Înainte să vină miercuri în prima vizită oficială în România, ministrul austriac de Interne a prezentat marţi, la Viena, o situaţie care arată că în 2022 au fost arestaţi în Austria cu 61% mai mulţi traficanţi de persoane decât în 2021, iar 52 dintre aceştia au fost români, scrie News.ro care preia presa austriacă.
Gerhard Karner a prezentat raportul care ar dovedi că „traficanţii spun că este mai uşor ca niciodată să ajungi în Europa”, iar acest lucru se reflectă şi în numărul de reţineri făcut de autorităţile austriece, scrie presa austriacă.
Karner a afirmat în conferinţa de presă că brutala mafie a traficanţilor va continua să fie combătută cu hotărâre. În acest scop, ministrul de interne a spus că se bazează pe controlul punctelor de frontieră şi al zonelor de frontieră, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.
„Un semnal important este scoaterea din ţară şi repatrierea”, a declarat Karner.
În 2022, „au fost efectuate aproape 13.000 de repatrieri”, a anunţat ministrul.
Aproximativ 40% au fost efectuate cu forţa, în timp ce 60% dintre cei în cauză au plecat de bunăvoie.
În 2022, au fost arestaţi în Austria 712 traficanţi - cu 61% mai mulţi decât în 2021, a arătat ministrul de interne Gerhard Karner.
În 2021, 441 de traficanţi au fost reţinuţi în Austria, iar în 2020 au fost 311, numărul lor fiind mai mare în aceşti ani chiar şi faţă de situaţia de dinainte de pandemie, pentru că în 2019 autorităţile austriece au prins doar 242 de traficanţi, „semnificativ mai puţini”.
Doar în 2015, anul în care Europa a trecut prin criza imigranţilor care fugeau de războiul din Siria, a existat un bilanţ mai mare, cu 1.108 persoane reţinute.
Dintre traficanţii reţinuţi în 2022, românii au fost pe locul al patrulea, potrivit statisticilor prezentate. Cei mai mulţi au fost sirieni - 103, urmaţi de turci - 68, ucraineni - 53, români - 52 şi austrieci - 34.