Linkuri accesibilitate

Un localnic trece prin fața unei clădiri avariate în orașul Trosteaneț, la aproximativ 400 km est de Kiev, 28 martie 2022.
Un localnic trece prin fața unei clădiri avariate în orașul Trosteaneț, la aproximativ 400 km est de Kiev, 28 martie 2022.

Războiul lui Putin în Ucraina | Rusia anunță reducerea trupelor în jurul Kievului. SUA și aliații primesc anunțul cu scepticism

Invazia rusă în Ucraina a ajuns în cea de-a 34-a zi. Marți, oficialii ucraineni și cei ruși s-au așezat din nou la masa negocierilor pentru pace. Întâlnirea aa avut loc la Istanbul, în Turcia, unde delegațiile celor două țări au sosit încă de luni seara.

Președintele SUA privește cu neîncredere anunțul Moscovei privind reducerea trupelor rusești din jurul capitalei ucrainene. „Vom vedea. Nu cred nimic până nu văd”, a spus Joe Biden. „Între timp, vom continua să menținem sancțiunile puternice. Vom continua să oferim armatei ucrainene capacitatea de a se apăra și vom continua să urmărim cu atenție ceea ce se întâmplă”, a adăugat Biden.

Mai multe țări membre ale Uniunii Europene au anunțat că au expulzat ofițeri și diplomați ruși. Olanda, Belgia, Irlanda și Republica Cehă au expulzat între unul și 21 de ofițeri sau diplomați din Federația Rusă.

SUA nu văd semne de „seriozitate reală” din partea Rusiei în obținerea păcii. „Există ceea ce spune Rusia și există ceea ce face Rusia. Ne concentrăm pe acest ultim lucru”, a spus secretarul de stat al SUA, Antony Blinken după ce Rusia a anunțat că va reduce trupele din jurul Kievului și Cernigăului. De altfel, un negociator rus a atras atenția că detensionarea trupelor din jurul celor două orașe nu înseamnă și încetarea focului.

Și premierul britanic este sceptic cu privire la promisiunile Moscovei. „Îl vom judeca pe Putin și regimul său după acțiunile sale, nu după cuvintele sale”.​ Boris Johnson spune că presiunea asupra Kievului ar trebui menținută în continuare și că numai de la o retragere completă a forțelor rusești din Ucraina se poate vorbi de un „bun început”.

Cel puțin șapte persoane au murit în atacul cu rachetă asupra unei clădiri administrative din Nicolaev, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski în fața parlamentului danez.

Kremlinul spune că dialogul între Rusia și SUA este încă necesar și că sunt „probleme” pe care doar Rusia și SUA le pot discuta, în special cele de stabilitate strategică și securitate.

Moscova a decis să „reducă în mod fundamental activitatea militară în direcția Kiev și Cernigău” pentru a „crește încrederea reciprocă, pentru ca la negocierile viitoare să fie semnat un acord de pace cu Ucraina”, a declarat adjunctul ministrului rus al Apărării. La scurt timp de la anunțul Moscovei au putut fi văzute vehicule militare cu steaguri rusești retrăgându-se din direcția Kievului.

Sirenele au sunat din nou marți dimineață în orașele ucrainene, oficialii spun că rutele de ieșire din unele orașe sunt blocate de atacurile rusești și zeci mii de oameni au rămas fără curent, alimente și medicamente. Cu toate acestea, în Lugank, autoritățile locale au reușit să evacueze 30 de oameni.

După două săptămâni de pauză, discuţiile despre oprirea focului din Ucraina au avut din nou faţă în faţă, la Istanbul, fiind găzduite de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Delegaţia din Ucraina a fost condusă de ministrul apărării al Ucrainei, Olexei Reznikov, precum şi de Mihail Podoliak, şeful biroului preşedintelui.

Podoliak a spus că au fost „consultări intensive” pentru garanțiile de securitate pentru Ucraina, în cazul în care ar adopta un statut de țară neutră și ar renunța la aderarea la NATO, și pentru un acord de încetare a focului.

La consultări a participat și miliardarul rus Roman Abramovici, despre care Kremlinul a spus că nu a fost otrăvit la o negociere de pace care ar fi avut loc la începutul lunii martie.

Marți noapte, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat din nou ca puterile mondiale ar trebui să înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei, inclusiv un embargo petrolier.

07:53 29.3.2022

Dmitri Peskov spune din nou că Rusia ar folosi arme nucleare dacă ar exista o amenințare existențială pentru Rusia

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat din nou că Rusia ar folosi arme nucleare doar atunci când există o ameninţare la adresa existenţei ţării – şi nu ca urmare a războiului în curs din Ucraina, potrivit CNN. Declarațiile au fost făcute într-un interviu pentru PBS Newshour.

„Orice rezultat al operaţiunii (în Ucraina), desigur, nu este un motiv pentru utilizarea unei arme nucleare”, a spus Peskov.

„Avem un concept de securitate care spune foarte clar că numai atunci când există o ameninţare pentru existenţa statului, în ţara noastră, putem folosi şi vom folosi efectiv arme nucleare pentru a elimina ameninţarea pentru existenţa ţării noastre”, a spus Dmitri Peskov.

07:45 29.3.2022

Reîncep negocierile de pace

După mai multe de două săptămâni, discuţiile faţă în faţă încep marți, la Istanbul, iar întâlnirea va fi găzduită de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Delegaţia Ucrainei este condusă de ministrul apărării Oleksii Reznikov şi de Mihail Podolyak, şeful biroului preşedintelui.

Echipa de negociere ucraineană spune că prioritatea lor principală este să asigure o încetare a focului. De cealaltă parte, Rusia cere Ucrainei să renunţe la orice intenţie de aderare la NATO, o problemă asupra căreia preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este dispus să facă compromisuri.


XS
SM
MD
LG