Linkuri accesibilitate

Un localnic trece prin fața unei clădiri avariate în orașul Trosteaneț, la aproximativ 400 km est de Kiev, 28 martie 2022.
Un localnic trece prin fața unei clădiri avariate în orașul Trosteaneț, la aproximativ 400 km est de Kiev, 28 martie 2022.

Războiul lui Putin în Ucraina | Rusia anunță reducerea trupelor în jurul Kievului. SUA și aliații primesc anunțul cu scepticism

Invazia rusă în Ucraina a ajuns în cea de-a 34-a zi. Marți, oficialii ucraineni și cei ruși s-au așezat din nou la masa negocierilor pentru pace. Întâlnirea aa avut loc la Istanbul, în Turcia, unde delegațiile celor două țări au sosit încă de luni seara.

Președintele SUA privește cu neîncredere anunțul Moscovei privind reducerea trupelor rusești din jurul capitalei ucrainene. „Vom vedea. Nu cred nimic până nu văd”, a spus Joe Biden. „Între timp, vom continua să menținem sancțiunile puternice. Vom continua să oferim armatei ucrainene capacitatea de a se apăra și vom continua să urmărim cu atenție ceea ce se întâmplă”, a adăugat Biden.

Mai multe țări membre ale Uniunii Europene au anunțat că au expulzat ofițeri și diplomați ruși. Olanda, Belgia, Irlanda și Republica Cehă au expulzat între unul și 21 de ofițeri sau diplomați din Federația Rusă.

SUA nu văd semne de „seriozitate reală” din partea Rusiei în obținerea păcii. „Există ceea ce spune Rusia și există ceea ce face Rusia. Ne concentrăm pe acest ultim lucru”, a spus secretarul de stat al SUA, Antony Blinken după ce Rusia a anunțat că va reduce trupele din jurul Kievului și Cernigăului. De altfel, un negociator rus a atras atenția că detensionarea trupelor din jurul celor două orașe nu înseamnă și încetarea focului.

Și premierul britanic este sceptic cu privire la promisiunile Moscovei. „Îl vom judeca pe Putin și regimul său după acțiunile sale, nu după cuvintele sale”.​ Boris Johnson spune că presiunea asupra Kievului ar trebui menținută în continuare și că numai de la o retragere completă a forțelor rusești din Ucraina se poate vorbi de un „bun început”.

Cel puțin șapte persoane au murit în atacul cu rachetă asupra unei clădiri administrative din Nicolaev, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski în fața parlamentului danez.

Kremlinul spune că dialogul între Rusia și SUA este încă necesar și că sunt „probleme” pe care doar Rusia și SUA le pot discuta, în special cele de stabilitate strategică și securitate.

Moscova a decis să „reducă în mod fundamental activitatea militară în direcția Kiev și Cernigău” pentru a „crește încrederea reciprocă, pentru ca la negocierile viitoare să fie semnat un acord de pace cu Ucraina”, a declarat adjunctul ministrului rus al Apărării. La scurt timp de la anunțul Moscovei au putut fi văzute vehicule militare cu steaguri rusești retrăgându-se din direcția Kievului.

Sirenele au sunat din nou marți dimineață în orașele ucrainene, oficialii spun că rutele de ieșire din unele orașe sunt blocate de atacurile rusești și zeci mii de oameni au rămas fără curent, alimente și medicamente. Cu toate acestea, în Lugank, autoritățile locale au reușit să evacueze 30 de oameni.

După două săptămâni de pauză, discuţiile despre oprirea focului din Ucraina au avut din nou faţă în faţă, la Istanbul, fiind găzduite de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Delegaţia din Ucraina a fost condusă de ministrul apărării al Ucrainei, Olexei Reznikov, precum şi de Mihail Podoliak, şeful biroului preşedintelui.

Podoliak a spus că au fost „consultări intensive” pentru garanțiile de securitate pentru Ucraina, în cazul în care ar adopta un statut de țară neutră și ar renunța la aderarea la NATO, și pentru un acord de încetare a focului.

