Linkuri accesibilitate

PSD blochează legea carantinei și îl cheamă pe premierul Orban să dea explicații în Parlament


ROMANIA - Marcel Ciolacu
ROMANIA - Marcel Ciolacu

PSD întârzie adoptarea legii privind carantina și izolarea și astfel menține vidul legislativ care a permis ieșirea din spitale a numeroase persoane infectate cu coronavirus.

Deși, PSD a votat legea, după ce a suferit numeroase amendamente față de forma venită de la Guvern, în Camera Deputaților, Marcel Ciolacu a anunțat, luni, că nu se va vota legea în Senat până când premierul și ministrul Sănătății nu vor veni să lămurească toate aspectele în discuție”​ și a numit proiectul ce a trecut de Camera Deputaților drept o lege proastă​" ce nu poate fi votată.

Mai mult, liderul PSD a acuzat și lipsa unui aviz din partea Ministerului Justiției pe proiectul de lege privind carantina și izolarea.

Nu se va vota legea în Senat până când premierul și ministrul Sănătății nu vor veni să lămurească toate aspectele în discuție. Am vorbit cu colegii mei în CEX care au fost de acord cu acest lucru. (...)

Am o dezamăgire personală față de președintele Iohannis. M-aș fi așteptat să cheme toate partidele din Parlament și să fi avut o discuție aplicată. Această sustragere din spațiul public a președintelui și premierului e nepermisă", a precizat Marcel Ciolacu, într-o conferință de presă după Comitetul Executiv Național al PSD.

Cum s-a ajuns în vidul legislativ

După problemele din starea de urgență privind amenzile, Guvernul a ajuns într-un nou vid legislativ după o decizie a Curții Constituționale care a stipulat că vechea legislație pe care guvernul își baza măsurile de a trimite cetățenii în carantină instituțională sau în izolare la domiciliu nu respectă Constituția.

Mai exact, drepturi fundamentale ale omului erau restrânse printr-un simplu ordin de ministru, fără valoare de lege. Constituția dă posibilitatea autorităților să restrângă libertățile cetățenilor doar dacă măsurile sunt prevăzute de o lege aprobată de Parlament, conform Curții Constituționale.

Astfel, din 2 iulie, cetățenii nu mai pot fi ținuți în carantină sau izolare, iar cei infectați cu Covid-19 nu mai pot fi ținuți în spitale, decât dacă sunt de acord. Cei care doresc să rămână în spitale sau locațiile unde sunt carantinați o pot face, cei care vor să plece, o pot face de asemenea, cu condiția să se izoleze singuri. Autoritățile au avertizat că cei care nu respectă autoizolarea, deși sunt infectați cu Covid-19, comit o infracțiune prevăzută de Codul Penal – zădărnicirea combaterii bolilor.

Conform bilanțului oficial al autorităților din 13 iulie, 573 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Epopeea legislativă

Cu întârziere de circa două săptămâni față de momentul pronunțării deciziei CCR, Guvernul a adoptat în ședința din 6 iulie forma unui proiect de lege privind carantina și izolarea pe care a trimis-o în Parlament și a cerut adoptarea ei de urgență.

Miercuri, 8 iulie, PSD a organizat din scurt, la Comisia Juridică a Camerei Deputaților, o dezbatere cu reprezentanți ai societății civile, la care însă reprezentanții PNL și USR nu au participat, pentru expunerea punctelor de vedere legate de noua lege propusă de Guvern. Pe lângă câteva personaje care s-au făcut cunoscute prin puncte de vedere apropiate teoriilor conspirației, legate de pandemia de Covid-19, nici restul celor prezenți, printre care Georgiana Gheorghe (președinte APADOR-CH) sau Mircea Toma (ActiveWatch) nu au avut cuvinte de susținere pentru forma propusă de Guvern.

Joi seara, Camera Deputaților a adoptat legea, cu numeroase amendamentele ale PSD depuse și adoptate în Comisia Juridică.

Cu toate acestea, Marcel Ciolacu și-a exprimat a doua zi nemulțumirea față de lege și a afirmat că PSD a descoperit alte „orori juridice", pe lângă „zeci de nenorociri”, fără însă a le numi.

Vineri, președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a susținut o conferință de presă a anunțat că amână adoptarea legii pe motiv că sunt multe modificări de făcut, modificări ce ar fi trebuit să fie făcute luni, dar a intervenit noua amânare anunțată de Marcel Ciolacu după CEx-ul PSD.

Reacția Guvernului

Executivul a transmis, la scurt timp după anunțul președintelui interimar al PSD, un comunicat în care precizează că premierul nu a fost invitat la dezbaterile din Parlament.

„Având în vedere afirmațiile false făcute în spațiul public, precizăm faptul că nu a fost înaintată premierului Ludovic Orban, și nici miniștrilor din Cabinet, invitația de a participa la dezbaterile din Parlament pe marginea legii care privește carantina și izolarea. Menționăm faptul că atât premierul, cât și miniștrii Sănătății și Justiției, au disponibilitatea de a participa la lucrările Parlamentului ori de câte ori sunt invitați sau solicitați în mod oficial”, precizează reprezentanții Guvernului.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG