află sub protecția poliției, dar a refuzat să ofere detalii suplimentare.

Nu îmi e frică pentru viața mea. Îmi e frică pentru republica asta care, din cauza unui guvern incompetent, este târâtă prin praf și permite unei puteri străine să facă orice dorește", a declarat Kolar pentru idnes.cz.

În noiembrie 2019, Novotny a propus ridicarea unui monument pentru controversata divizie din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial formată din dezertori sovietici, care se intitula Armata Rusă de Eliberare și era comandată de generalul sovietic Andrei Vlasov. Divizia a luptat alături de naziști, dar s-a întors împotriva lor în ultimele zile ale războiului și a jucat un rol în învingerea lor la Praga.

Moscova îl consideră pe Vlasov și pe toți cei care au servit în Armata Rusă de Eliberare drept dezertori și trădători.

Conform Denik N, toți cei trei - Hrib, Kolar și Novotny - sunt acum sub protecția poliției.

Conform raportului Respekt, emis pe 26 aprilie, un ofițer de securitate rus suspect a fost preluat de un vehicul diplomatic și dus la Ambasada Rusiei din Praga când a ajuns în capitala Cehiei.

De asemenea, publicația menționează că individul a intrat în Cehia în timp ce alți ofițeri de securitate ruși expediați către alte destinații europene. Nu a oferit însă alte detalii despre aceste afirmații.

Kolar a fost atacat de Kremlin după ce districtul său, pe 3 aprilie, a eliminat o statuie a mareșalului Ivan Konev, care a condus forțele Armatei Roșii din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial care au alungat trupele naziste din mare parte a Cehoslovaciei. Moscova a numit eliminarea statuii drept o insultă și o rescriere a istoriei.

Relațiile dintre Praga și Moscova s-au deteriorat și pe fondul deciziei Cehiei de a redenumi o piață în care se află ambasada rusă, o decizie susținută de Hrib.

În urmă cu două luni, oficiali din Praga au dedicat piața din fața complexului în care se află ambasada fostul vicepremier rus Nemțov, care a fost împușcat mortal în februarie 2015, în apropiere de Kremlin. El a fost un critic deschis al lui Vladimir Putin.

Ambasada Rusiei la Praga a afirmat săptămâna trecută că nu va folosi adresa pieței, ci adresa unei străzi adiacente pentru corespondență.

Drept posibilă revanșă, oficialii cehi suspectează hackeri ruși că au fost în spatele unui val recent de atacuri cibernetice.

La începutul lunii, oficiali cehi au arătat că sisteme IT de la aeroportul internațional din Praga, de la mai multe spitale și de la Ministerul Sănătății au fost ținta atacurilor, care au provocat revoltă în Praga sau la Washington.

Pe 22 aprilie, Ministerul ceh de Interne a afirmat că și sistemele sale au fost ținta atacurilor, toate fiind dejucate și fiind precedate de avertismente din partea agenției de securitate cibernetică privind atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice.

Secretarul de stat american Mike Pompeo și-a exprimat, pe 17 aprilie, îngrijorarea privind incidente, afirmând că oricine este implicat în astfel de activități ar trebuii să „aștepte consecințe". El a afirmat că atacurile, în special cele care au vizat facilitățile medicale, sunt îngrijorătoare,mai cu seamă în contextul actualei pandemii de coronavirus.

Ambasada Rusiei la Praga, pe 17 aprilie, a negat orice legătură rusească în atacuri, deși oficialii cehi nu au făcut astfel de acuzații.

Agenția de securitatea cibernetică cehă (NUKIB) a arătat că atacurile sunt considerate a fi munca unor „adversari serioși și avansați", dar cu toate acestea nu a menționat vreo țară.

Experți în securitatea internetului au arătat că unele instrumente folosite în atacuri erau rusești. Unele adrese IT duc și spre China.

Oficialii cehi din domeniul securității au numit atât Rusia cât și China drept cele mai mari riscuri cibernetice la adresa Cehiei.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG