Linkuri accesibilitate

Războiul din Ucraina | Ocupanții ruși îi verifică la piele pe ucraineni de tatuaje patriotice. Zelenski: 2 milioane de ucraineni, deportați

Ucrainenii anticipează lupte puternice în regiunea Donețk din Donbas. Un sondaj secret al Kreminului arată că 30% dintre ruși vor oprirea imediată a războiului. Procentul e mai ridicat în rândul tinerilor. Întâlnire la Instambul între Rusia, Ucraina și Turcia pe problema cerealelor.

Principalale informații ale zilei

16:00 13.7.2022

Ucraina exclude orice acord de încetare a focului care implică cedarea de teritoriu Rusiei

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a exclus cedarea teritoriului Rusiei ca parte a oricărui acord de încetare a focului și a declarat că nu sunt în curs de desfășurare discuții de pace între Moscova și Kiev.

„Obiectivul Ucrainei în acest război este de a ne elibera teritoriile, de a ne restabili integritatea teritorială și de deplină suveranitate în estul și sudul Ucrainei. Acesta este punctul final al poziției noastre de negociere”, a spus Kuleba.

„În prezent, nu există discuții (de pace) între Rusia și Ucraina din cauza poziției Rusiei și a agresiunii sale continue împotriva țării noastre”, a adăugat el.

Într-un interviu publicat înaintea discuțiilor de la Istanbul cu reprezentanți ai Ucrainei, Rusiei, Turciei și ONU, Kuleba a spus că un acord pentru reluarea exporturilor de cereale blocate de Rusia pare foarte aproape.

20:50 13.7.2022

Zelenski: Două milioane de ucraineni au fost duși cu forța în Rusia

Rusia a îndepărtat cu forța aproape două milioane de oameni din Ucraina, inclusiv câteva sute de mii de copii, de la invadarea țării, a declarat președintele Volodimir Zelenski.

Ucrainenii sunt ținuți în tabere de filtrare în teritoriile ocupate temporar de ruși, a spus Zelenski într-o adresă video la Conferința de conducere din Asia de la Seul.

„Imaginați-vă acest număr – două milioane de oameni. Așa mulți dintre oamenii noștri au fost deja duși în Rusia”. Printre cei care au fost îndepărtați cu forța din Ucraina și duși în Rusia s-au numărat „câteva sute de mii de copii”, a spus Zelenski.

„Nimeni nu poate spune numărul exact, toți acești oameni deportați sunt lipsiți de mijloace de comunicare, li s-au luat actele de identitate, sunt intimidați și duși în zone îndepărtate ale Rusiei, așa că va fi la fel de dificil să se întoarcă acasă în patria-mamă.”

Femeile tinere se află printre cei ținuți în aceste lagăre, a spus el.

„Femeile tinere dispar acolo. Cred că înțelegeți cu toții ce li se întâmplă acolo.”

22:11 13.7.2022

 Ungaria a declarat miercuri „stare de pericol” din cauza crizei energetice

Ungaria a declarat miercuri „stare de pericol” din cauza crizei energetice cauzate de invadarea Ucrainei de către Rusia.

Gergely Gulyas, șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, a anunțat un plan în șapte puncte pentru abordarea crizei energetice și a enumerat măsurile după o ședință de cabinet.

„Situația este foarte dificilă peste tot în Europa din cauza războiului și a sancțiunilor”, a spus el, adăugând că noul plan va intra în vigoare în august.

Guvernul va intensifica producția internă de gaze naturale de la 1,5 la 2,0 miliarde de metri cubi, în timp ce caută alte surse de gaz.

De asemenea, va impune o interdicție de export a surselor de energie precum lemnul de foc și va crește producția internă de cărbune lignit. În plus, guvernul va redeschide o centrală la Matra și va extinde funcționarea centralei nucleare Paks de lângă Budapesta.

Oamenii care consumă mai mult decât media cantităților de energie vor trebui să plătească pentru aceasta la prețul pieței, mai degrabă decât la tarifele de stat puternic subvenționate. Acest lucru ar putea afecta până la un sfert din populație, a spus Gulyas.

Ungaria importă în prezent 65% din petrol și 80% din gaze din Rusia.

22:22 13.7.2022

Noi discuții ruso-ucrainene săptămâna viitoare pe tema grâului

Rusia și Ucraina vor purta noi discuții în Turcia săptămâna viitoare cu privire la soluționarea disputei lor privind blocarea exporturilor de cereale, a declarat miercuri ministrul turc al apărării.

„S-a convenit ca delegațiile ruse și ucrainene să se întâlnească din nou în Turcia săptămâna viitoare”, a spus Hulusi Akar într-o declarație după primele discuții de la Istanbul între delegațiile rusă și ucraineană.

Akar a spus că delegațiile celor două țări au convenit asupra „controalelor comune” în porturi și modalităților de „asigurare a siguranței rutelor de transfer” peste Marea Neagră.

El a sugerat că un acord final privind eliberarea a aproximativ 20 până la 25 de milioane de tone de cereale, blocate în prezent în porturile ucrainene de armata rusă, ar putea fi anunțat săptămâna viitoare.

„La această întâlnire, pe care o vom ține săptămâna viitoare, toate detaliile vor fi revizuite iar munca noastră va fi finalizată cu semnături”, a spus Akar.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG