Linkuri accesibilitate

One-to-One | Procurorul Marian Trușcă: Numărul copiilor abuzați sexual crește în fiecare an cu 15%. Ce nu face Parchetul General


Marian Trușcă scrie într-un articol pe juridice.ro că „Parchetul General din România nu pare, ci este ignorant în ceea ce privește tratarea abuzurilor sexuale comise asupra copiilor”. Procurorul spune că instituția mimează de ani de zile interesul pentru combaterea fenomenului.

Marian Trușcă, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, declară în interviul pentru Europa Liberă că numărul cazurilor de abuz sexual cu victime minore crește anual cu aproape 15%. Acesta acuză Parchetul General de lipsa implicării în specializarea procurorilor în astfel de cazuri.

Cu o experiență de 22 de ani în procuratură, Marian Trușcă atrage atenția că procurorii nu sunt călăuziți în instrumentarea acestor dosare. Acesta spune că 85% din dosarele de abuz sexual cu victime minore sunt clasate, întrucât procurorii nu știu cum să le instrumenteze.

Marian Trușcă susține că România are nevoie de un corp de procurori cu adevărat specializați, nu doar de desemnarea în mod formal a unor procurori care să se ocupe de aceste dosare.

„E nevoie de o formare inițială pe baza unei curricule foarte bine elaborate. Apoi, o formare continuă de calitate, o metodologie foarte clară în ceea ce privește modalitatea de instrumentare a acestor cauze. Toată specializarea de care eu, personal, am beneficiat am făcut-o fie cu mijloace proprii, fie atât cât s-a putut prin intermediul Institutului Național al Magistraturii. N-am făcut altceva decât să caut cunoaștere în alte direcții și cu mijloace proprii pentru a mă specializa”, spune procurorul.

Marian Trușcă critică și faptul că Parchetul General nu este în stare să numere câți copii victime ale abuzului sexual sunt în România.

Cât privește un îndrumar lansat recent de Parchetul General privind infracțiunea de viol în cazul victimelor minore, el spune că „are o calitate îndoielnică, nu mă ajută absolut deloc. Sunt niște platitudini copiate din lucrări de specialitate. Nu au deloc caracter practic. Este o inutilitate”.

Principalele declarații, pe scurt:

  • Despre lipsa ajutorului din partea Parchetului General: „Nu există un interes real în a trata diferit și specializat cauzele de abuz sexual cu victime minore. Ceea ce facem noi în București este pur și simplu ignorat, deși există sugestii de multiplicare a experienței noastre și la nivel național. Este o așezare neinspirată a priorităților din Ministerul Public. Violența sexuală împotriva copiilor nu reprezintă o prioritate. Ar trebui să creăm un corp de procurori cu adevărat specializați. Nu am văzut niciun fel de demersuri concrete în direcția unei specializări reale a procurorului”;
  • Despre clasarea dosarelor: „În România, undeva la 15% dintre sesizările de abuz sexual cu victime minore sunt trimise în instanță și sunt obținute condamnări. Studii internaționale arată că undeva la 5% - 10% din sesizările făcute de copii sunt nereale. Deci, teoretic, noi am avea 85% de sesizări nereale? Răspunsul este categoric nu. Convingerea mea este că există foarte multe cauze în care acuzațiile sunt reale și pot fi dovedite, dar vorbim aici de nepriceperea procurorilor în instrumentarea acestor clauze. Dosarele sunt clasate pentru că procurorii nu știu cum să le instrumenteze”;
  • Despre numărul copiilor abuzați sexual: „În momentul acesta, nu știm câți copii abuzați sexual avem în România. Putem doar să estimăm, pe baza datelor publicate de Parchetul General. Dar, dacă ar fi să aflăm acum răspunsul la întrebarea ‘câte violuri cu victime minore sunt înregistrate în evidențele Ministerului Public?’, nu ne poate oferi nimeni acest răspuns. Iarăși, este vorba despre o așezare neinspirată a priorităților”;
  • Despre reacția părinților: „Abuzul sexual este, în opinia mea, cea mai gravă formă de violență care poate exista. Părinții sunt surprinși atunci când află că minorul a fost supus unei forme de abuz. Cred că fabulează, își imaginează sau minte. Nu cred că acuzația este reală, nu cred că autorul indicat e capabil de așa ceva sau refuză să accepte posibilitatea unui abuz, ca o formă de protecție”;
  • Despre victime și abuzatori: „Cele mai multe victime sunt fete. Au vârsta începând cu 3 ani, dar am avut sesizări care vizau abuz sexual chiar în cazul unor copii de 1 an, 1 an și jumătate. Sunt reclamate atingeri, până la cele mai severe forme de abuz, violuri comise pe parcursul mai multor ani. Violatorii vin din proximitatea victimei, sunt fie din familia restrânsă, fie din familia mai extinsă, și persoane cunoscute: profesori, educatori, antrenori sau străini”;
Interviu cu procurorul Marian Trușcă - despre camera de audiere a minorilor abuzați sexual
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:42 0:00

Europa Liberă: Domnule procuror, suntem într-un loc cu foarte multă încărcătură emoțională, cu foarte multă durere, traumă, dar e și un loc unde adevărul iese la suprafață și unde începe, poate, vindecarea, conștientizarea celor întâmplate. Explicați-ne ce se întâmplă aici?

Marian Trușcă: Suntem în camera de audiere a minorilor victime, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Aici, procurorii, în special, dar și polițiștii specializați, interacționează cu minorii victime, în special cu minorii victime ale abuzurilor sexuale.

Camera alăturată este camera tehnică, unde persoanele care asistă la această audiere observă tot ceea ce se întâmplă aici, pe parcursul audierii.

Europa Liberă: Este o experiență foarte dureroasă pentru copii.

Marian Trușcă: Experiența audierii, pentru copil, nu trebuie să fie neapărat dureroasă. Poate fi dureroasă, însă, ceea ce urmărim noi, prin acest tip de audiere, inclusiv în acest context pe care îl vedeți, este tocmai a reduce stresul, emoțiile copilului, astfel când experiența audierii să nu fie nici pe departe dureroasă.

Noi urmărim ceea ce urmărim în orice fel de anchetă penală: aflarea adevărului. Dar, suplimentar, aici, dată fiind interacțiunea cu un copil care a suferit o formă foarte gravă de abuz, ne interesează foarte mult și protejarea lui emoțională.

Europa Liberă: Cum faceți ca audierea să nu fie dureroasă pentru minori?

Marian Trușcă: Noi nu cităm copilul prin reprezentanți legali în maniera obișnuită, ci avem în prealabil, anterior audierii, o discuție cu aparținătorii sau cu persoana în grija căreia se află copilul, cărora le explicăm ceea ce urmează să facem, cum se va derula audierea, ce urmează să facem pe parcursul audierii, ce urmărim, ce șanse estimăm că sunt, ca urmare a acestei audieri.

Programăm apoi audierea în funcție de foarte multe elemente de care ținem seama: programul copilului, starea lui emoțională. Acesta este contextul în care aducem copilul în această sală.

Încercăm ca interacțiunea cu copilul, înainte de audiere, să fie cât se poate de prietenoasă și, în momentul în care începe propriu-zis audierea în această sală în care ne aflăm, o facem cu ajutorul unui instrument fundamentat științific.

Este vorba despre protocolul NICHD (n.r. National Institute of Child Health and Human Development), care urmărește, în principal, acest dublu scop: aflarea adevărului cu privire la dezvăluirea de abuz și protejarea emoțională a copilului.

Protocolul se fundamentează pe o experiență de zeci de ani, e realizat de specialiștii din Statele Unite ale Americii, și cuprinde niște pași foarte bine structurați care ne conduc către aceste obiective.

Și pot să spun că, în practica ultimilor cinci-șase ani, folosirea acestui protocol a produs rezultate absolut spectaculoase în audiere.

Interviu cu procurorul Marian Trușcă - despre nemulțumirile legate de Parchetul General
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:48 0:00

Europa Liberă: Ați vorbit de multe ori în presă despre ce nu funcționează. În ultimul articol pe care l-ați scris pe site-ul de specialitate juridice.ro, intitulat „Un îndrumar către eșec”, spuneți așa: „Parchetul General din România nu pare, ci este ignorant în ceea ce privește tratarea abuzurilor sexuale comise asupra copiilor. În realitate, mimează de ani de zile interesul pentru combaterea reală a fenomenului fiind preocupat doar de aparențe”. Ce nu merge?

Marian Trușcă: Aș vrea să facem o distincție între ceea ce se întâmplă în București, în acest domeniu, în ultimii ani, și ceea ce se întâmplă în restul țării.

Tratarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor în mod diferit decât se face în mod obișnuit la București este un proces care a început în urmă cu mai mulți ani. Criminaliștii care au condus Parchetul Capitalei au înțeles necesitatea unei implicări mult mai profunde a procurorului în instrumentarea acestor cauze.

Procurorii criminaliști specializați în mare violență au preluat de-a lungul anilor aceste cauze și ușor, ușor, am creat un sistem cu totul și cu totul diferit și mai aproape de standarde care ar trebui atinse.

Undeva, în anul 2016, am beneficiat printr-un proiect de amenajarea unei prime camere de audiere, care a fost un pas foarte important și pentru noi, în înțelegerea acestui concept.

Ne-am specializat apoi foarte puțini dintre noi în folosirea acestui protocol, am continuat să preluăm de la parchetele locale cauze dificile, cu copii abuzați sexual și ușor, ușor, am progresat în acest domeniu, înțelegând că abordarea trebuie să fie cu totul și cu totul diferită.

Pe parcursul ultimilor doi ani, am încercat să diseminăm din cunoștințele pe care le-am acumulat aici către procurorii de la parchetele de sector și acum avem o echipă de aproximativ 15 procurori de la Parchetul Capitalei și parchetele de sector despre care putem să spunem că sunt specializați.

Modul în care instrumentăm cauzele aici este de un nivel calitativ superior, aș spune, față de ceea ce se întâmpla în urmă cu șapte-zece ani, și cred că și față de ceea ce se întâmplă în restul țării.

Europa Liberă: Cum este în restul țării?

Marian Trușcă: Din câte știu, nu este la fel peste tot. De ce spun că nu există un interes real în a trata diferit, în a trata specializat aceste cauze? Pentru că experiența ultimilor ani a arătat că ceea ce se întâmplă aici este pur și simplu ignorat, deși există și au existat sugestii de multiplicare a acestei experiențe și la nivel național, ceea ce nu s-a întâmplat.

Pur și simplu, cred că există o așezare neinspirată a priorităților din Ministerul Public. Nu văd de ce violența, în general, și violența sexuală împotriva copiilor, cea mai gravă formă de violență, nu reprezintă o prioritate. Nu văd nicio explicație pentru care acest lucru nu ar trebui să fie o prioritate în orice țară din lume.

Europa Liberă: Ce nu face Ministerul Public și ar trebui să facă începând de acum, de astăzi?

Marian Trușcă: Eu am sugerat câțiva pași cât se poate de concreți în această direcție. Ar trebui să creăm un corp de procurori cu adevărat specializați, nu să vorbim doar de desemnarea în mod formal a unor procurori.

Această specializare presupune o formare inițială pe baza unei curricule foarte bine elaborate. Apoi, o formare continuă de calitate presupune elaborarea unor metodologii foarte clare în ceea ce privește modalitatea de instrumentare a acestor cauze și presupune, desigur, dezvoltarea acestor infrastructuri, cum este cea de față, adică săli de audiere.

Europa Liberă: Spuneți dumneavoastră că Parchetul General nu e în stare să numere exact copiii care dezvăluie că au fost victime ale unui abuz sexual. Știm în momentul acesta câți copii victime ale unui abuz sexual sunt sau măcar câte sesizări?

Marian Trușcă: Nu. Putem doar să estimăm, pe baza datelor publicate de Parchetul General. Dar, dacă ar fi să aflăm acum răspunsul la întrebarea ‘câte violuri cu victime minore sunt înregistrate în evidențele Ministerului Public?’, nu ne poate oferi nimeni acest răspuns.

Europa Liberă: Și de ce nu sunt numărați acești copii?

Marian Trușcă: Iarăși, este vorba despre o așezare neinspirată a priorităților. N-ar fi o chestiune foarte complicată. Pur și simplu, ar trebui menționată în evidențe vârsta persoanei care sesizează un abuz sexual și în modul acesta vor fi evidențiate numeric, pentru început, cauzele care privesc victime minore, așa cum facem de câțiva ani la București.

Europa Liberă: Este ignoranță sau incompetență?

Marian Trușcă: Trageți dumneavoastră concluziile.

Interviu cu procurorul Marian Trușcă - despre câți minori abuzați sexual sunt în București
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:11 0:00

Europa Liberă: Câți copii victime ale abuzului sexual și câte astfel de sesizări avem în București?

Marian Trușcă: În București, în anul 2021, am avut undeva aproape de 300 de victime minore ale abuzurilor sexuale. Asta înseamnă undeva la 260 de cauze, ajungând la 300 de victime, pentru că unele cauze sunt cu victime multiple.

Cam asta este amploarea fenomenului în cifre, în București, în anul 2021. Cred că este o creștere destul de semnificativă față de anul 2015 și următorii, în care am făcut această numărătoare. Cred că undeva, anual, înregistrăm o creștere de 10-15%.

Europa Liberă: Și anul acesta ar putea fi mai multe victime minore decât anul trecut?

Marian Trușcă: Anticipez că da. Cred că vom înregistra o creștere a numărului de sesizări și vreau să cred că este și consecința faptului că am crescut și calitatea activității noaste și asistăm la o creștere a încrederii publicului în legătură cu ce facem noi în domeniu.

Europa Liberă: Cine face aceste sesizări?

Marian Trușcă: Sesizările vin din diverse direcții. De cele mai multe ori, fiind vorba de minori, ele vin de la aparținători, părinți, apropiați ai copilului, instituții unde copilul se află în plasament sau direcții de asistență socială sau chiar de la minori, în cazul copiilor mai mari, să zicem, de peste 16 ani.

Europa Liberă: Și cei mai mulți copii abuzați sunt fete.

Marian Trușcă: Da. Cele mai multe victime sunt fete. Au vârsta începând cu 3 ani, dar am avut sesizări care vizau abuz sexual chiar în cazul unor copii de 1 an, 1 an și jumătate.

Europa Liberă: Ce reclamă acești copii sau aparținătorii lor?

Marian Trușcă: De la cele mai ușoare forme de abuz, cum ar fi o atingere într-un mijloc de transport în comun, până la cele mai severe forme de abuz, violuri comise pe parcursul mai multor ani.

Europa Liberă: Iar violatorii cine sunt?

Marian Trușcă: Violatorii vin din proximitatea victimei, sunt fie din familia restrânsă, fie din familia mai extinsă, sau chiar dintre persoane cunoscute, profesori, educatori, antrenori. Există, sigur, și cazuri în care agresorii sunt străini față de victimă.

Nu am văzut demersuri concrete din partea Parchetului General pentru specializarea reală a procurorului. Tot ceea ce eu personal am învățat a fost fie cu mijloace proprii, fie beneficiind de formări venite din mediul privat.

Europa Liberă: Vi se întâmplă să primiți răspunsuri din partea adulților de genul „e o formă de iubire, de-asta l-a atins așa, îl iubește”?

Marian Trușcă: Da, există diverse forme de justificare a acțiunilor pe care le fac acești agresori. De foarte multe ori, își justifică faptele prin aceea că copilul nu a înțeles semnificația actelor sau că a urmărit niște scopuri cât se poate de dezirabile, în sensul că a urmărit protejarea copilului, a urmărit educarea copilului. Sunt tot felul de justificări ale acestor acțiuni din partea agresorilor.

Europa Liberă: Parchetul General a lansat recent un îndrumar teoretic și practic privind infracțiunea de viol, o abordare axată pe victimele minore. Sunt vreo 70 de pagini. Vă ajută?

Marian Trușcă: Nu. Acest material este de o calitate îndoielnică, după părerea mea. Pe mine personal nu mă ajută absolut deloc. Sunt niște platitudini copiate din lucrări de specialitate. Nu au deloc caracter practic. Din punctul meu de vedere, este o inutilitate. Scopul declarat este acela de a îmbunătăți răspunsul la aceste cauze, dar mi-e teamă că n-au reușit.

Europa Liberă: Spuneați că România are nevoie de procurori specializați și asta ar trebui să fie prioritatea Parchetului General. Primiți semnale că se va întâmpla?

Marian Trușcă: La nivel declarativ, sigur că există speranțe. Parchetul General are în plan și amenajarea mai multor camere de audiere, cu o finanțare norvegiană, însă nu am văzut niciun fel de demersuri concrete în direcția unei specializări reale a procurorului.

Toată specializarea de care am beneficiat am făcut-o fie cu mijloace proprii, fie atât cât s-a putut, prin intermediul Institutului Național al Magistraturii, care, deși este foarte preocupat de acest domeniu și este foarte lăudabilă activitatea lor în acest domeniu, nu are totuși capacitatea de a ne oferi cantitatea suficientă de formare.

Ca atare, n-am făcut altceva decât să căutăm cunoaștere în alte direcții și cu mijloace proprii, cu mijloace private, încercăm să ne specializăm.

Eu personal ceea ce știu, pentru a lucra în acest domeniu, tot ceea ce am învățat am făcut-o fie cu mijloace proprii, fie beneficiind de formări venite din mediul privat.

Europa Liberă: Dar nu e frustrant? Nu vă vine să abandonați?

Marian Trușcă: Mie nu-mi vine să abandonez. Sunt destul de motivat în a continua în acest domeniu. Dar probabil sunt destui colegi care sunt descurajați.

Interviu cu procurorul Marian Trușcă - despre clasarea dosarelor cu abuz sexual
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:50 0:00

Europa Liberă: Spuneați într-un interviu pentru Libertatea, anul trecut, că în România clasarea dosarelor cu copii victime ale abuzului sexual este normă. De ce?

Marian Trușcă: Pe baza unor estimări pe care le-am făcut la momentul respectiv, am constatat că, la nivel național, undeva la 15% dintre sesizările de abuz sexual sunt trimise în instanță și sunt obținute condamnări.

Ca să putem face o comparație, studii efectuate la nivel internațional arată că undeva la 5-10% din sesizările făcute de copii sunt nereale. Deci, teoretic, noi am avea 85% de sesizări nereale.

De unde această mare discrepanță? Întrebarea care se pune în mod logic este: sunt 85% din sesizările de abuz sexual nereale? Răspunsul este categoric nu. Sunt multe motive pentru care avem 85% clasări.

Sigur că există cauze în care, în mod obiectiv nu se poate dovedi, în ciuda efortului sau în ciuda unei anchete cât se poate de efective. Sigur că există cauze unde acuzațiile nu sunt reale, dar convingerea mea este că există foarte multe cauze în care acuzațiile sunt reale, în care acuzațiile pot fi dovedite dacă lucrăm cu mijloace științifice și suntem bine pregătiți și care pot fi înaintate instanței.

Nu pot să vă dau un procent la fiecare dintre aceste tipuri de explicații, dar o bună parte din cele 85 de procente se datorează nepriceperii noastre în instrumentarea acestor clauze.

Europa Liberă: Deci, dosarele sunt clasate pentru că procurorii nu știu ce să facă cu acuzațiile?

Marian Trușcă: Există și medici care greșesc operații și nu știu cum să le facă, dar totuși le fac. Există și alte profesii unde se greșește, asta nu ar fi ceva ieșit din comun, să spunem. Dar, da, clasăm de multe ori pentru că nu știm cum se face.

Europa Liberă: Ce înseamnă pentru un copil clasarea dosarului? Un copil care, poate, se întoarce în brațele abuzatorului.

Marian Trușcă: Pentru un copil poate să nu însemne nimic atunci când vorbim despre niște abuzuri minore, să spunem, dar poate avea și consecințe dramatice. Un copil care sesizează un abuz foarte grav poate pleca cu o soluție de clasare și poate pleca decredibilizat.

I se arată și lui și aparținătorilor că, de fapt, acuzația a fost falsă. El poate pleca decredibilizat, poate pleca retraumatizat, poate pleca din nou în mediul unde a fost abuzat și riscul de a fi abuzat să existe.

S-au întâmplat destule cazuri de genul acesta, în care, urmare a unor soluții neinspirate, abuzul a fost reluat fie față de același copil, fie același agresor față de alți copii.

Foarte multe din apărările agresorilor sexuali se bazează pe decredibilizarea copilului: ‘Nu puteți crede un copil, copilul și-a imaginat, copiii mint, în general’.

Europa Liberă: Ce înseamnă un procuror specializat pe asemenea dosare, pe asemenea cazuri?

Marian Trușcă: E foarte greu să vă spun lucrul acesta, pentru că, din păcate, nu avem la nivel național o curriculă, nu avem niște standarde de formare în domeniu. Ceea ce am făcut noi, aici, am făcut pe baza cunoștințelor noastre, am făcut în mod empiric.

Ca atare, în linii foarte mari, un procuror specializat ar trebui să știe să interacționeze cu copilul și să realizeze acest procedeu probator al audierii într-o manieră cât se poate de diferită de cea clasică.

Pentru că, în aceste cauze, audierea este procedeul probator pe baza căruia obținem majoritatea probelor. Procurorul trebuie să fie conștient că aceste cauze nu seamănă cu absolut nimic din ceea ce înseamnă infracțiunile contra persoanei, ar trebui să fie pregătit multidisciplinar, să aibă ceva cunoștințe de psihologie, ar trebui să beneficieze de o formare continuă, neîntreruptă, pe parcursul întregii cariere. Și asta nu o spun eu, o spun specialiștii care au pus la punct toate aceste sisteme.

Europa Liberă: În momentul în care este clasat un dosar, iar acuzațiile sunt reale, putem spune că acel abuzator este încurajat să o facă din nou, poate și cu alți copii, pentru că vede că nu i se întâmplă nimic și atunci va continua?

Marian Trușcă: Foarte multe din apărările agresorilor sexuali se bazează pe decredibilizarea copilului. ‘Nu puteți crede un copil, copilul și-a imaginat, copiii mint, în general’ și așa mai departe.

Ei sunt încurajați de însăși această vulnerabilitate a copilului și evident că atunci când constată că o acuzație de abuz sexual este clasată, deși este reală, el nu poate fi decât încurajat.

Europa Liberă: Adulții nu cred copiii? România își crede copiii?

Marian Trușcă: Noi, procurorii care lucrează aici, noi credem copiii care pot fi crezuți. Există, cum spuneam, și situații în care acuzațiile nu sunt credibile.

Dar, da, plecăm de la premiza că orice copil, indiferent cât este de mic, în măsura în care limbajul este dezvoltat, poate să fie un martor cât se poate de credibil și ne putem baza pe mărturia lui. Deci, plecăm de la premiza că îl putem crede.

Europa Liberă: În momentul acesta, audierile copiilor nu mai au loc în secțiile de poliție, ci în camere special amenajate, cele mai multe amenajate de mediul privat, nu de statul român.

Marian Trușcă: Da, asta se întâmplă în București. Nu știu ce se întâmplă în restul țării. Audierea copiilor la secții de poliție este interzisă de aproape doi ani în Capitală, ca urmare a unei dispoziții a prim-procurorului Parchetul Capitalei.

Deci, orice suspiciune de abuz sexual presupune audierea copilului de către un procuror sau polițist specializat în această infrastructură.

Există copii care, în continuare, chiar și victime, sunt audiați la secții, dar sunt victime ale altor forme de violență sau ale altor infracțiuni. Capacitatea acestei infrastructuri nu permite deocamdată să facem toate audierile aici.

Europa Liberă: De câte camere pentru minori ar mai fi nevoie?

Marian Trușcă: De cât mai multe. Teoretic, ar trebui să existe câte una la fiecare secție de poliție, pentru că fiecare secție de poliție interacționează zilnic cu minori, fie că sunt autori de infracțiuni, fie că sunt victime ale diverselor infracțiuni.

Din punctul meu de vedere, ar trebui să existe o cameră, poate nu la standardele de aici, dar cât de cât adecvată, la fiecare unitate de poliție.

Direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului, chiar dacă au în componență psihologi, nu sunt foarte bine consolidate în asigurarea protecției victimelor. Mai este mult de lucru.

Europa Liberă: Vi s-a întâmplat să aveți un caz cu un minor audiat la o secție de poliție și să nu se fi obținut nimic după audiere, iar audiat aici să obțineți tot ce e nevoie pentru susținerea acuzațiilor?

Marian Trușcă: Da, am avut câteva cazuri în anii trecuți până când să interzicem aceste audieri la secția de poliție. Copiii au fost audiați, este, poate, prea mult spus audiați, s-a interacționat cu ei la secția de poliție, dar nu s-a obținut mare lucru, nu s-au obținut probe credibile.

Nici protejarea emoțională a copilului nu a fost o prioritate. Apoi, după efectuarea audierii într-o manieră specială, fundamentată științific, rezultatele au fost spectaculoase și chiar ne-am fundamentat acuzația și întreg dosarul cu ceea ce a spus copilul.

Europa Liberă: În București, câți procurori sunt specializați în domeniu și de câți procurorii ar mai fi nevoie?

Marian Trușcă: Am reușit să pregătim un număr de 30 de procurori pe parcursul anului trecut. Nu toți cei 30 au performat și nu toți cei 30 au manifestat dorința și disponibilitatea de a continua în domeniul acesta.

Există, în momentul acesta, în jur de 15 procurori care chiar pot să spun că sunt cu adevărat specializați și care manifestă un interes real pentru domeniul acesta și care fac progrese vizibile.

Dacă acești procurori ar lucra numai aceste tipuri de cauze, ar fi suficienți pentru București. Din păcate, ei nu pot fi strict specializați, în sensul că iau și multe alte sarcini.

Europa Liberă: Ați avea nevoie și de psihologi specializați în domeniu?

Marian Trușcă: Bineînțeles că am avea nevoie. Rolul psihologului în cadrul unei anchete penale ce vizează un abuz sexual este foarte complex. Ar putea fi el însuși la audieri, așa cum prevede și Codul de procedură penală. Este un aspect în care psihologul poate interveni.

Un al doilea palier pe care psihologul poate interveni este acela al evaluării psihologice a copilului, al efectuării unei expertize psihologice prin care să încercăm să decelăm trauma, să încercăm să decelăm elemente de credibilitate în audierea copilului.

Un al treilea palier de intervenție a psihologului ar fi post-anchetă sau post-activitate judiciară, atunci când trebuie să-i acorde copilului servicii de terapie sau alte servicii de sprijin emoțional necesare.

La momentul la care am început să facem aceste cauze într-un mod cât se poate de profesionist, m-am lovit de imposibilitatea de a identifica psihologi cu adevărat pregătiți în aceste domenii.

De pildă, nu am găsit pe nimeni în România în anul 2015 și 2016, cineva cu adevărat pregătit în audierea copilului victimă. Am încercat câteva audieri prin intermediul unor psihologi, persoane foarte bine pregătite pe anumite nișe, dar care nu au reușit să aibă interacțiuni de calitate cu un copil abuzat sexual.

Sesizările, de foarte multe ori, vin la mult timp de la momentul abuzului. Avem sesizări care s-au făcut după ani de zile, 7, 8, 10 ani.

Există însă psihologi destul de bine pregătiți, dar foarte puțini, pe aspecte ce țin de evaluarea psihologică și poate și mai mulți pe aspecte ce țin de traumă, de evaluarea traumei și de psihoterapie.

Încercăm și în această direcție să ne dezvoltăm și tot cu mijloace proprii am încercat să mărim și corpul acestor psihologi la care apelăm.

În ceea ce privește psihologii la care apelăm pentru efectuarea expertizelor psihologice, este nevoie ca ei să vină din mediul privat, pentru că trebuie să ofere garanții de independență față de noi. Aici nu este o problemă deosebită.

În ceea ce privește acei psihologi pe care ar trebui să ne bazăm pentru acordarea serviciului de sprijin și protecție, într-adevăr, nu-i găsim întotdeauna. Instituțiile care au această sarcină, de a acorda protecție victimei, nu sunt foarte consolidate.

Direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului, chiar dacă au în componență psihologi, am constatat că nu sunt foarte bine consolidate, la nivelul acestor structuri, de asigurare a protecției victimelor. Și acolo mai este mult de lucru, deși există niște intenții destul de bune.

Europa Liberă: Cât așteaptă un copil o soluție?

Marian Trușcă: E greu de dat un răspuns. Imaginați-vă că inclusiv sesizările, de foarte multe ori, vin la mult timp de la momentul abuzului. Avem sesizări care s-au făcut după ani de zile, 7, 8, 10 ani.

Totul depinde de particularitățile fiecărei cauze. De pildă, am putut avea o condamnare definitivă la 3-4 luni de la momentul sesizării într-o cauză de viol sau există și 2-3 ani în care putem aștepta o hotărâre definitivă pentru sesizări.

Interviu cu procurorul Marian Trușcă - mesajul acestuia pentru adulți când vine vorba de abuzuri sexuale
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:21 0:00

Europa Liberă: Vorbiți-le adulților, părinților, bunicilor. Vorbiți-le copiilor. Ce înseamnă abuz sexual? Cum nu trebuie să te apropii de un copil?

Marian Trușcă: Abuzul sexual este, în opinia mea, cea mai gravă formă de violență care poate exista, ale cărei efecte pot să existe pe parcursul întregii vieți.

Este foarte greu de identificat un abuz sexual. Nu de puține ori constatăm că părinții sunt surprinși atunci când află că copilul a fost supus unei forme de abuz. Nu este ușor pentru nimeni.

În orice caz, în momentul în care un copil face o dezvăluire de abuz sexual, primul pas care trebuie făcut ar trebui să se sesizeze organul competent fără niciun fel de ezitare, pentru că, de multe ori, nu se sesizează tocmai din cauza neîncrederii pe care o manifestă aparținătorii față de copil.

‘Copilul fabulează, copilul își imaginează, copilul minte’ și așa mai departe. Deci, o recomandare categorică și obiectivă pe care pot să o ofer este aceasta: să se sesizeze de îndată orice fel de suspiciune, oricât ar părea de ușoară sau de banală sau de necredibilă.

Europa Liberă: V-ați confruntat cu negare din partea părinților?

Marian Trușcă: O, da! Da, de foarte multe ori.

Europa Liberă: Ce vă spun?

Marian Trușcă: Pur și simplu, nu cred că acuzația este reală, din diverse motive, fie nu cred că autorul indicat e în stare, e capabil de așa ceva, fie nu cred copilul capabil de o asemenea dezvăluire, fie, pur și simplu, refuză să accepte posibilitatea unui abuz ca o formă de protecție.

Europa Liberă: Ce le recomandați părinților?

Marian Trușcă: Atenția este o chestiune elementară. Orice părinte responsabil manifestă atenție vizavi de propriul copil. Dar, nu este ușor să ne dăm seama că un comportament al unui copil are drept cauză un abuz sexual. Trebuie sesizate de îndată orice fel de suspiciuni de abuz.

Europa Liberă: Ce mesaj transmiteți Ministerului Public, Parchetului General? De ce aveți nevoie?

Marian Trușcă: Am nevoie să constat că această problemă, a abuzurilor sexuale comise, reprezintă cu adevărat o prioritate pentru toată lumea. Nu văd un motiv pentru care tratarea profesionistă a acestor probleme nu ar trebui să fie o prioritate.

  • 16x9 Image

    Adriana Nedelea

    Adriana Nedelea este jurnalistă și trainer dicție. Lucrează în presă de aproape 17 ani. Numai în televiziune are o experiență de peste 12 ani, în redacțiile Digi24 și Realitatea TV. În prezent, colaborează cu Europa Liberă România pentru realizarea de interviuri pe teme de actualitate. De asemenea, în fiecare zi de luni, de la ora 18:15, realizează emisiunea Piața Victoriei la Europa FM. 

    A absolvit masterul Terapia logopedică în procesele de comunicare, Facultatea de Psihologie, Universitatea București. Este licențiată în Jurnalism și Științele Comunicării.

Românii și politica
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:01:22 0:00
XS
SM
MD
LG