Rusia face exerciții militare în enclava Kaliningrad
Ministerul rus al Apărării a anunțat joi că 60 de nave de război, bărci și nave de sprijin, peste 40 de avioane și elicoptere, precum și până la 2.000 de unități de arme, echipamente militare și speciale ale Flotei sale din Marea Baltică sunt implicate de astăzi în exerciții militare în exclava Kaliningrad, situată între Polonia şi Lituania, potrivit BBC.
Președintele Poloniei, critici dure la adresa lui Macron și Scholz. „I-a spus cineva lui Hitler că trebuie să-și salveze obrazul?
Președintele polonez Andrzej Duda i-a critiat pe liderii Franței și Germaniei pentru faptul că aceștia continua discuțiile cu Vladimir Putin în pofida invadării Ucrainei și a crimelor comise de armata rusă.
„Sunt uimit de toate aceste discuții purtate cu Putin de cancelarul Olaf Scholz și președintele Emmanuel Macron. Discuțiile nu duc la nicăieri”, a declarat Duda penrtru tabloidul german Bild.
Președintele Poloniei consideră că discuțiile cu Putin reprezintă „un fel de legitimare a unei persoane care este responsabilă pentru crimele comise de armata rusă în Ucraina”.
Numai Putin este responsabil de invazie, dar a fost susținut de generalii săi, a mai spus Andrzej Duda, care consideră că situația de acum este comparabilă cu cea din vremea lui Adolf Hitler.
„A vorbit cineva așa cu Adolf Hitler în vremea celui de Al Doilea Război Mondial? A spus cineva că el trebuie să-și salveze obrazul? Că lucurile trebuie făcute într-un fel care să nu-l umilească pe Adolf Hitler?”
Sute de cadavre au fost găsite printre dărâmăturile clădirilor din Mariupol. Oficial: „Fără cuvinte. Doar furie"
Petro Andryushchenko, consilier al primarului orașului Mariupol, a vorbit pe Telegram, citat de BBC, despre o „caravană nesfârșită a morții” în orașul-port ocupat, unde sute de cadavre sunt preluate de sub dărâmături și transportate la morgi sau - în funcție de starea în care se află - la groapa de gunoi.
În postarea de ieri, el a spus că dărâmăturile a aproximativ două cincimi dintre clădiri au fost percheziţionate de forţele ruse de ocupaţie până acum.
Dar într-o postare ulterioară din această dimineață, Andriușcenko spune că perchezițiile în cartierul Stânga au încetat, spunând: „Ocupanții au trecut în cele din urmă la practica de a demola case și au refuzat să caute cadavrele celor uciși sub dărâmături”.
El spune că nu se va ști niciodată câți locuitori din Mariupol au murit și sunt încă sub dărâmături - și vor fi îngropați alături de gunoaie.
"Fără cuvinte. Doar furie", spune el.
Luna trecută, șeful autoproclamatei Republici Populare Donețk a declarat că 60% din clădirile din Mariupol au fost distruse, dintre care 20% nu au putut fi reconstruite.
Ucraina se confruntă cu o „lipsă catastrofală” de piese de artiliere în lupta pentru Severodonețk
Forțele ucrainene care luptă pentru controlul orașelor gemene Severodonețk și Lisiciansk din estul Ucrainei se confruntă cu o lipsă „catastrofală” de piese de artilerie, a declarat la televiziunea națională Petro Kuzyk, comandantul batalionului Svoboda care luptă în regiune, citat de CNN.
„Aici nu este o problemă că avem poziții proaste sau bune sau că manevrăm prost. Problema este legată de lipsa catastrofală de piese de artilerie”, a spus Petro Kuzyk.
Conducerea Republici Populare Donețk susține că la acest moment ar controla 231 de așezări din regiune, număr care ar crește pe zi ce trece, scrie The Guardian. Ei menționează în mod special Sviatohirsk (Donețk) și Tatyanovka și spun că „există bătălii pentru Sloviansk”.
Facebook Forum