Negocieri Rusia - SUA pentru schimb de prizonieri
Kremlinul a confirmat joi că este în discuții cu Washingtonul cu privire la un posibil schimb de prizonieri, dar a spus că nu există „încă” un acord concret cu privire la o înțelegere care presupune schimbul unui traficant de arme rus notoriu cu o vedetă americană de baschet și un fost pușcaș marin, transmite CNN.
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat că Washingtonul a făcut o „propunere substanțială” Moscovei pentru eliberarea starului de baschet Brittney Griner și a fostului pușcaș marin Paul Whelan, dar a refuzat să confirme informațiile conform cărora SUA se oferă să-l dea la schimb pe traficantul rus de arme Victor Bout.
Blinken a declarat joi că va vorbi cu omologul său rus, Serghei Lavrov, „în zilele următoare”, în ceea ce va fi primul apel telefonic al perechii după invadarea Ucrainei de către Moscova pe 24 februarie.
Patru morți după atacul de la Bahmut
Serviciile de urgență ucrainene caută supraviețuitori în regiunea Donețk, după ce mai multe clădiri au fost distruse de bombardamentele rusești, inclusiv un hotel din orașul Bahmut aflat sub control ucrainean.
Operațiunile de căutare și salvare sunt încă în desfășurare, dar numărul morților din atacul de la hotel a crescut joi la patru, au declarat serviciile regionale de urgență.
SUA: Cel puțin 75.000 de ruși au fost uciși sau răniți
Oficialii americani estimează că numărul rușilor morți în războiul din Ucraina este de câteva zeci de mii, transmite The Guardian.
„Am fost informați că peste 75.000 de ruși au fost fie uciși, fie răniți, ceea ce este enorm”, a declarat pentru CNN Elissa Slotkin, un reprezentant al Camerei Democrate care a participat anterior la un briefing secret al guvernului american.
Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui Vladimir Putin , a respins cifrele spunând că ar fi „false” și a susținut că acestea sunt date de presă, nu constatări ale guvernului SUA.
Nu există informații actuale de la autoritățile oficiale din Rusia cu privire la numărul deceselor, cel mai recent număr oficial de decese fiind încă de 1.351.
CIA a estimat recent că 15.000 de oameni au murit de partea rusă.
Pierderile din partea ucraineană sunt, de asemenea, neclare. Consilierul prezidențial Alexei Arestovici a estimat pierderile la „până la 10.000” la începutul lunii iunie, relatează dpa.
Săptămâna trecută, Richard Moore, șeful MI6, a declarat că crede că invazia rusă va începe să-și piardă din avânt în săptămânile următoare, pentru că trupele sale au fost semnificativ diminuate.
Două persoane ucise la Torețk, în atacul rusesc cu rachete asupra unui bloc de locuințe
Cel puțin două persoane au fost ucise joi în orașul Torețk, din Donețk, din estul Ucrainei, după ce o clădire cu cinci etaje s-a prăbușit în urma unui atac cu rachete rusești.
„Astăzi, salvatorii garnizoanei Toretsk, în timpul operațiunilor de salvare de urgență din partea distrusă a unei clădiri rezidențiale cu cinci etaje din orașul Toretsk, au descoperit și scos cadavrele a două persoane moarte (un bărbat și o femeie)”, a declarat Serviciul de Stat de Urgență al Ucrainei.