La Repubblica: SUA vor cere Ucrainei să negocieze cu Putin după căderea Hersonului
Statele Unite și NATO vor îndemna Ucraina să înceapă negocierile de pace cu Rusia după căderea orașului Herson din sudul țării, afirmă cotidianul italian La Repubblica, citând mai multe surse de la Bruxelles.
Jurnaliștii italieni notează că în ultimele analize care circulă în birourile NATO de la Bruxelles bătălia din Herson este privită ca una strategică nu doar din punct de vedere militar, ci și politic și diplomatic.
Potrivit surselor citate de La Repubblica, Statele Unite sunt cele care transmit aliaților săi posibilitatea demarării unor negocieri reale cu Rusia pentru că învingerea armatei ruse în una dintre cele mai importante porți către Marea Azov și Crimeea ar reprezenta un dezastru pentru Moscova.
Tocmai din acest motiv, mesajul transmis de administrația Biden guvernului ucrainean și oficialilor NATO de la Bruxelles este că negocierile cu Vladimir Putin pot fi începute după căderea Hersonului pentru ca Kievul să negocieze dintr-o poziție de forță, nu de slăbiciune.
Amintim că duminică și jurnaliștii de la cotidianul The Washington Post au scris, citând mai multe surse familiare cu discuțiile, că administrația Biden a cerut în privat oficialilor de la Kiev să fie deschiși față de ideea unor negocieri de pace, afirmând că publicul american a început să „obosească” de război.
La Repubblica notează luni însă că oficialii de la Washington exclud varianta unor negocieri înainte de căderea Hersonului, considerând că acestea doar ar acorda mai mult timp forțelor armate ruse să se reorganizeze.
Kremlinul refuză să comenteze dezvăluirea Wall Street Journal conform căreia Washingtonul a purtat discuții secrete cu oficiali ruși de rang înalt
Potrivit Wall Street Journal, consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, a purtat discuții cu asistenți ai președintelui Vladimir Putin, în speranța de a reduce riscul ca războiul din Ucraina să se răspândească sau să escaladeze într-un conflict nuclear.
„Nu avem nimic de spus despre această publicație”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
De asemenea, el a refuzat să comenteze un raport al Washington Post conform căruia Statele Unite au încurajat în privat Ucraina să semnaleze că este deschisă la discuții cu Rusia, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a exclus negocierile cât timp Putin este la putere.
„Ei bine, nu știm dacă acesta este cazul sau nu”, a spus Peskov.
„Încă o dată repet că există unele rapoarte veridice, dar în cea mai mare parte sunt rapoarte care sunt pure speculații”, a spus el.
Forțele ruse intensifică presiunea asupra civililor din Hersonul ocupat
Forțele ruse și-au intensificat controlul asupra civililor din zonele ocupate din regiunea Herson din sudul Ucrainei, reținând localnici pentru a înlătura rezistența partizană, potrivit armatei ucrainene, relatează CNN.
În orașul ocupat Herson, trupele ruse poartă acum în mare parte îmbrăcăminte civilă și locuiesc în locuințe civile, deoarece „întăresc pozițiile în interior pentru desfășurarea bătăliilor de stradă”, potrivit armatei ucrainene și unui rezident al orașului cu care CNN a schimbat mesaje.
„În mijlocul contraofensivei forțelor armate ale Ucrainei, ocupanții au intensificat semnificativ măsurile de filtrare”, a declarat luni Centrul Național de Rezistență.
„Raidurile în rândul populației locale s-au intensificat în zona ocupată temporar a regiunii Herson. Ocupatorii caută activ mișcarea subterană.”
Centrul Național de Rezistență a spus că a fost la curent cu zeci de rețineri în ultimele zile și a cerut civililor să părăsească teritoriile ocupate „dacă este posibil”, în timp ce armata ucraineană își împinge contraofensiva.
Sunt mai puține puncte de control și ocupanții au un comportament mai agresiv, a declarat pentru CNN un locuitor al orașului ocupat Herson, prin intermediul unei terțe părți.
„Pe malul de vest, lângă Snihurivka, există cazuri de ocupanți care se mută în casele localnicilor atunci când oamenii se pleacă din oraș”, a spus locuitorul. „Mulți soldați au venit în sate, se stabilesc în case goale. Dar există cazuri când ei dau oamenii afară din case.”
Punctele de control din interiorul orașului au fost eliminate, a spus rezidentul.
„Există doar puncte de control la intrarea în oraș. La punctul de control verifică documentele și se uită ce este în mașină. Dacă este transport în comun, atunci soldatul intră în microbuz. Poate varia, totul depinde de starea de spirit a ocupanților. Ei pot începe să verifice telefoanele și să forțeze bărbații să se dezbrace pentru a verifica dacă există tatuaje.”
Locuitorul a spus că majoritatea soldaților par să aibă peste 30 de ani, dar că au început să vadă mai mulți bărbați tineri, în jurul vârstei de 18 până la 20 de ani.
Ucraina anunţă că a primit noi sisteme de apărare antiaeriană din partea SUA, Spaniei şi Norvegiei
Ucraina anunţă luni că a primit din partea Statelor Unite, Spaniei şi Norvegiei noi sisteme de apărare antiaeriană, menite să contracareze bombardamente masive ale Rusiei care vizează infrastructuri critice ucrainene, relatează AFP.
”Sistemele de apărare antiaeriană NASAMS şi Aspide au sosit în Ucraina! Acest armament ca consolida considerabil armata ucraineană şi ne vor face cerul mai sigur”, anunţă într-un mesaj postat pe Twitter ministrul ucrainean al Apărării Oleksii Reznikov.
”Vom continua să-i doborâm pe inamicii care ne atacă. Mulţumim partenerilor noştri Norvegia, Spania şi Statele Unite”, adaugă ministrul ucrainean.
Ucraina le cere de săptămâni de zile livrări de sisteme moderne de apărare antiaeriană aliaţilor săi din Occident, în timp ce Moscova şi-a intensificat atacuri ale infrastructurilor de electricitate şi apă – cauzând întreruperi masive ale alimentării odată cu apropierea iernii.
Alte ţări, de exemplu Germania sau Franţa, au furnizat deja Kievului sisteme antiaeriene.