Linkuri accesibilitate

Protestele violente anti-imigranți s-au extins în Marea Britanie


Proteste violente anti-imigranți în Marea Britanie

Protestele violente anti imigranți continuă și luni în Marea Britanie. Cu o zi înainte, un grup de protestari a încercat să incendieze un hotel care găzduiește imigranți, în Roterham, un oraș din centrul țării.

Un grup de protestatari mascați de extremă dreapta a încercat să dea foc unui hotel din orașul Rotherham, duminică, pe fondul violențelor care se extind în Marea Britanie.

Protestele violente, marcate de ciocniri cu forțele de ordine, s-au extins în orașe din aproape toate regiunile Marii Britanii, de la Southport, în vest, unde au și debutat, la Liverpool, Manchester și Londra, dar și în Belfast, capitala Irlandei de Nord.

Autoritățile au anunțat că nu vor permite nicio încălcare a legii, iar cei care comit infracțiuni vor fi sancționați sau reținuți. Peste 100 de persoane au fost arestate în weekend.

Luni are loc o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, care reunește miniștri și reprezentanți ai forțelor de intervenție / ordine.

Înainte cu o zi de ședința în care ar putea fi decise noi măsuri cu privire la criza din ultimele zile, aproximativ 700 de persoane s-au adunat în fața hotelului Holiday Inn Express din Rotherham, locuit de imigranți, înainte de a intra în conflict cu forțele de ordine.

Unii dintre protestari au aruncat către polițiști cu diverse obiecte, de la bucăți de lemn la sticle și scaune, scrie The Guardian. Zece polițiști ar fi fost răniți.

La un moment dat, unii dintre manifestanții furioși au încercat să forțeze intrarea, existând mărturii cu privire la izbucnirea unui foc înăuntrul clădirii.

Ministrul britanic de Interne, Yvette Cooper, a condamnat protestele violente.

„Atacul criminal și violent asupra unui hotel care găzduiește solicitanți de azil din Rotherham este de-a dreptul îngrozitor. Incendiază în mod deliberat o clădire cu oameni despre care se știe că se află înăuntru”, a spus ea.

Duminică după amiază, poliția din Yorkshire a anunțat că niciun angajat al hotelului nu a fost rănit și că au reușit să preia controlul asupra zonei, pe măsură ce protestarii au fost dispersați, conform The Guardian.

Violențele anti-imigranți din Marea Britanie au început după tragedia din 29 iulie, când un tânăr de 17 ani a înjunghiat mortal trei copii cu vârste între 7 și 9 ani, în timpul unui curs de dans dintr-un studio din Southport, în nord-vestul Angliei.

Alți opt copii și doi adulți au fost înjunghiați în atac, majoritatea dintre ei fiind transportați în stare severă la spital.

După o ceremonie de comemorare a victimelor, pe 30 iulie, a izbucnit un protest violent, în care manifestanții s-au luptat cu forțele de ordine, 40 de polițiști fiind răniți, scrie The New York Times.

Autoritățile au suspectat că o organizație de extremă dreaptă a alimentat protestele, care s-au extins ulterior în numeroase regiuni din Marea Britanie.

Potrivit unor oficiali de la Londra, manifestațiile ar fi pornit de la o dezinformare care ar fi circulat în mediul online, cu privire la identitatea suspectului, care ar fi fost un solicitant de azil în Marea Britanie.

În realitate, suspectul reținut de poliție are 17 ani și este născut în Țara Galilor, ancheta fiind în curs.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Ovidiu Cornea

    Ovidiu Cornea lucrează în presă de peste 16 ani. A activat ca reporter și redactor în presa scrisă și online din Cluj - inclusiv corespondent național. În ultimii ani a lucrat în radio. A fost invitat cu regularitate în diverse emisiuni TV, locale și regionale.

    Îi place munca de teren, dar și dezbaterea temelor cu miză comunitară, socială. Articolele sale pe teme din domeniile Educație, Mediu, Inovație, au fost premiate în 2021 la Gala Premiilor Profesioniștilor din Presă Cluj, jurizate de jurnaliști notorii la nivel național.

    Este licențiat în Jurnalism, cu master în Sociologie și Asistență Socială.

XS
SM
MD
LG