Oficial ucrainean: Trei persoane au fost ucise în atacul de la maternitatea din Mariupol
Viceprimarul orașului Mariupol a declarat pentru BBC că trei persoane, printre care și un copil, au fost ucise în urma bombardamentului rusesc asupra maternității care a avut loc miercuri.
Cel puțin alte 17 persoane ar fi fost rănite, printre care se numără și femei însărcinate.
„Sunt absolut sigur că știu despre această unitate și acesta este al treilea spital pe care îl distrug în acest oraș”, a declarat Serghei Orlov pentru BBC.
El a precizat că un spital cu 300 de paturi dedicat tratării pacienților Covid a fost distrus de bombardamentele de artilerie în ziua precedentă, împreună cu un centru de recoltare a sângelui din Mariupol.
„Sunt absolut sigur că (acestea sunt țintele lor)”, a adăugat Orlov.
Organizația Mondială a Sănătății afirmă că a verificat cel puțin 18 atacuri diferite asupra unor unități sanitare din Ucraina de la începutul invaziei, în urmă cu două săptămâni.
Rusia insistă că luptătorii ucraineni au mutat personalul și pacienții în afara spitalului și au stabilit poziții de tragere acolo.
Președintele Ucrainei a acuzat Rusia de comiterea unei crime de război.
A început discuția dintre Lavrov și Kuleba
Reuniunea tripartită a miniștrilor de externe turc, ucrainean și rus a început la ora 10:30 în provincia turcă Antalya, relatează agenția Anadolu.
Întâlnirea dintre Serghei Lavrov și Dmitro Kuleba este mediată de ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu.
Este prima întâlnire a miniștrilor de Externe din Rusia și Ucraina, de la începutul invaziei.
Presa rusă a anunțat că discuțiile sunt programate să dureze circa 90 de minute.
Agenția de presă Belta anunță că președintele Belarus, Aleksandr Lukașenko, i-a instruit pe specialiștii din țară să asigure alimentarea cu energie electrică a centralei nucleare de la Cernobîl, din Ucraina.
Autoritățile din Ucraina au anunțat miercuri că centrala nucleară nu mai are curent electric și a avertizat asupra riscului de radiații. Nivelul radiațiilor din Ucraina și România este în limitele normale în prezent.
Roman Abramovici, pe lista sancțiunilor din UK
Marea Britanie a anunțat joi că a impus înghețarea activelor a șapte oameni de afaceri ruși, printre care Roman Abramovici, Igor Sechin, Oleg Deripaska și Dmitri Lebedev, după ce aceștia au fost adăugați pe lista de sancțiuni a țării.
„Nu pot exista refugii sigure pentru cei care au sprijinit asaltul vicios al lui Putin asupra Ucrainei”, a declarat premierul britanic Boris Johnson, citat de Reuters.
Abramovici este proprietarul clubului de fotbal Chelsea, Deripaska are participații în En+ Group, Sechin este directorul general al Rosneft, iar Lebedev este președintele Consiliului de Administrație al Bank Rossiya.
Guvernul britanic a precizat că va permite clubului de fotbal Chelsea, deținut de Abramovici, să joace meciuri în continuare, dar că planul acestuia de a vinde clubul va fi oprit.