Linkuri accesibilitate

O mamă își acoperă fiul în timp ce acesta stă întins pe caldarâm, după ce a auzit bombardamente în portul Mariupol, 23 martie 2022. REUTERS/Alexander Ermochenko
O mamă își acoperă fiul în timp ce acesta stă întins pe caldarâm, după ce a auzit bombardamente în portul Mariupol, 23 martie 2022. REUTERS/Alexander Ermochenko

Războiul lui Putin în Ucraina | SUA impun noi sancțiuni Rusiei. Joe Biden: Important e ca lumea să înțeleagă ce brută este acest individ

S-a împlinit o lună de când Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie 2022. Trupele ruse continuă bombardamentele în Mariupol, unde sunt blocați 100.000 de oameni.

Cancelarul german, Olaf Scholz, refuză să plătească gazul rusesc în ruble iar președintele SUA, Joe Biden, spune că este de acord ca Rusia să fie îndepărtată din G20. Iar dacă G20 va refuza să o facă, atunci și Ucraina ar trebui să participe la întâlniri. „Cel mai important lucru este ca noi să rămânem uniți și lumea să continue să se concentreze pe ce de brută este acest individ și pe câte vieți nevinovate au fost pierdute și distruse în urma a tot ce se întâmplă”, a spus Biden.

Jumătate din copiii ucraineni au fost strămutați. Unicef a spus că 4,3 milioane din aproximativ 7,5 milioane de copii și-au părăsit casele. Aproximativ 1,8 milioane dintre ei au fugit din țară, iar 2,5 milioane au fost strămutați pe teritoriul țării dar în alte zone decât cele în care au trăit până la invadarea Ucrainei.

G7 s-a arătat dispusă să aplice „sancțiuni suplimentare, după cum este necesar” împotriva Rusiei.

Televiziunea rusă a difuzat primele imagini ale războiului din Ucraina, în special ale dezastrului din Mariupol, dar a dat vina pe „naționaliștii ucraineni”.

ONU a adoptat o rezoluție în care cere încetarea imediată a focului în Ucraina și protecție civilă, după ce Rusia a creat o situație umanitară „îngrozitoare”. 140 de țări au votat pentru, 38 s-au obținut, cinci au votat împotrivă: Rusia, Siria, Coreea de Nord, Eritreea și Belarus. Rezoluția nu este obligatorie.

Președintele francez, Emmanuel Macron avertizează cu privire la criza alimentară care se profilează la orizont și care va afecta în special țările din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, dependente de exporturile din Rusia și Ucraina.

China neagă că ar fi știut de intenția Rusiei de a invada Ucraina. Declarațiile ministerului chinez al apărării survin avertismentelor liderilor țărilor NATO privind posibila susținere pe care ar putea să o acorde Rusiei. Liderii aliați au cerut Chinei să se abțină de la sprijinirea Rusiei în orice efort privind războiul din țara vecină. Președintele SUA, Joe Biden crede că viitorul economic al Chinei este mai strâns legat de Vest, decât de Rusia.

Marina ucraineană a confirmat distrugerea unei nave rusești în apropiere de Berdiansk și a oferit și înregistrarea momentului.

Trezoreria SUA și Departamentul de Stat al SUA au anunțat noi sancțiuni împotriva a zeci de companii rusești din domeniul apărării, a 328 de membri ai Dumei de Stat și a directorului executiv al Sberbank, cea mai mare instituție financiară din Rusia, dar și a altor entități bancare. De asemenea, a fost suplimentată asistența de securitate cu 800 de milioane de dolari, ducând asistența de securitate totală a SUA pentru Ucraina la 1 miliard de dolari în ultimele două săptămâni și la peste 2 miliarde de dolari din martie trecut.

Liderii NATO au convenit să ofere sprijin suplimentar prin echiparea Ucrainei cu provizii militare semnificative, inclusiv sisteme antitanc și de apărare aeriană și drone, a anunțat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg după summitul extraordinar al alianței. NATO cere Chinei să se abțină să sprijine Rusia în războiul pornit de Vladimir Putin în Ucraina.

Canada le-a interzis soldaților săi să se alăture legiunii străine a Ucrainei, pe fondul îngrijorării crescânde că trupele capturate ar putea fi folosite ca instrument de propagandă rusă.

Președintele Volodimir Zelenski le-a cerut oamenilor din toată lumea să iasă în stradă și să-și demonstreze sprijinul pentru Ucraina, pentru a marca o lună de la invazia rusă.

Apelul său pentru sprijin global a fost făcut înaintea summitului de urgență al NATO de la Bruxelles, la care a participat și președintele american Joe Biden.

23:06 24.3.2022

Cancelarul german Olaf Scholz respinge cererea lui Putin privind plata gazului rusesc în ruble

Într-o conferință de presă, Scholz a spus că majoritatea tranzacțiilor de gaz cu Rusia prevedeau ca banii să fie plătiți în dolari sau euro.

Miercuri, Putin a declarat că „a decis să implementeze o serie de măsuri pentru a schimba plățile [...] pentru aprovizionarea noastră cu gaze naturale către așa-zise țări neprietenoase în ruble rusești”.

Scholz a spus că acest lucru este puțin probabil să se întâmple.

„Ceea ce am aflat până acum este că peste tot există contracte fixe, care includ moneda în care se fac plățile”, a spus Scholz reporterilor, potrivit Politico.

„Și de cele mai multe ori scrie euro sau dolar și atunci asta contează.”

Încercările lui Putin de a fi plătit în ruble au fost văzute ca o încercare de a susține economia în declin a Rusiei, care a fost lovită de multiple sancțiuni după invadarea Ucrainei.

22:29 24.3.2022

Biden, de acord cu îndepărtarea Rusiei din G20. Important e să rămânem uniți și ca lumea să înțeleagă ce brută e Putin

Subiectul a fost abordat în timpul întâlnirilor sale cu liderii mondiali de joi la Bruxelles, a informat Reuters.

„Răspunsul meu este da, depinde de G20”, a spus Biden, întrebat într-o conferință de presă dacă Rusia ar trebui îndepărtată din G20.

Liderul SUA spune că, în cazul în care G20 nu ar fi de acord cu eliminarea Rusiei, atunci ar trebui ca și Ucraina să aibă voie să participe la întâlniri.

Important este ca țările NATO să rămână aliate împotriva lui Vladimir Putin, a mai spus Biden.

„Cel mai important lucru este ca noi să rămânem uniți și lumea să continue să se concentreze pe cât de brută este acest individ și pe câte vieți nevinovate au fost pierdute și distruse în urma a tot ce se întâmplă”, a spus Biden, citat de The Guardian.

22:06 24.3.2022

UNICEF: Jumătate din copiii Ucrainei au fost strămutați

O lună de război în Ucraina a dus la strămutarea a mai mult de jumătate din populația de copii a țării, a declarat agenția Națiunilor Unite pentru copii.

Unicef a spus că 4,3 milioane din aproximativ 7,5 milioane de copii și-au părăsit casele. Aproximativ 1,8 milioane dintre ei au fugit din țară, iar 2,5 milioane au fost strămutați pe teritoriul țării dar în alte zone decât cele în care au trăit până la invadarea Ucrainei.

Războiul a provocat „una dintre cele mai rapide deplasări de copii pe scară larg de la cel de-al doilea război mondial”, a spus directorul executiv al Unicef, Catherine Russell.

„Aceasta este o piatră de hotar sumbră care ar putea avea consecințe de durată pentru generațiile viitoare. Siguranța copiilor, bunăstarea și accesul la servicii esențiale sunt toate amenințate de violența oribilă non-stop”, a spus Russell.

20:40 24.3.2022

Joe Biden: Cred că China înțelege că viitorul său economic este mult mai strâns legat de Vest decât de Rusia

Întrebat despre amenințarea armelor chimice, președintele SUA Joe Biden a spus joi, într-o conferință de presă susținută după summitul extraordinar al NATO, de la Bruxelles, că SUA ar răspunde dacă liderul rus le-ar folosi, dar „natura răspunsului ar depinde de natura utilizării”.

Ca răspuns la o întrebare despre conversația sa cu președintele chinez, Xi Jinping, de vinerea trecută, Biden a spus. „I-am spus clar [Xi]. Nu am amenințat, dar i-am spus clar pentru a mă asigura că a înțeles consecințele dacă va ajuta Rusia”.

Biden spune că făcut referire și la „numărul de corporații americane și străine care au părăsit Rusia ca o consecință a comportamentului lor barbar” al forțelor ruse în Ucraina.

„Le-am arătat că el (Xi) s-ar pune în pericol semnificativ”, a punctat Biden.

„Cred că China înțelege că viitorul său economic este mult mai strâns legat de vest decât de Rusia. Așa că sper că nu se logodește.”

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG