Bayer își suspendă investițiile în Rusia și Belarus
Corporația farmaceutică germană Bayer a anunțat că își suspendă investițiile în Rusia și Belarus. Bayer spune că va livra numai medicamente și produse esențiale pentru bebeluși și copii.
Compania susține că va monitoriza îndeaproape situația atacului rus împotriva Ucrainei și va decide ce va face în 2023, în funcție de stoparea atacurilor sale neprovocate asupra Ucrainei și de revenirea la calea diplomației pentru instaurarea păcii.
Anunțul de la Bayer vine după ce zilele trecute, zeci de mari companii au anunțat că pleacă din rusia.
Zelenski a discutat cu premirul grec despre aderarea Ucrainei la UE
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a scris pe Twitter că a discutat cu primul ministru grec, Kyriakos Mitsotakis, despre stadiul contracarării agresiunii ruse.
Pe lângă necesitarea asigurării unor coridoare umanitare pentru evacuarea civililor, Zelenski spune că a vorbit și despre aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.
A patra rundă de negocieri pentru pace între Ucraina și Rusia
Mikhailo Podoliak, negociatorul principal al Ucrainei, a scris pe Twitter că în timpul negocierilor cu partea rusă comunicarea este dificilă.
„Sistemele politice prea diferite reprezintă motivul discordiei”, a scris Podoliak.
Anterior, într-un scurt videoclip postat pe Twitter, Podoliak a spus: „Negocieri. A 4-a rundă. Cu privire la pace, încetarea focului, retragerea imediată a trupelor și garanțiile de securitate. Discuție grea.”
„Deși Rusia își dă seama de prostia acțiunilor sale agresive, încă are o iluzie că 19 zile de violență împotriva orașelor pașnice este strategia corectă”, a spus Podoliak, citat de CNN.
Consilier ucrainean: Peste 2.500 de morți la Mariupol
Oleksiy Arestovich, consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, spune că bombardamentul rusesc asupra orașului Mariupol a provocat peste 2.500 de morți până acum.
„Armata noastră a avut success acolo, ieri i-au învins învins pe ruși într-o altă încercare capturare la Mariupol, au luat prizonieri de război”, a spus Oleksiy Arestovich, citat de CNN.
„Peste 2.500 de oameni au fost uciși, conform rapoartelor oficiale ale autorităților orașului. Și aceasta este o catastrofă căreia lumea nu i-a dat o evaluare adecvată", a adăugat Arestovich.
CNN precizează că nu poate verifica independent aceste cifre ale victimelor.
Duminică, administrația orașului Mariupol a confirmat că un mare convoy de ajutor umanitar destinat orașului asediat de ruși nu a sosit și era încă blocat în Berdiansk, alt oraș deținut de forțele ruse.