5 miliarde de dolari pentru securitatea alimentară globală. Peste jumătate din sumă vine din SUA
Liderii G7 vor anunța marți o finanțare de până la 5 miliarde de dolari pentru securitatea alimentară globală, în cel mai recent efort de a contracara efectele invaziei Ucrainei de către președintele rus Vladimir Putin.
Mai mult de jumătate din fonduri, 2,76 miliarde de dolari, vor veni din Statele Unite
Administrația Biden angajează 2,76 miliarde de dolari în finanțare „pentru a sprijini eforturile din peste 47 de țări și organizații regionale”, potrivit CNN.
Acesta va include 2 miliarde de dolari în ajutor umanitar direct și 760 de milioane de dolari „pentru asistență alimentară durabilă, pe termen scurt și mediu, pentru a contribui la creșterea rezistenței și productivității sistemelor alimentare din întreaga lume, în special în regiunile vulnerabile”, a declarat marți reporterilor CNN un înalt oficial al administrației.
Conform estimărilor Casei Albe, invazia Rusiei în Ucraina și distrugerea ulterioară a echipamentelor agricole și blocarea transporturilor de cereale vor împinge până la 40 de milioane de oameni în sărăcie în 2022.
Zelenski, convorbire cu Stoltenberg: Avem nevoie de sisteme antirachetă puternice
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că i-a spus șefului NATO, Jens Stoltenberg, că Ucraina are nevoie de sisteme de apărare antirachetă pentru a preveni atacurile rusești.
„Am avut o conversație telefonică cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Am subliniat importanța unui sistem puternic de apărare antirachetă pentru Ucraina pentru a preveni atacurile teroriste rusești", a scris marți Zelenski pe Twitter.
Rusia susține că distrugerea mall-ului din Kremenciuk a fost provocată de „detonarea muniției depozitate pentru arme occidentale”
Ministerul rus al Apărării a susținut că incendiul din centrul comercial din Kremenchuk a fost cauzat de „detonarea muniției depozitate pentru arme occidentale”, relatează The Guardian.
Nu au fost oferite dovezi care să susțină afirmația.
„Forțele armate ale Federației Ruse continuă să lovească instalațiile militare de pe teritoriul Ucrainei. Pe 27 iunie, în orașul Kremenciuk, forțele aerospațiale ruse au lansat o lovitură cu arme aeriene de înaltă precizie asupra hangarelor cu arme și muniții primite din Statele Unite și țări europene.
Ca urmare a unei lovituri de înaltă precizie, au fost lovite arme și muniții de fabricație occidentală concentrate într-o zonă de depozitare pentru a fi expediate în continuare către grupul de trupe ucrainene din Donbas. Detonarea muniției depozitate pentru arme occidentale a provocat un incendiu într-un centru comercial nefuncțional situat lângă fabrică”, spune ministerul în briefing-ul zilnic.
Bilanțul victimelor de la Kremenciuk se ridică la 18 morți și 59 de răniți. Alte 36 de persoane sunt date dispărute
Dmytro Lunin, șeful administrației militare din regiunea Poltava, a declarat, citat de CNN că : „alte 36 de persoane sunt date dispărute. Continuăm căutările. Mai mult de o mie de oameni au lucrat toată noaptea printre ruine - salvatori, polițiști, medici și voluntari".
Potrivit forțelor de salvare ucrainene, bilanțul a urcat la 18 morți. Un număr de 59 de persoane au primit îngrijiri medicale, iar 25 dintre ele sunt la terapie intensivă.
Eforturile de salvare a oamenilor prinși în dărâmăturile mall-ului din Kremenciuk, atacat cu rachete de ruși, se concentrează în principal pe „salvare, îndepărtarea molozului și stingerea incendiului", a declarat Sergei Kruk. El a adăugat că „toate grupurile de intervenție lucrează în mod intens" și că „activitatea va continua non-stop".