Washington Post: Trupele rusești au ucis 9 angajați la centrala nucleară de la Cernobîl și au furat echipamente scumpe
Evhen Kramarenko, directorul Zonei de excludere de la Cernobîl, a declarat că rușii au furat echipamente în valoare totală de 135 de milioane de dolari.
Printre acestea se numără aproape 700 de computere, 344 de vehicule, 1.500 de dozimetre pentru radiații și echipamente de stingere a incendiilor, potrivit Washington Post.
Potrivit oficialilor ucraineni, soldații ruși au ucis nouă angajați ai centralei. În plus, aceștia au răpit cinci muncitori înainte de a părăsi centrala pe 31 martie.
Aproape jumătate dintre ucrainenii care au fugit de război în țările UE s-au întors acasă
Peste 5,3 milioane de cetățeni ucraineni au fugit în țările UE, potrivit unui bilanț Frontex, agenția europeană a poliției de frontieră și a pazei de coastă, publicat joi.
Numărul total al persoanelor care au fugit de război se ridică la circa 7,1 milioane, aici fiind incluși și cetățenii altor state care se aflau în Ucraina la momentul invaziei.
Însă, în ultimele săptămâni s-au întors în Ucraina mai multe persoane decât cele care au părăsit țara. De exemplu, în perioada 25-31 mai, aproape 260.000 de ucraineni au părăsit țările UE.
În total, 2,3 milioane de ucraineni s-au întors în Ucraina de la începutul războiului, mai arată datele Frontex.
Zelenski: 50 de ambasade străine și-au reluat activitatea la Kiev
Volodimir Zelenski a declarat joi că reluarea activității acestor ambasade în capitala țării este o veste importantă nu doar din punct de vedere practic, ci și simbolic.
„Din ce în ce mai multe ambasade își reiau activitățile cu drepturi depline la Kiev. Începând de astăzi (joi, n.red.), există deja 50 dintre ele. Acest lucru este foarte important nu numai în practică - pentru activitatea diplomaților, ci și la nivel simbolic. Fiecare ambasadă nouă care revine în capitala noastră este o dovadă a credinței în victoria noastră. Credința că Ucraina va fi capabilă să-și apere statalitatea în acest război declanșat pe pământul nostru de către Federația Rusă”, a spus președintele ucrainean, în discursul său zilnic.
Flota rusă din Pacific începe exerciții cu peste 40 de nave
Flota rusă din Pacific a lansat o serie de exerciții, care vor avea loc timp de o săptămână, la care vor participa peste 40 de nave și până la 20 de aeronave, au anunțat agențiile de presă rusești, potrivit Reuters.
Comunicatul ministerului rus al apărării a precizat că exercițiile, care vor avea loc în perioada 3-10 iunie, vor implica, printre altele, „grupuri de nave împreună cu aviația navală care vor lua parte la operațiuni de căutare a submarinelor (inamice)”.
Facebook Forum