Linkuri accesibilitate

Războiul din Ucraina | 23 de morți în atacul de la Vinița, în centrul țării, printre care 3 copii. Rachetele, trimise de pe un submarin

Forțele ruse au intrat în Siversk din regiunea Donețk. Continuă luptele grele pentru cucerirea acestei regiuni. Acordul dintre Rusia, Ucraina și ONU pentru relauarea exporturilor de cereale ucrainene ar putea fi semnat săptămâna viitoare. Kievul, reacție dură față de Coreea de Nord.

Principalele informații ale zilei

00:05 15.7.2022

Peste 40 de localități din regiunea Herson revin sub control ucrainean

Dmitro Butri, șeful interimar al administrației militare din regiunea Herson, a declarat că 44 de așezări din zona ocupată au fost în mare parte eliberate.

Butri nu a dat nici un interval de timp. O ofensivă ucraineană la Herson a început în mai și de atunci au fost recuperat o serie de sate, dar niciun oraș.

El a spus la o conferință de presă că așezările încă suferă, deoarece se află sub bombardament rusesc constant.

„Sunt teritorii, localități populate care au fost eliberate. Mă bazez exclusiv pe datele oficiale convenite cu Statul Major. Acestea sunt 44 de localități”, a declarat Dmitro Butrîi, șeful interimar al Administrației Militare Regionale Herson.

Potrivit lui Butrîi, localitățile aparțin comunităților teritoriale Velika Olexandrivka, Kociuevka și Novovoronțovka.

El a spus că armata ucraineană aflată în prezent în prima linie a Hersonului a lucrat „foarte eficient și este incredibil de motivată”.

22:36 14.7.2022

Borell și Lenarčič condamnă atacul de la Vinița

Într-o declarație comună, șeful diplomației UE, Josep Borrell (foto), și comisarul UE pentru managementul crizelor, Janez Lenarčič, au condamnat atacul.

„Am asistat amândoi la distrugerea îngrozitoare adusă de Rusia Ucrainei și poporului său sub proprii noștri ochi. Populația civilă continuă să plătească o taxă mare în acest război, din cauza nerespectării de către Rusia a dreptului internațional umanitar, confruntându-se cu moartea, violența, inclusiv sexuală, deportări forțate și distrugere”, au spus aceștia.

„Nu poate exista impunitate pentru aceste acțiuni și toți cei responsabili vor fi trași la răspundere”, au adăugat ei, citați de The Guardian.

22:34 14.7.2022

Secretarul general al Națiunilor Unite, îngrozit de atacul cu rachete din Vinița

„Secretarul general condamnă orice atac împotriva civililor sau a infrastructurii civile și își reiterează apelul la răspundere pentru astfel de încălcări”, a declarat un purtător de cuvânt al secretarului general Antonio Guterres.

22:31 14.7.2022

Dmitro Kuleba, despre atacul de la Vinița: Rusia este un stat terorist

„Deja 20 (23 - n.r) de civili au fost confirmați morți în urma unei rachete rusești asupra Vinnița. Trei copii, inclusiv un copil mic, în fotografie. Acesta este terorism”, a scris Kuleba pe Twitter.

„Uciderea deliberată a civililor e făcută pentru a răspândi frica. Rusia este un stat terorist și trebuie recunoscută legal ca atare", a adăugat el.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG