Linkuri accesibilitate

Raport Pew Research: România, în top alături de Rusia și Moldova la ostilitatea față de alte religii


România se află în aceeași categorie cu țări precum Rusia, Arabia Saudită, Ungaria, Statele Unite și Moldova, atunci când vine vorba despre ostilitatea socială față de alte religii, arată raportul realizat de Pew Research Center.

Pew Research Center a analizat două mari categorii: Indexul restricțiilor guvernamentale asupra activităților religioase și Indexul Ostilităților Sociale privind religia.

În perioada 2007-2017, restricțiile guvernamentale asupra activităților religioase – legi, politici sau acțiuni ale oficialilor statului care restricționează credințele și practicile religioase – au crescut simțitor în întrega lume. În timp ce ostilitățile sociale privind religia au înregistrat creșteri, însă nu la fel de semnificative ca în cazul restricțiilor guvernamentale, spune raportul.

Cercetătorii Pew Research Center au împărțit în patru categorii cele 198 de state și teritorii pentru a putea analiza Indexul Ostilității Sociale: cu scoruri „foarte ridicate”, „ridicate”, „moderate” și „scăzut”, România aflându-se în a doua categorie.

State precum India, Siria sau Irak sunt însă pe primele locuri atunci când vine vorba despre ostilitatea față de religie, în timp ce, pe ultimele locuri, la capitolul scoruri „scăzute” se află Sahara de Vest, Seychelles sau San Marino.

Indexul Ostilității Sociale ține cont de violențele, hărțuielile sau alte tipuri de ostilități legate de religie făcute de indivizi, grupuri sociale sau alți actori neguvernamentali din societate. Dintre cele mai mari 25 de state din lume, India are cel mai mare grad de ostilitate socială în 2017, incluzând aici și violențele între hinduși și musulmani.

De asemenea, România are tot un scor „ridicat” atunci când vine vorba despre restricțiile guvernamentale asupra activităților religioase, fiind în aceeși categorie cu state precum Afganistan, Thailanda, Spania sau Bulgaria. Printre statele încadrate la categoria cu scor „foarte ridicat” au intrat, pentru acest Index, China, Iran, Malaezia sau Siria, în timp ce Noua Zeelandă, Congo sau Panama sunt printre țările care au înregistrat un scor „scăzut”.

De pildă, analiza Pew Research pentru perioada 2007-2017 arată că Rusia avea, în 2007, un nivel ridicat de restricții guvernamentale asupra religiei și un grad mare de ostilitate socială, incluzând aici incendierile și atacurile cu bombe incendiare asupra lăcașurilor evreiești și musulmane, dar și vandalizarea cimitirelor ortodoxe, evreiești și musulmane. Cele două categorii au înregistrat creșteri în următorii ani – în 2012, de pildă, șase imami au fost uciși, iar un atentator sinucigaș a omorât un om de știință islamic.

Ostilitățile sociale au înregistrat un declin în 2013 și 2014, dar restricțiile guvernamentale au rămas foarte mari, parțial pentru că, în 2014, autoritățile au revocat statutul legal al unor grupuri religioase și le-a limitat posbilitatea de a-și procura pământ și de a-și construi locuri de rugăciune.

Din 2015, scorurile pentru cele două categorii au început din nou să crească, iar potrivit Pew Research, în ultimii ani, restricțiile guvernamentale asupra religiei rămân foarte mari. Cu toate acestea, ostilitățile sociale cu implicații asupra religiei au scăzut într-o oarecare măsură, fiind înregistrate mai puține acte de violență bazate pe identitatea religioasă.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG