Linkuri accesibilitate

Kievul, în beznă după atacul cu rachete rusești. Foto: AP/Evgheni Maloletka
Kievul, în beznă după atacul cu rachete rusești. Foto: AP/Evgheni Maloletka

Război în Ucraina | Atac devastator asupra infrastructurii ucrainene. Kievul și Liovul, în beznă. Șapte persoane ucise, 36 răniți

Ziua 273 a invaziei: Parlamentul European a declarat Rusia stat sponsor al terorismului. La scurt timp, Rusia a declanșat un atac devastator asupra infrastructurii ucrainene și a lăsat mai multe regiuni în beznă. Rusia a naționalizat locuințele din regiunile anexate ilegal.

Principalele informații ale zilei

13:22 23.11.2022

Cancelarul Olaf Scholz: Procesul de aderare al țărilor din Balcaniul de Vest a stagnat prea mult timp

Cancelarul german Olaf Scholz a vorbit miercuri în fața parlamentului de la Berlin spunând că Germania a formulat o viziune asupra viitorului Europei, împărtășită și de președintele francez Emmanuel Macron, o Europă care să fie mult mai mult capabilă să acționeze, potrivit Reuters.

„Am dat Ucrainei, Moldovei și, în perspectivă, și Georgiei o perspectivă de viitor în Europa. De ani de zile, procesul de aderare al națiunilor din Balcanii de Vest a stagnat. Acum, în doar câteva luni, am adus un nou impuls. Apropo, vorbind despre Europa: acest guvern [Germaniei] a formulat clar o viziune pentru viitorul Europei -- ceva pe care președintele francez și alții îl așteptau de ani de zile. Împărtășesc obiectivul cu președintele [francez] Emmanuel Macron al unei Europe geopolitice mult mai capabile să acționeze.”

„A nu face nimic ar avea un preț foarte mare. De aceea, eliminăm eșecurile unei politici energetice și comerciale care ne-au condus la o dependență unilaterală de Rusia și China în special. De aceea, după ani de neglijență, vom asigura o Bundeswehr modernă și puternică (eds.: forțele armate germane) capabilă să ne apere țara și aliații noștri”, a spus cancelarul Scholz.

„În același timp, acest guvern investește din plin în infrastructură modernă și digitalizare, astfel încât Germania să nu mai fie țara cu zone fără recepție de telefon mobil, cu gropi, țara cu poduri sparte și trenuri întârziate, a mai precizat el.

13:36 23.11.2022

Perchezițiile de la mânăstirea Pechersk Lavra din Kiev: literatură prorusă, persoane cu pașapoarte URSS și 100 de mii de dolari

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat finalizarea acțiunilor de investigație pe teritoriile mânăstirii Pechersk Lavra din Kiev, a Mănăstirii Sfânta Treime Koretsky și în incinta eparhiei Sarnensko-Polesye a Bisericii Ortodoxe Ucrainene din regiunea Rivne, transmite BBC.

Potrivit departamentului, pe teritoriul templelor au fost găsite persoane fără acte, cetățeni ruși, precum și peste 2 milioane de grivne, peste 100 de mii de dolari americani și câteva mii de ruble rusești.

În plus, în timpul perchezițiilor, anchetatorii au găsit literatură pro-rusă folosită în predarea în seminarii și școli parohiale, inclusiv pentru promovarea ideilor „lumii rusești”, a raportat SBU.

Unele dintre persoanele găsite în mănăstiri prezentau pașapoarte și cartele militare ale URSS sau nu aveau deloc documente originale, ci doar copii ale acestora, ori aveau pașapoarte de cetățeni ai Ucrainei cu semne de falsificare sau deteriorare. Mai mult de 50 de persoane au fost supuse testului poligraf.

Mânăstirea Pechersk Lavra din Kiev se află sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC, până de curând parte a Patriarhiei Moscovei). După începerea invaziei rusești, au existat rapoarte potrivit cărora preoții din cadrul UOC-MP au ajutat trupele de ocupație rusești și au făcut propagandă a „lumii rusești”.

14:29 23.11.2022

Parlamentul European a declarat Rusia „stat sponsor al terorismului”

Rezoluția adoptată de Parlamentul Eruropean are un caracter simbolic și cere democrațiilor din întreaga lume să urmeze exemplul. Ea vine și ca un răspuns la cererile repetate ale președintelui Zelenski în acest sens, care a clamat moartea a sute de civili și distrugerea deliberată a infrastructurii.

Votul a fost de 494 pentru, 58 de voturi împotrivă și 44 de abțineri.

Într-o rezoluție fără caracter obligatoriu, aprobată de marea majoritate a deputaților europeni, parlamentul european a declarat că Rusia este „un regim terorist ca o consecință a distrugerii fizice deliberate a infrastructurii civile și a uciderii în masă a civililor ucraineni cu scopul de a elimina poporul ucrainean”.

Rezoluția cere celor 27 de state membre ale UE să urmeze acest exemplu și să desemneze Rusia în Regim terorist „cu toate consecințele negative pe care aceasta le implică”.

14:45 23.11.2022

Atac dezlănțuit al Rusiei cu rachete în toată Ucraina

La scurt timp după ce Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care declară Rusia stat sponsor al terorismului, alarma aeriană a început sune în multe părți ale Ucrainei.

O serie de explozii au fost auzite la Kiev în urmă cu câteva minute, în timp ce Rusia a dezlănțuit un alt val de rachete în toată Ucraina.

Rachetele rusești „au lovit infrastructura critică din Kiev”, a spus primarul Kievului, Vitali Klitschko. Exploziile au fost urmate de pene de curent.

Rachetele rusești lovesc și regiunea Harkov.

Explozii au fost auzite în regiunile Nicolaiev, Dnipropetrovsk și în Bucea.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG