Ministerul britanic al Apărării: Rusia caută să mobilizeze rezerviști
Rusia caută să mobilizeze rezerviști pentru a acoperi pierderile de personal, potrivit Ministerului britanic al Apărării.
Forțele ruse „au suferit aproape sigur mii de victime” în timpul invaziei Ucrainei, notează Ministerul Apărării britanic.
Britanicii mai susțin că, în aceste condiții, „probabil că Rusia caută acum să-și mobilizeze forța de muncă rezerviști și recruții, precum și companiile militare private și mercenarii străini, pentru a înlocui aceste pierderi considerabile”.
Reprezentanții Ministerului menționează că „nu este clar cum se vor integra aceste grupuri în forțele terestre ruse din Ucraina și impactul pe care acest lucru îl va avea asupra eficienței luptei”.
Poliția de Frontieră: Peste 527.000 de ucraineni au intrat în România
Un număr de 527.553 de ucraineni au intrat în România de la declanşarea conflictului din ţara vecină şi până în prezent, arată Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
Miercuri, prin punctele de frontieră au intrat în România 54.217 de persoane, dintre care 8.910 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 4,1% faţă de ziua precedentă).
Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.855 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 5,4%), iar pe la cea cu Republica Moldova 2.692 (scădere cu 17,9%).
Oficial ucrainean: 264 de civili au fost uciși la Kiev
Cel puţin 264 de civili, printre care patru copii, au murit în capitala ucraineană de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, potrivit primarului Kievului, Vitali Klitschko, citat de CNN.
Peste 300 de persoane au fost spitalizate din cauza rănilor şi peste 80 de clădiri au fost distruse, a precizat primarul din Kiev.
„Ţinta agresorilor este capitala Ucrainei”, a declarat Vitali Klitschko într-o înregistrare video postată miercuri pe canalul său de YouTube.
Portul din Berdeansk este în flăcări, joi dimineaţă, dar nu se ştie dacă a fost lovită o navă rusească sau dacă forţele ruseşti au aruncat în aer rezervoarele de combustibil, transmite Nexta.