La consultări a participat și miliardarul rus Roman Abramovici, despre care Kremlinul a spus că nu a fost otrăvit la o negociere de pace care ar fi avut loc la începutul lunii martie.

Marți noapte, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat din nou ca puterile mondiale ar trebui să înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei, inclusiv un embargo petrolier.

09:48 29.3.2022

Oficiali ucraineni: 7 persoane au fost în regiunea Harkov

Șapte persoane au murit luni în urma loviturii unei rachete căzute pe casele din orașul Liubotîn, în regiunea Harkov, spun oficialii ucraineni.

Procuratura regională din Harkov spune într-o declarație Telegram că a recuperat cadavrul unei persoane din dărâmături.

10:25 29.3.2022

Negocierile de pace au început. Erdogan: Discuțiile trebuie să dea „rezultate concrete”

Înaintea începerii negocierilor de pace, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că atât Volodimir Zelenski, cât și Vladimir Putin sunt „prieteni valoroși”.

Erdogan le-a spus echipelor de negociatori că ambele părți au „preocupări legitime”, dar că discuțiile au ajuns la un moment în care trebuie să dea „rezultate concrete”.

Președintele Turciei spune că o „pace echitabilă” nu va avea un învins și că continuarea conflictului nu aduce beneficii nimănui.

„Într-un moment atât de critic, suntem încântați să vă urăm bun venit și să contribuim la eforturile dumneavoastră de a stabili pacea”, a declarat Erdogan.

„Îmi doresc ca întâlnirile și discuțiile noastre să se dovedească a fi de bun augur pentru țările voastre, regiunea noastră și întreaga omenire.”, potrivit BBC.

Președintele Turciei le-a vorbit negociatorilor ucraineni și ruși și le-a spus că discuțiile ar trebui să aibă rezultate concrete.
Președintele Turciei le-a vorbit negociatorilor ucraineni și ruși și le-a spus că discuțiile ar trebui să aibă rezultate concrete.

11:22 29.3.2022

Istanbul: Delegația rusă e condusă de adjunctul ministrului Apărării Șoigu

Delegațiile rusă și ucraineană negociază la Palatul Dolmabahce din Istanbul, palatul aparținând președintelui Erdogan.

Delegația rusă este condusă de ministrul adjunct al Apărării, Alexander Fomin, alături de negociatorul Vladimir Medinski, scrie CNN.

Înainte de negocieri, liderul turc li sa adresat delegațiilor, iar apoi aceștia l-au aplaudat. Recep Tayyip Erdogan a vorbit despre „durerea sa profundă” că am intrat cincea săptămână de conflict, spunând că prietenia Turciei cu ambele țări îi dă obligația de a media. „Este în mâinile ambelor părți să oprească această tragedie”, a spus Erdogan.

Turcia este membră NATO, dar păstrează legături puternice cu Rusia. Erdogan nu s-a alăturat sancțiunilor Occidentului împotriva Moscovei.

Cele două delegații au fost întâmpinate de președintele Turiciei
Cele două delegații au fost întâmpinate de președintele Turiciei

11:42 29.3.2022

Polonia a primit peste 2,3 milioane de refugiați din Ucraina

Polonia a primit aproximativ 2,34 milioane de refugiaţi care au fugit de războiul din Ucraina, începând din 24 februarie, a anunţat marţi poliţia de frontieră poloneză, relatează thenews.pl, citat de Agerpres.

Luni, în Polonia au intrat 21.000 de refugiaţi din Ucraina, comparativ cu 27.000 în ziua precedentă. Majoritatea acestor refugiaţi sunt cetăţeni ucraineni, dar există şi mulţi cetăţeni din alte ţări.

Anterior în această lună, preşedintele polonez Andrzej Duda a semnat o lege privind asistenţa pentru refugiaţii care vin din Ucraina. În virtutea noului act normativ, persoanele respective beneficiază de şedere legală în Polonia şi au acces la educaţie, la asistenţă medicală şi beneficii sociale.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG